Luiza Bogdan

De aproape un an de zile stiu ca…

2011-10-18T19:46:00.007+03:00

Cineva ma asteapta intotdeauna acasa, mananca tot ceea ce eu ii dau fara sa faca mofturi, nu ma judeca pentru nimic, nu imi reproseaza ca nu i-am acordat suficienta atentie, nici nu ma pedepseaste ca nu i-am stat cu orele alaturi

Nu ma intreaba de ce am ajuns tarziu acasa, nu se supara ca ii stric dupa-amiezile de vineri cu o plimbare de 2-3 ore pe serpentinele de pe DN1, se bucura sa ma vada in orice clipa fie ca sunt machiata, sau nu, in rochie de seara sau in pijamale. Ma iubeste neconditionat

Sare pe mine sa ma pupe chiar daca abia ii arunc o privire … de fapt mai ales atunci … pentru ca stie ca e ceva in neregula cu mine…..

Viata mea e mai plina, mai frumoasa, e mai vesela, mai dinamica

Eu sunt mai responsabila, mai relaxata, rad mai des, fac mai multa miscare, iubesc, ma ingrijorez. Cineva zicea ca numai un om bun poate avea un caine. Eu zic ca un om, fie bun sau rau, devine mai bun daca are un caine.

Sara, un Golden Retriever alb, catelusa mea de aproape un an de zile, m-a schimbat. Este acum ca si copilul meu, o iau cu mine peste tot, iar cand plec undeva fara ea (extrem de rar), inevitatil mintea imi zboara la Sara. Ma gandesc ce face, cum se simte, daca si ei ii e dor de mine. Imi dau seama ca se poate trai si fara un caine (eu am trait asa 25 de ani), dar credeti-ma … nu merita efortul!

Sara nu e totul in viata mea, dar o completeaza perfect!

PS: Am primit la un moment dat un mesaj pe care vreau sa il trec mai jos:”Cine a spus ca fericirea nu se poate cumpara, ar trebui sa isi ia un caine!”

Cel mai important proiect

2011-09-28T15:12:00.005+03:00

M-am gandit mult pana sa scriu postarea de azi. M-am gandit si m-am tot gandit si parca nu stiam cu ce sa incep. Simt nevoia sa scriu cateva randuri despre Andreea Popescu. Cum probabil ati citit este prietena noastra de la Mai Mult Verde care a primit de curand o veste extrem de trista: a fost diagnosticata cu cancer osos.

Vietile noastre s-au intersectat de cateva ori si de fiecare data cand vorbeam cu ea la telefon sau corespondam prin mailuri aveam impresia ca vorbesc cu o vechie prietena. Prima data am vorbit la telefon pentru ca, jurnalista fiind, voia sa facem un material, a doua oara am mai povestit putin iar a treia oara, undeva prin noiembrie anul trecut, am tinut-o la telefon aproape o jumatate de ora. Am aflat atunci ca tocmai isi schimbase jobul. Era entuziasmata ca intrase in echipa lui Dragos Bucurenci la Mai mult Verde. Mi-a povestit vesela, despre viitoarele proiecte ale asociatiei, iar eu i-am umplut capul cu prostiile mele. M-a ascultat calma si mi-a dat niste raspunsuri senine, mi-a spulberat ceata in care ma aflam. Am tinut legatura pe net. Ea m-a invitat la evenimentele pe care le organiza cu mare placere. Din pacate, eu nu am reusit sa ajung si asa se face ca nici pana azi nu ne-am intalnim fata in fata. Dar asta nu m-a impieditat nici o secunda sa o consider prietena mea.

De curand am aflat vesti noi despre ea, dar nu cele la care m-as fi asteptat. Am amutit cand am auzit ca Andreea de la Mai Mult Verde are cancer osos . Prietena noastra comuna mi-a spus insa ca e puternica, ca e frumoasa, ca e curajoasa.

Andreea lucreaza acum la cel mai important proiect din viata ea: lupta cu cancerul osos. De data asta nu ne-a trimis nici un mail sa ne cheme sa luam parte la el, insa acum noi toti cei care am discutat cu ea macar o data vrem sa lucram impreuna la acest proiect. Andreea trebuie sa mearga la Istanbul acolo unde va suferi o operatie pentru a-i fi indepartat tumora de la picior. Interventiea costa 20 000 de euro. Va mai avea nevoie si de 14 sedinte de chimioterapie. Una costa 3000 de euro...doar ca sunt 14 … Este o suma nedept de mare de care Andreea are nevoie pentru acest proiect, dar sunt convinsa ca va reusi sa obtina fondurile necesare. Si sunt convinsa ca ma voi intalni cu ea si o voi vedea la fel de frumoasa ca in pozele de mai jos.

Andreea e un om de nadejde, e de un bun simt extraordinar, e o persoana de calitate. Mi se pare totusi ca nu imi gasesc cuvintele potrivite sa o caracterizez. Le-a gasit insa Dragos Bucurenci, care o prezinta pe colega lui si prietena mea, Andreea Popescu mult mai bine.

http://bucurenci.ro/2011/09/am-o-poveste-pentru-tine/

Cine vrea sa se alature, cu cat poate, proiectului nostru: lupta cu cancerul osos gaseste mai jos conturile in care poate contribui.

Contul RON RO18BTRL04601201S65262XX este deschis la Banca Transilvania pe numele Andreea Popescu.Pentru donații in EURO puteți depune bani în contul RO21RZBR0000060011189159 deschis la Banca Raiffeisen pe numele Bogdan Fireteanu (prietenul Andreei).

PS: Andreea, sunt alaturi de tine, sunt convinsa ca acum nu ai nici un chef sa te sun si sa te innebunesc cu prostiile mele, dar sunt la fel de convinsa ca m-ai asculta rabdatoare si mi-ai da cel mai bun sfat. Fa-te bine draga mea, ca tare imi doresc ca plantam copaceii aia de care am vorbit, impreuna! :)

Mihai Nesu = Un exemplu

2011-09-13T18:10:00.003+03:00

Mihai Nesu am impresia ca nu e roman. Ca nu a fost fotbalist, ca nu e om, ca e facut din alt aluat.

Datorita muncii mele urmaream indeaproape fenomenul asta numit fotbal, acolo unde el isi construia o cariera. Mereu mi-a fost simpatic. Era un fotbalist atipic, atat fizic, cat si comportamental. Inafara terenului nu deranja pe nimeni niciodata. Nu se certa in public, nu facea declaratii spumoase, nu se dadea in spectacol, nu jignea presa, nu citeam niciodata despre el ca ar umbla prin cluburi, ca ar fi fost dus acasa beat de colegi sau ca isi schimba partenerele non stop. Pe gazon insa alerga mult, muncea pentru fiecare minge ca si cum ar fi ultima data cand juca un meci, se tinea scai de adversarul lui, nu se lasa usor.

Pe 10 mai m-a cutremurat auzul vestii ca a avut un accident la un antrenament si ca ar putea sa ramana paralizat. Zilnic cautam informatii noi despre starea lui. Am adormit gandindu-ma la drama pe care o traieste, la nedreptatea care i s-a facut. Nu intelegeam de ce a fost tocmai el alesul, de ce unui baiat atat “de la locul lui” i s-a intamplat asa ceva. Zilnic cautam o speranta, o veste ca s-a schimbat ceva si isi revine.

Am aflat in aceste 4 luni ca incet incet face progrese. Dar ce ma uimeste pe mine nu e faptul ca nu cedeaza. Ci atitudinea lui. Gandirea sa m-a lasat muta, vocea lui, avalansa de cuvinete, planuriile de viitor, casa pe care vrea sa o zugraveasca chiar el , cu mainile lui, in Milos.... Sunt convinsa ca intr-o zi asa va fi, e prea ambitios ca sa renunte.

Spuneam ca nu cred ca e roman pentru ca noi avem tendinta sa ne plangem de mila, sa cedam, sa zicem ca nu mai putem si sa ne consideram vesnic batuti de soarta. Ei bine atitudinea lui e una total opusa. Nesu este un exemplu. Atat ca om cat si ca fotbalist. Taria lui de caracter si ambitia se vedeau in contactele alea 1 la 1, cand el nu renunta nici in ruptul capului, asa cum nu renunta nici acum. Nesu ne invata prin intermediul lui Catalin Tolontan cum trebuie sa luptam, cum sa nu ne dam batuti nicicum.

Mihai iti dorim tot binele din lume. Vrem sa te vedem cat mai curand sanatos. Vrem sa stii ca SUNTEM CU MIILE ALATURI DE TINE.

Mai jos e interviul exceptional realizat la Utrecht de Catalin Tolontan, chiar la initiativa lui Mihaita Nesu. Un interviu tulburator.
http://www.tolo.ro/2011/09/13/noaptea-visez-ca-merg-din-nou-ii/

Fotomodel pentru o zi

2011-09-07T15:52:00.020+03:00

In numarul din august al revistei Viva am fost fotomodel pentru rubrica de moda. A fost o placere sa lucrez cu niste oameni pregatiti, priceputi, simpatici. Am facut pozele la Muzeul Satului, intr-o zi calduroasa de vara, in viteza, insa ceea ce a iesit este peste asteptarile mele.

Multumesc Cosmin Bumbut, Ana Andrei, Tarviata Paduraru, Cristina Trohani, Luana Danet, Cristina Stanciulescu :)

Fotografii

2011-08-31T11:10:00.008+03:00

A trecut ceva timp de la ultima mea postare. S-au intamplat multe, insa multe au ramas neschimbate. Ca de exemplu ultima mea pasiune, descoperita acum mai bine de un an de zile: fotografia. Peste tot pe unde merg iau cu mine si aparatul de fotografiat. Pozez orice: animale, peisaje, obiecte, oameni, incerc sa surpind instantanee, emotie, nostalgie, veselie, inocenta.

Draga Nadia

2011-07-25T20:11:00.003+03:00

Iti scriu azi la mai bine de 35 de ani de la marea ta performanta de la Montreal. Din acel moment si pana azi ai primit, cu siguranta sute de mii de scrisori, poate chiar milioane. Am citit zilele trecute ca dupa 10-le istoric soseau pe adresa ta si 300 de scrisori zilnic. Cam multe, daca am face un calcul….Cred ca nu ai avut timp sa le citesti pe toate. Cred ca nici pe aceasta nu o vei citi niciodata, eu totusi ca multi alti fani iti sciu.

Nu stiu cum sa iti multumsc pentru ca te-ai nascut printre noi, romanii. Nu cred ca stii cat de mandri putem fi cand spunem ca esti de-a noastra. Chiar daca ai plecat din tara asta, te intorci mereu cu placere, ajuti sportivi sau personae cu probleme. Nadia, ai fost model si esti si acum un exemplu pentru mii de fete din intreaga lumea. Cred ca noi cele din spatiul carpato-danubiano-pontic te iubim cel mai mult. De cand te-am descoperit si am vazut executiile tale, toate gimnastele au fost comparate inevitabil cu tine. Si nici una nu te ajungea din urma. Si nu. Nu din principa punctajului. Stiu ca e un calcul complicat. Nu ma pricep sa notez si sa apreciez ca un aribtru, insa le-am urmarit cum evolueaza, am fost atenta la ce imi transmiteau si rar cate una m-a emotionat la fel de mult ca tine. Vad performantele de atunci…cum zburai pe paralale, cum te invarteai in aer, cand iti vad siguranta si zambetul scurt de dupa aterizare. Ai fost o gimnasta incredibila, nu exista si nu va exista o alta ca tine. Ai locul tau printre stelele sportului. Ba nu, printre stele lumii! Un loc sus de tot, acolo, in fata!

Micuta Nadia Comaneci m-a facut sa lacrimez urmarind-o. Doamna Nadia de azi mi-a taiat respiratia. Trebuie sa marturisesc. A existat un moment in care te-am intalnit pentru un minut pe holurile de la Antena. Venisei sa vorbesti despre un eveniment caritabil in care te implicasei. Erai atat de frumoasa, radiai! Erai de o energie incredibila si aratai atat de bine incat ma uitam la tine si nu imi puteam muta privirea. Te priveam si imi veneau in minte imaginile pe care le-am urmarit de atatea ori cu fetita aceea in echipamnet alb cu 3 dungi: una rosie, una galbena, una albastra... Nadia, as fi vrut sa te salut, sa iti pun doua-trei intrebari, sa te felicit si sa iti zic cumva cat de mult insemni pentru mine. Nu am fost in stare. Nu am putut decat sa te urmaresc fara sa clipesc pana cand ai plecat. Am ramas muta.

Pe 18 iulie s-au implinit 35 ani de cand uimeai lume. Pe mine m-ai uimit mai tarziu, pentru ca am venit pe lume mai tarziu, insa intensitatea si povestea ispravii tale m-au emotionat ca pe toti cei care te-au urmarit in noaptea aia din fata televizoarelor.

Nadia esti un monument, o valoare, o persoana adevarata, un model, un ideal! Si esti a noastra!

De la o pasiune la alta

2011-07-04T22:32:00.003+03:00

Cand eram mai mica, handbalul era pasiunea vietii mele. Vrand nevrand m-am cam potolit in timp. Nu de tot... Acum practic foarte des privitul la un meci de handbal.

M-am trezit insa anul trecut ca din senin cu o alta pasiune. Dintr-o data mi-am dorit sa fac un curs foto pentru a deslusi tainele artei fotografice. Incepuse sa mi se para foarte interesanta cutiuta aia care imortaliza cele mai vesele momente si am vrut sa stiu care e treaba cu incadrarea, cu luminile, cu focusul in plan secund, sau cu photoshop-ul... M-am inscris, crezand eu, macar putin asa in sinea mea, ca cine stie ce geniu al fotografiei zace in mine.

Am tot exersat, insa cateodata, parca aveam doua maini stangi, dadeam clic cu genunchiul, iar focusul in realizam cu ajutorul coatelor.

Problema s-a ivit cand am inceput sa invat cate ceva… cu cat invatam mai mult, cu atat mi se parea ca stiu mai putin. Asa ca dupa ce am absolvit cursul mi-am dat, de la mine putere, o mica vacanta. O pauza de la studiat si de la fotografiat, asa cat sa se sedimenteze mai bine ceea ce am invatat pana acum.

Dar nu-i problema ca o sa revin in forta! Cel tarziu la prima vacanta… care ramane intre noi, nu e chiar departe.

Pana atunci poftiti de va delectati!

PS: Da, da, stiu... Am devenit un mare fotograf... la mine acasa, evident! :P

M-am intors si de data asta!

2011-07-02T20:57:00.006+03:00

Am revenit. Din nou. Dupa vreo 2 luni de pauza. Dupa principiul pauzele lungi si dese cheia marilor succese, m-am intors acum... S-au intamplat multe in viata mea de la ultima postare. Am fost alaturi de omul drag in cea mai frumoasa vacanta din viata mea de pana acum. Am petrecut clipe frumoase, am facut poze cu duiumul, am descoperit locuri fascinante si am respirat cultura 7 zile aproape non-stop.

Am terminat un curs foto. Va povestisem mai demult ca imi doresc sa fac un asemenea curs sa aflu tainele fotografiei, sa descopar cu adevarat un aparat foto iar acum am finalizat orele si am primit chiar o diploma de fotograf. De la examenul de bacalaureat nu am mai avut asa emotii.:) A fost insa mai usor decat imi inchipuiam eu si totul s-a terminat cu bine.

Mi-am depus si dosarul pentru admiterea la licenta la cea de-a doua facultate. Saptamana viitoare e sustinerea. Wish me luck! :)

Mi s-a modificat putin si programul de la munca. Au fost mai multe schimbari iar acum am ramas la observatorul de dimineata de luni pana vineri. Una peste alta, am mai mult timp liber acum asa ca voi fi mult mai activa, cu siguranta!

See you soon!

PS: Pe facebook mi-am facut pagina oficiala. Nu pentru ca m-as fi plictisit, ci pentru ca, din cauza restrictiei de 5.000 de persoane, nu pot tine legatura cu prietenii si nici nu mai puteam sa accept cererile de prietenie. Va astept acolo! :)

Paşte fericit!

2011-04-25T07:10:00.000+03:00

Zilele acestea sunt zile de mare însemnătate religioasă. Acum mai toţi încercăm să fim acasă, alături de oamenii pe care îi iubim. Să ciocnim ouă roşii, să mâncăm drob, cozonac, să stăm de poveşti cu ei. Fie că reuşim să fim lângă persoanele dragi, fie că nu... trebuie să ne bucurăm de fiecare moment. De fiecare minut de sărbătoare!

Să profităm de orele libere şi să ne uităm puţin la noi, să vedem dacă suntem mândri sau măcar mulţumiţi de ceea ce suntem, de ceea ce facem. Dacă da, putem zâmbi larg fericiţi. Dacă nu, trebuie să schimbăm macazul, să încercăm să facem mai mult pentru noi şi pentru cei de lângă noi, să nu lăsăm să treacă timpul. Să facem o faptă bună în fiecare zi! Cât de mică! Cât de multă bucurie ne va aduce (şi nouă şi celor pentru care facem acest "cât de mic" gest)...

Paştele liniştit!

On the floor

2011-04-08T07:08:00.000+03:00

Recunosc! Sunt fană Jennifer Lopez! Ştiu ştiu... nu are ea cea mai bună voce, nu cântă cel mai misto stil, ar spune unii. Mie îmi place. De mică am admirat-o pentru atitudinea ei, pentru spectacolul pe care îl crea. Pentru faptul că a spart tipare, pentru că a avut succes în era slabanoagelor din muzică.

De la prima ei melodie "If you had my love" până la ultima "On the floor" am însoţit-o. În perioadele de pauză aşteptam să se întoarca. I-am ascultat melodiile mai puţin promovate şi mi s-au părut cel puţin la fel de bune. Este o adevarată artistă, un spectacol, rar pare banală femeia asta. Acum după ce a născut gemenii, a revenit şi parcă arată mai bine ca niciodată. Poate că răutăcioşi ar comenta ceva de genul "La cratiţă că i-a trecut vremea", pe mine mă încântă cu ultima ei melodie, de club, una adresată în primul rând celor de 20 de ani. Îmi place combinaţia asta de vechi şi nou. Îmi plac bucăţile luate de la "Lambada". Aceaşi melodie mă ţine şi în prezent, dar îmi aminteşte şi de perioada în care învăţam eu să mă mişc pe ritmurile alea... parcă de mult apuse.

Iată videoclipul în care Jennifer arată parcă mai bine ca niciodată! :)

Evadare

2011-04-06T22:08:00.000+03:00

Am un obicei în ultima vreme. Călătoresc tot mai des. Prin ţară sau prin împrejurimi, pe perioade mai lungi sau mai scurte, cu o singură persoană alături sau cu un grup de prieteni. Nu contează! Important este să evadez puţin, să uit de trezitul dis de dimineaţă, de emoţiile directului, de eşecurile tricolrilor, de nebunia fotbalului românesc.

Le-am făcut o vizită “prietenilor noştri” italieni, în Veneţia pentru 2 zile. Două zile în care, din fericire, nu am avut deloc acces la internet (şi nici timp de pierdut în faţa laptopurlui). Am petrecut acolo 2 zile pline într-o altă lume, într-un loc invadat de turişti. Am întâlnit români plecaţi departe de casă, care m-au servit amabili la un restaurant respectuos de acolo. Am stat la câteva cozi, dar nu m-a împins nimeni ca să intre mai repede în Basilica San Marco, în Palatul Dogilor sau la Peggy Guggenhaim (acolo unde era o opera a lui Brâncuşi la loc de cinste între Picasso, Dali şi Henry Moore).

Veneţia este un loc magnific, care te teleportează în altă lume. Te trimite în perioada ei de glorie din secolului al X-lea, atunci când era cel mai important centru comercial din Europa, iar populaţia ei era mai numeroasă decăt cea din Londra sau Paris. Clădirile, canalele, gondolele, străduţele ei, toate păstrează un aer vechi, toate te duc cu mintea la vechile timpuri. Am aflat multe poveşti despre Veneţia, de la oamenii locului, de la gondolierii veseli, am stăbătut alei mai înguste decat Strada Sforii din Brasov şi am trecut peste podete cochete. Am admirat casa în care a locuit Casanova, dar şi pe cea a lui Marco Polo. Ca o ironie a sorţii, sau nu, a lui Casanova era mult mai mare şi mai spectaculoasă decât cea a lui Marco Polo, deşi Casanova nu a muncit nici o zi în viaţa lui.

Prima zi de primăvară!

2011-03-01T13:00:00.000+02:00

Primăvara începe cu fiecare dintre noi, în fiecare zi! Vă doresc o primăvara veselă, plină de iubire, schimbări pozitive şi muzică bună! :)

Ca să nu-i uităm

2011-02-25T19:06:00.000+02:00

O capodoperă, un film extrordinar pe care cine nu l-a văzut trebuie să îl vadă, cine l-a văzut trebuie să îl revadă. Aşa suna un comentariu lăsat în josul trailler-ului “La vita e bella”.

Auzisem de mult de acest film însă din varii motive nu l-am văzut decât în urmă cu vreo două săptămâni şi nici acum nu pot spune decât că m-a impresionat extrem de tare, că este un film excepţional.

citeşte

O capodopera, un film extraordinaroOO

La vita e bella prezintă povestea unei familii ajunsă într-un lagăr de concentrare. Prezintă relaţia dintre un tată şi fiul său, puterea imaginaţiei de a se împotrivi crudelor realităţi .Tatăl, pentru a-i salva viaţa fiului, îl păcăleşte pe copil ca totul e doar un joc. Capacitatea lui de a glumi, de a munci, energia, sacrificiile şi riscurile la care se supune sunt incredibile. Însă pentru a întelege despre ce vorbesc trebuie văzut filmul. O poveste incredibilă, despre Holocaust care pune accent pe relatia dintre cei doi.

Premii :
Oscar - rol principal masculin - Roberto Benigni
Oscar - cel mai bun film strain
Oscar - coloana sonora - Nicola Piovani

Alte filme incredbilile legate de ororile asupra evreilor pe care eu le-am văzut şi m-au cutremurat au fost :Lista lui Schindler, Băiatul în pajama vărgată, Falsificatorii, Zona gri.

Ps. Poate va intrebati de ce am pus titlu “Ca să nu-i uitam”. Ei bine, întristată şi confuză, la finalul filmului am întrebat de ce se fac aceste filme? Ca să plângem, ca să ne hrănim noi oamenii pofta animalică de sânge? Însă răspunsul primit mi-a împrăştiat orice nelămurire: ca să nu-i uităm…

O parte din România

2011-02-23T21:22:00.000+02:00

România este o ţară frumoasă, păcat că are drumurile atât de proaste. Asta a fost concluzia la care am ajuns eu după ce m-am plimbat prin mai bine de jumătate de Românie. Probabil vă întrebaţi ce căutam eu prin România când în străinătate sunt mult mai multe de văzut. Ei bine pentru că asta a fost dorinţa mamei mele. Eu îi propusesem altceva însă ea a zis că ar vrea să se plimbe prin ţară, m-a încântat şi pe mine ideea aşa că am pornit la drum pe meleagurile noastre. În cam o săptămână am condus 2.000 de km, dar s-a meritat. Am văzut multe locuri minunate. O să enumăr mai jos doar câteva dintre ele (pentru că nu vreau să vă plictisesc): operele lui Brâncuşi din Târgu Jiu, Castelul Huniazilor, Peştera Urşilor, Cimitirul Vesel, mănăstirile din nordul Moldovei, casa lui Creangă de la Humuleşti, Cheile Bicazului.

Şi ca să vă conving că nu scriu minciuni aici... am pus mai jos câteva poze dintre cele făcute în vacanţa prin România.

Coloana Infinitului, Târgu Jiu

Castelul Huniazilor, Hunedoara

Peştera Urşilor, jud. Bihor

Manastirea Voronet, Suceava

Chilia lui Daniel Sihastru de la Putna

Ceatatea Neamţului, jud. Neamţ

It's been a year :)

2011-02-16T21:18:00.000+02:00

A trecut un an de când am decis să îmi fac un blog. Parcă ieri am hotărât să aştern, aici pe internet, câteva dintre gândurile mele. Recunosc, în acesteste 12 luni nu am scris chiar tot ce am gândit sau ce am simţit. Unele lucruri trebuie să rămână personale, atât de personale încât nici nu are rost să le scrii pe o coală sau să le tastezi la calculator, pentru că poate le găseşte cineva şi gata, nu mai sunt atât de personale.

Acest blog mi-a dat ocazia să îmi fac o mică ordine în gânduri, să mă pronunţ asupra unor lucruri, mi-a dat oportunitatea să fac altceva decât eram eu obişnuită. În redactarea unei ştiri, scrisul tău trebuie să fie cât mai simplu, mai clar. Propoziţiile cât mai scrute. Aici însă am putut să mă joc cu … cuvintele cum am vrut. Nu sunt însă o scriitoare, nici măcar presă scrisă nu fac aşa că am dreptul să sper că nici criticile la adresa mea nu sunt mari.

Câteodată nu am timp suficient de tine, blogule, câteodată îmi amintesc ”aaa… tre' să mai scriu ceva… dar ce?... dar nu am timp…” şi uite aşa, înţelegător cum eşti, ne întâlnim mai des sau mai rar. În februarie nu am scris nimic pînă azi. Asta pentru că nu am apucat. Poate că eşti sătul de atâtea scuze, de cât dau vina pe timp, însă asta e adevărul. Pe bune, uite luna asta am fost şi eu într-un concediu binemeritat şi de aia nu am scris nimic.. M-am suit în maşină cu mama şi am colindat ţara timp de o săptămână. O experienţă interesantă despre care promit să povestesc la următoarea postare.

Reversul medaliei

2011-01-13T22:01:00.000+02:00

Sunt cateva lucruri care m-au marcat de-a lungul timpului, adica in cei 25 de ani de existenta ai mei. Nu as vrea sa fac un top pentru ca e vorba de intamplari din diferite domenii, diferiti oameni. In 2000 m-a marcat nedreptatea care i s-a facut Andreei Raducan la JO. Eram uluita privindu-le pe Andreea, Simona si Maria punand stapanire pe podiumul olimpic de la Sydney, nu o sa uit pumnul acela victorios de la finalul excercitiului de la sol al Andreei sau imaginea ei pe umerii lui Octavian Belu, insa nici acuzatia ce i s-a adus, medalia care i-a fost luata, ochii aceia de copil incercanati.

La inceptului lui decembrie 2010 am aflat ca si-a lansat cartea si am cautat-o disperata prin librarii. Nu aparuse inca… asa ca abia in ianuarie mi-a picat in mana. Am citit-o pe nerasuflate. Mi-au dat lacrimile afandu-i framantarile, am zambit regasindu-ma in multe din cuvintele scrise de ea, m-am revoltat pentru nedreptatea care i s-a facut, am admirat-o, m-am bucurat pentru victoriile ei.

In aceasta carte intitulata atat de frumos “Reversul medaliei” Andreea isi aminteste de inceputurile ei, de cele mai importante momente din cariera, de colege si “cei doi parinti adoptivi”, de familia ei, de accidentari, de viata in cantonament si vesnicele diete ale gimnastelor.

Mai jos sunt doar cateva pasaje ....

Pag. 52 ”Era o euforie generala senzationala. Mi-e dor de aceasta atmosfera acum. Nu-mi lipsesc antrenamentele, poate un pic viata de cantonament, cu toate prostioarele pe care le faceam cu fetele, in schimb imi lipseste foarte tare atmosfera de concurs”

Pag. 53 ”Momentul cand se canta imnul tarii tale e asa de emotionant, ca nici nu se poate descrie in cuvinte. Nu era prima oara cand il auzeam de pe cea mai inalta treapta, dar de data asta parca totul a fost mai intens si toata lumea traia la unison. Abia in 2004, in timp ce comentam Jocurile Olimpice de la Atena, impreuna cu Cristian Topescu aveam sa inteleg mai mult.”

Pag. 61 “Domnul Bellu era extrem de conciliant. De cate ori eram data afara din sala, venea la mine sa discutam si ma convingea sa intru din nou. O completa perfect pe doamna Mariana. Se spune ca Dumnezeu are pregatita jumatatea perfecta pentru fiecare dintre noi si eu cred ca ei doi sunt exemplul cel mai bun.”

Pag 64 ”Daca m-as mai naste o data, as vrea sa fiu tot gimnasta si sunt sigura ca tot doamna Mariana si domnul Bellu ar fi antrenorii mei. Sunt cei care mi-au luminat calea si m-au facut una dintre cele mai bune gimnaste din lume”

Pag. 67 ”Daca as fi banuit macar o secunda cutremurul declansat, cel care mi-a afectat toata viata, as fi strans din dinti si nici o alta durere, oricat de violenta, nu ar fi fost de nesuportat”

Pag. 76: “Tot podiumul era al nostru, pentru ca argintul era al Simonei si bronzul al Mariei. Un podium romanesc integral. Era incredibil ce trairi imense am avut! Toti anii aceia de munca de zi cu zi aveau acum foarte mult sens. Antrenorii erau foarte fericiti, era un success grozav si o performanta care se atinge poate o data in viata. Cand am ajuns pe podium s-a intonat imnul pentru noi 3, trei campioane romance care priveau emotionate trei drapele. De data asta drapelele erau identice. Visul avea sa tina insa doar 3 zile…”

Pag. 114”Eram profund dezamagita, pentru ca tot ce stiam era ca, daca fac lucrurile bine si corect, pot deveni campioana si gata! E un lucru pe care nimeni nu ti-l poate lua. Eram naiva, am inteles mai tarziu ca in viata ti se poate lua tot ce ti se cuvine, intr-o clipa, indiferent daca e corect, moral sau legal”

Pag. 116 : Nimeni nu a reusit sa-mi explice si nu va putea nici de acum incolo de ce a trebuit sa se intample asa. De ce a trebuit sa fiu prinsa la mijloc in plasa unor bajbaieli oficiale si neoficiale si sa pierd ce am castigat prin munca cinstita”

Pag. 157 “Daca as privi in urma si nu as regasi toti anii aceia pe cat de grei, pe atat de frumosi, daca nu as fi avut toate acele victorii, momente unice de care m-am bucurat tot timpul, impreuna cu antrenorii si colegele mele de echipa, viata mea ar fi fost, poate, mult mai inexpresiva”

Pag. 162 “... i-am spus ca eu nu mai vreu sa ma urc pe barna sa fac un exercitiu, pentru ca imi era teama ca e prea inalta si prea subtire.” Urca fara frica, tata te asteapta la capatul barnei!”, a fost replica lui (…) Poate nu intamplator barna a devenit aparatul meu preferat”

“Cand cineva isi doreste sa practice gimnastica, trebuie sa stie ca, desi este un sport frumos si foarte elegant, este in egala masura foarte dur. Te desparte de parinti la varste fragede si te trimite in cel mai drastic cantonament din cate exista in sport, pana la final de cariera. Dar, pentru satisfactiile pe care ti le aduce, nu s-a inventat inca un grad de comparative potrivit”

Andreea Raducan

Un an nou

2011-01-09T22:33:00.000+02:00

La inceput de an toti ne facem vise, avem asteptari, ne gandim la ceea ce am vrea sa ni se intample in cele 365 de zile care vin. Intotdeauna un an nou il intampiam cu emotii insa si cu teama. Teama aceea de necunoscut. Urarile de bine vin la pachet cu intrebarile gandite, dar nespuse: “Oare cum va fi anul asta? Vor fi sanatosi cei pe care ii iubesc? Mi se vor intampla lucruri bune? O sa am ghinioane? Neplaceri?

Unele evenimente le putem programa, facem liste cu titlul “must do this year” si parca scriindu-le vizualizam déjà viata noastra in anul care tocmai incepe. Momentele dificile nu prea pot fi prevenite, sunt evenimente pe care nu ai cum sa le opresti. Traim insa cu totii cu speranta ca nu ni se va intampla noua nimic rau si privim inainte cu incredere, concentrandu-ne pe ceea ce ne-am propus.

Personal, la inceputul unui an imi fac o lista care contine cateva dintre visele pe care le-am avut dintotdeauna si pe care imi propun sa le indeplinesc. Mi-am stabilit in detaliu ce vreau sa fac, locurile pe care imi doresc sa le vad (sau sa le revad) ce proiecte vreau sa continui din anul precedent, ce vreau sa schimb si ce vreau sa dau uitarii.

Daca voi reusi sau nu ce mi-am propus sau cat voi reusi din ceea ce am scris in lista de obiective pentru acest an voi afla pe parcurul celor 350 si ceva de zile ramase din acest an. Déjà sunt nerabdatoare... asa ca ma pun pe treaba ; )

PS: "The best you can do is all you can do"

Ce a fost a fost, ce va fi va fi….

2010-12-31T22:39:00.001+02:00

Anul 2010 tocmai se termina, iar 2011 sta sa inceapa. Pana sa ma arunc cu capul inainte spre necunoscut stau si ma gandesc cateva minute la tot ce am trait in acest an. Au trecut 12 luni pline, 12 luni aglomerate, in care am calatorit mult. Am impachetat si despachetat anul acesta la bagaje cum nu am facut-o niciodata. Nu am vrut weekenduri pentru somn, ci pentru drumuri multe. Daca nu spre casa, atunci spre alte orase spre locuri necunoscute ochiului meu, spre culturi diferite de cea in care am crescut, spre oameni care vorbesc alta limba decat a mea. M-am plimbat mult, am zburat, am condus, am admirat natura prin care m-am pierdut, am ars de nerabdare pana cand nu m-am vazut in locul visurilormele. Am alergat pe stadionul pe care concurau vechii greci, am refacut istoria privind constructii incredibile care au rezistat in ani, am tras in piept “aer scump”, regal, m-am pierdut prin multime in metropole aglomerate, am meditat ”la nemurire” in Delta linistita si plina doar de apa si pesti. Dupa fiecare escapada am pus capul pe perna insa mintea si sufletul meu inca mai colindau locurile prin care au trecut.

Am avut in acest an alaturi de mine cea mai destepta persoana pe care am cunoscut-o de cand ma stiu, omul cu sufletul cel mai bun, mai iertator si protector din cati am intalnit, cel mai vesel si optimist, cel mai successful si mai agitat. Am petrecut luni din viata mea langa o persoana care fara sa stie si fara sa stiu m-a modelat, m-a ajutat sa cresc in ochii mei, mi-a fortat limitele, m-a ajutat sa ma dezvolt.

Tot in acest an de criza viata mea a fost mai bogata ca niciodata. Cand reveneam acasa la Brasov, ma astepta o “mica-mare comora” cu ochi mari si gene lungi care ma striga “Tiza” si ma cuprinde cu manutele mici cand vreau sa stiu daca ma iubeste. Este nepotelul meu, care ma poate face sa uit de tot in doar cateva secunde. Am mai descoperit cat de bogat devii pe criza atunci cand dai, atunci cand faci surprize, atunci cand ajuti fara sa astepti nimic, dar absolute nimic inapoi, doar te bucrui de bucuria cuiva.

Cum viata nu e un rau din lapte si miere prin matca anului s-au scurs si mici ”prabusiri interioare”. Am picat cateva examene (nu la facultate) am avut neimpliniri, alegeri gresite, zile mai proaste, dimineti in care nu m-as fi ridicat din pat si seri in care nu ma lua somnul. Si toate astea pentru ca asa ne este viata, pentru ca toti avem bucurii si necazuri, impliniri si tristeti, clipe in care ne sare inima din piept de bucurie si secunde in care simtim ca ne scurgem si avem impresia ca nu mai putem continua.

Pentru anul 2011 imi doresc sa-mi iau “examenele picate”, sa continui lista periplului prin lume, sa uit in continuare ce e trist in tara asta prinvind niste ochisori nevinovati, sa ma topesc de drag uitandu-ma in dreapta mea, sa ajut oamenii de langa mine, sa mai cresc, sa mai invat, iar la finalul lui sa zambesc asa cum zambesc acum gandindu-ma la ce am trait in 2010.

Pana atunci insa… La multi ani!

Dragă Moş Crăciun…..

2010-12-24T15:33:00.000+02:00

Moşule, te rog să îmi aduci în noaptea de Ajun:

- un ceas fermecat prin care să pot opri timpul atunci când sunt fericită

- încrederea că pot mai mult şi că e la mine cheia

- echilibru pentru că am impresia că îl pierd câteodată

- speranţa că orice rău are un sfârşit

- ochelari, nu de soare, ci unii cu care să găsesc soluţia perfectă în vâltoarea problemelor

- iubire pentru că toţi avem nevoie de ea…..

- puterea de a mă trezi în continuare cu noapte-n cap :P

- un aparat minune ca să mă pot teleporta la mama când mi-e mai tare dor de ea

- zăpadă în Postăvaru că tare aş face o coborare

- puţină nebunie, pentru că sunt lucruri pe care vreau să le fac şi nu îndrăznesc

- emoţii … ca să nu uit că trăiesc

- vise, cât mai multe vise, atât timp cât am ce visa nu mă voi opri

- mai mult timp lângă Bogi, nepoţelul meu, când el e fericit eu mă topesc

- câte un viitor bun pentru fiecare fetiţă de la Centru, cele mai sincere şi nevinovate persoane pe care le-am întâlnit până acum…. adu-le Moşul aripi să zboare prin viaţă

- răbdare cu prietenii mei care nu văd cât de valoroşi sunt, iar eu nu ştiu cum să le explic asta

PS: Să îţi mai scriu şi că vreau rochia aia argintie, lungă, de la MLH pentru petrecerea de Revelion???....Hmmm… Nu! Tu adu-mi-le pe cele de mai sus că mă descurc eu cu rochia ;)

Pentru noi sunteţi de aur!

2010-12-20T12:08:00.000+02:00

Echipa României s-a întors în această dimineaţă acasă din Danemarca. Cu medaliile de bronz. Medalii obţinute greu, greu de tot, într-un meci în care au luptat pînă în ultima secundă, într-un meci în care s-au bătut nu cu 7 jucătoare, ci cu 12.000 de danezi.

După 2 înfrângeri consecutive aveam nevoie de o victorie. Şi am obţinut-o fix pe cea care ne-a dus pe podium. Dacă în alţi ani Danemarca era pe treapta a treia sau mai sus, iar noi ocupam primul loc care nu se premia, acum s-a întors roata. Fetele noastre şi-au luat revanşa după înfrângerea din grupe, s-au răzbunat pe danezi şi le-au trimis pe ale lor pe locul 4.

Aşa cum mi-am dorit de data asta fetele noastre au dansat la finalul meciului, ele s-au pupat, s-au îmbrăţişat, au dansat şi au plâns de bucurie… şi poate mulţi dintre noi la casele noastre.

Echipa noastra de vis:
Talida Tolnai
Paula Rădulescu
Mihaela Semedescu
Roxana Gtzel
Valentia Ardean Elisei
Ionela Stanca
Oana Manea
Mihaela Chintioan
Cristina Vărzaru
Magdalena Paraschiv
Ada Nechita
Oana Şoit
Melinda Gaiger
Aurelia Bradeanu
Adina Fiera
Cristina Neagu
Ada Moldovan
Mihaela Tivadar

Antrenori: Radu Voina, Luminiţa Huţupan

Fetelor, v-am aplaudat în picioare, am sărit în sus de bucurie, am fost fericită toată seara şi vă mulţumesc pentru acest cadou frumos de Crăciun… Eu şi multi alţi români: mulţumim!

Momentul revansei

2010-12-18T23:54:00.000+02:00

Romania a pierdut ieri la 2 goluri cu Suedia in primul meci al semifinalelor de la Campionatul European de handbal 25 la 23. A fost pentru prima data cand Neagu nu a stralucit si s-a vazut asta. Echipa noastra n-a jucat mai nimic in atac. Ne-a tinut in joc Talida Tolnai care a apart fenomenal si ieri.
Ce se mai poate spune cand favoritele tale pierd meciul? Mai nimic... Nu vreau sa le critic, au un anterior, pe Radu Voina care poate face asta. Cu siguranta le va explica unde au gresit insa sper eu ca le va si remonta psihic pentru meciul de azi. Fetele noastre eu de luau o revansa mare: joaca finala mica impotriva Danemarcei, echipa ce ne-a invins in grupe zilele trecute, dar care a pierdut la 10 goluri cu Norvegia asa ca ... iata ne reintalnim la acest European! Doar ca de data asta romancele, care au plecat la lupta fara a avea ca obiectiv o medalie, trebuie sa faca tot posibilul ca sa urce de podium. Nu de alta dar ar fi frumos sa vina de hac publicului ce le-a fluierat tot meciul cand s-au duelat cu tara gazda zilele trecute. Insa pentru asta trebuie sa joace altfel decat au facut-o cu Suedia, trebuie sa aiba grija la pasele senzationale ale danezelor, sa se gandeasca la cat de bine le-ar sta la gat cu o medalie, fie ea si de bronz, pentru ca o pot obtine. Mi-as dori in acest ultim meci al Romaniei la European sa le vad jucand cel mai bun joc al lor, Neagu sa straluciasca iar, sa sar in sus la paradele Talidei, sa ma mimunez de cat de senzationale sunt Stanca si Manea, sa ma surprinda din nou Fiera cu suturile ei, sa vad bratul sus si zambetul frumos al Adei Nechita de dupa gol. La final sa fie ele cele care danseaza, se pupa, fac hora bucuriei,nu danezele. Nordicele fie cele care ies de pe teren in lacrimi, nu romancele.

De prea multe ori la o competitie majora noi am fost cei care ne-am uitat la altii cum se bucura, hai sa fie altfel macar de data asta!
Hai Romania!

Bucureştiul alb

2010-12-17T06:58:00.000+02:00

Când ninge în Bucureşti, micul Paris capătă alt farmec. Parcă zăpada îl mai curăţă puţin. Fulgii de nea mai şterg din mizeriile unui oraş aglomerat, suprasolicitat şi agitat. Maşinile circulă mai greu (şi normal... nu toţi au cauciucuri de iarnă în decembrie) însă aşa poţi admira luminiţele din oraş care se asortează perfect cu zăpada.

Când au fost aprinse erau frumoase, însă le lipsea ceva. Le lipsea zăpada care să le pună în evidenţă, care să le reamintească românilor împovăraţi de griji şi probleme că se apropie Craciunul şi e cazul să facă un gest frumos, să vadă cu alţi ochi oraşul în care trăiesc, să zambească mai mult, să se aştepte la surprize plăcute.

Apropo de Crăciun şi surprize... la mine a venit deja Moşul, aseară, cu o surpriză ce nu mă va lăsa să mă plictisesc niciodată (nu că aş fi făcut asta în ultima vreme) dar care mă şi responsabilizează. Dacă trec cu bine de primele 3 zile cu noua mea camaradă voi avea multe de povestit.

În timp înveţi

2010-12-15T20:42:00.000+02:00

Acum vreo 5 ani de zile, am primit această poezie a lui Borges pe mail de la o colegă. Aveam în jur de 20 de ani, credeam că pot muta munţii din loc şi că ştiu totul despre viaţă, că învăţasem destul acasă, la şcoală, în mediul meu de prieteni. Am citit poezia asta, apoi am mai citit-o o dată si am zis “Uauuu ce profundă e!!”.

Am recitit-o de zeci de ori. Am ajuns să o învăţ aproape pe derost..... Hmmm o ştiam pe derost, dar nu o înţelegeam foarte bine. Acum ştiu că nu ştiu totul despre lume, îmi dau seama cât de mică sunt, că mai sunt mii de lucruri de descoperit, de învaţăt, de trăit, însă acum, abia acum, am înţeles cu adevărat unele din versurile de mai jos.

Va mai trece ceva timp (aşa cum spunea Borges „după un timp”)... până voi învăţa valoarea tuturor versurilor.

În timp înveţi

(de J L Borges)

După un anumit timp,
omul învaţă să perceapă diferenţa
subtilă între a susţine o mână
şi a înlănţui un suflet,
şi învaţă că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva
şi că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranţă,
şi aşa, omul începe să înveţe…
că săruturile nu sunt contracte
şi cadourile nu sunt promisiuni,
şi aşa omul începe să-şi accepte căderile cu capul sus şi ochii larg deschişi,
şi învaţă să-şi construiască toate drumurile
bazate în astăzi şi acum,
pentru că terenul lui ‘mâine‘
este prea nesigur pentru a face planuri …
şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se opresc însă la jumatatea drumului.

Şi după un timp, omul învaţă că daca e prea mult,
până şi caldura cea datatoare de viaţa a soarelui, arde şi calcinează.
Aşa că începe să-şi planteze propria grădină
şi-şi împodobeşte propriul suflet,
în loc să mai aştepte ca altcineva să-i aducă flori,
şi învaţă că într-adevăr poate suporta,
că într-adevăr are forţă,
că într-adevăr e valoros,
şi omul învaţă şi învaţă …
şi cu fiecare zi învaţă.

Cu timpul înveţi că a sta alături de
cineva pentru că îţi oferă un viitor bun,
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te întorci la trecut.

Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil să te iubească cu defectele tale,
fără a pretinde să te schimbe,
îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti.
Îţi dai seama cu timpul că dacă eşti alături de acea persoană doar pentru a-ţi întovărăşi singurătatea,
în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.

Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sunt număraţi,
şi că cel care nu luptă pentru ei,
mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii.

Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie,
pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit.

Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine,
dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot face.

Cu timpul înţelegi că dacă ai rănit grav un prieten,
e foarte probabil ca niciodată prietenia lui să nu mai fie la fel.

Cu timpul îţi dai seama că deşi
poţi fi fericit cu prietenii tăi,
într-o bună zi vei plânge
după cei pe care i-ai lăsat să plece.

Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă trăită alături de fiecare fiinţă,
nu se va mai repeta niciodată.

Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau dispreţuieşte o fiinţă umană,
mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi
umilinţe şi dispreţ, dar multiplicate, ridicate la pătrat.

Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se petreacă,
asta va determina ca în final,
ele să nu iasă aşa cum sperai.

Cu timpul îţi dai seama că în realitate,
cel mai bine nu era viitorul,
ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.

Cu timpul vei vedea că deşi te simţi fericit cu cei care-ţi sunt împrejur,
îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine
şi acum s-au dus şi nu mai sunt…

Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să
ceri iertare,
să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor,
să spui că ai nevoie,
să spui că vrei să fii prieten,
dinaintea unui mormânt,
nu mai are nici un sens.

Dar din păcate,
toate se învăţa doar cu timpul…

...Cum îi răsplateşte România....

2010-12-14T21:04:00.000+02:00

România este o ţară bogată. Bogată în oameni de valoare, în personalităţi, în indivizi care au scris istorie sub tricolor, care au avut curajul să creadă că pot fi primi şi ne-au arătat ce înseamnă victoria. Sunt români care au urcat pe cele mai mari scene ale lumii, medici care au fost printre cei mai buni din Europa la vremea lor. Sunt oameni care au dovedit că un român poate fi campion, poate fi primul, poate câştiga cinstit, îşi poate face un renume prin propria muncă. Acum…. sunt doar nişte campioni uitaţi, au devenit doar valori neapreciate, România le-a întors spatele. După gloria de atunci, mulţi trăiesc azi în sărăcie şi suferinţă, singuri şi neapreciaţi.. Cândva erau mândrii naţionale acum …. li s-au uitat numele....

Avem talente care nu sunt sprijinite să crească, talente ce vor deveni doar nişte speranţe dacă ţara asta le taie aripile şi nu le răsplateşte talentul decât cu indiferenţă.

Îi descoperiţi pe toţi cu poveştile lor de viaţă impresionante în fiecare zi la Antena 1 în cadrul campaniei “Împreună dăm viaţă poveştilor”

PS: Iar a căştigat România la Campionatul European. Neagu a strălucit, iar Talida Tolnai a fost fanomenală. N-au jucat singure, toată echipa merită felicitată pentru victoria mare de azi. Hmmm…se scrie o altă poveste frumoasă care...sper eu....sa nu fie uitată!

Pot dormi liniştită !

2010-12-13T21:52:00.000+02:00

România a obţinut încă o victorie, a bătut cu 31 la 22 Croaţia şi mă pot culca liniştită, după ce termin de scris.

Nu vreau să credeţi că acest blog a devenit unul de specialitate. El mă reprezintă… însă şi handbalul este ceva ce mă reprezintă. Este, a fost şi va rămâne mereu pasiunea vieţii mele. În ultimele zile, număr orele până la meciurile României, îmi fac programul în funcţie de partidele fetelor.

Pentru mine un motiv real de bucurie îl reprezintă aceste victorii de la European. Fetele astea mă fac fericită! Rămân mută uitându-mă la evoluţia şi la talentul Cristinei Neagu, mă minunez de ambiţia şi rezistenţa pivoţilor noştri, sar în sus la paradele portarilor, zâmbesc împăcată văzand cum Nechita o suplineşte pe Vărzaru. Cine a văzut meciul ştie despre ce vorbesc. Însă cine a văzut meciul, a văzut şi câte lovituri au încasat fetele noastre de la croate. Nu s-au plâns, nu au cerşit eliminări, nu au protestat… au tras din dinţi şi au continuat să atace ca şi cum croatele le-ar fi mângâiat. Merită mai mult decât au primit până acum din partea românilor.

Mâine seară România întâlneşte Muntenegru, un adversar mai dificil decât Croaţia. Vreau ca şi mâine să mă pun la somn fericită!

PS: Le ţin pumnii Paulei Ungureanu şi Cristinei Vărzaru să se facă bine cât mai repede!

Victorie! Mergem mai departe!

2010-12-12T00:27:00.000+02:00

România a învins Serbia şi mi-a remontat încrederea în Naţională, încredere puţin zdruncinată de meciul cu Danemarca. Fetele noastre au început slab şi această partidă, însă au încheiat-o într-un stil mare: 40 la 28.

Jocul lor, poate şi pentru că adversarul le-a permis, mi s-a părut mai clar, mai bine gândit. M-a bucurat să văd că interii noştri şi-au amintit că au şi extreme. Aşa se face că Elisei a înscris 5 goluri, Han 2, iar Paraschiv 3.

Cred că fetele noastre pot mai mult decât au arătat în primele 3 meciuri. Cred că sunt mai ambiţioase decât ale altora şi că se vor revanşa ele faţă de înfrângerea cu Danemarca. Privindu-le în seara asta cum evoluau, stând liniştită pe canapea, pentru că de data asta scorul îmi permitea, mintea mi-a zburat la munca pe care o depun ele zi de zi… la ritmul lor nu de antrenament ci de viaţă, la sacrificiile pe care le fac nu pe teren ci înafara lui. Merită mult mai multă atenţie din partea noastră. Merită o privire îngăduitoare, nu una încruntată. Mai multă preţuire. Noi avem un talent monstru de a-i critica pe cei care ne reprezintă, de a nu ne recunoaşte valorile.

Nu vreau să fac parte dintre aceia care le critică, dar care nu ar putea fi în locul lor o zi. Refuz să le văd cu ochi de cârcotaş pentru că ştiu că eu nu aş evolua mai bine dacă aş fi acolo pe teren, refuz să le pun în cârcă eşecuri adunate în ani. Ce vină are Neagu sau Ungureanu sau Fiera că a ieşit România pe locul 4 în 1999 şi nu pe 3?!

Nu ne-au promis o medalie la acest European, dar sunt convinsă că fiecare fată din echipa României merită din plin una.

România- Danemarca cu bune şi cu rele

2010-12-10T00:18:00.000+02:00

Ca român nu ai cum să nu regreţi înfrângerea tricolorelor la 3 goluri, cu Danemarca (25 la 22) însă trebuie să recunoaştem că am văzut un meci frumos. Un spectacol pe cinste... câteodată realizat de excepţionalele daneze şi angajările lor incredibile (sunt printre cele mai tehnice handbaliste ale lumii). În alte momente show-ul handbalistic a fost reuşit de Cristina Neagu, o jucătoare ce ne-a făcut să ne bucurăm că e a noastră şi că joacă pentru România. A înscris în nişte momente cheie goluri senzaţionale şi a ţinut echipa noastră în joc. Paula Ungureanu a avut şi ea câteva parade de vis, iar Fierea a arătat ca un adevărat lider (doar în primele 10 minute din păcate).

De multe ori echipa noastră nu a avut idei, iar pe poziţional extremele nu au fost scoase la joc mai deloc. Elisei a şomat şi în acest meci ca şi în cel cu Spania (extrema nu poate juca bine pe pozitional dacă nu pusă în valoare de colege). Înlocuirea ei cu Han mi se pare o eroare a antrenorului, pentru ca Han e coordonator de joc. Nu înţeleg de ce Radu Voina a trimis-o în extremă?

Din minutul 44, România s-a prăbuşit. Jucătoarele s-au certat între ele, nu li s-au mai legat pasele, trimiteau la poartă câte o teleghidată, nu aveau idei. Danemarca nu mai părea deloc o echipă tânără şi neexperimentată (după cum afirma antrenorul nordic). Au aşteptat să ne învingă într-un meci oficial de 8 ani şi au făcut-o.... la ele acasă ... în grupele Campionatului Euopean. Noi ne-am luat cu 2 zile în urmă revanşa în faţa Spaniei, acum danezele şi-au luat revanşa în faţa noastră.

Deşi au momente în care nu joacă nimic, pentru minutele în care sunt excepţionale (şi au fost astfel de minute şi aseară) eu încă mai cred în fetele noastre şi am să le ţin pumnii sâmbătă! Trebuie să învingem peste 2 zile Serbia ca să mergem mai departe şi poate să ne revanşăm noi de data asta în faţa Danemarcei... dar în finală.

Celebra "Autobiografie"

2010-11-27T21:30:00.000+02:00

Nu am amintiri din “epoca de aur”, doar ceva flash-uri de la Revoluţie. Eram prea mică atunci ca să înteleg ce se întâmpla cu adevărat. Am în minte poveştile părinţilor, imagini cu nişte cozi interminabile, cu securişti, manifestaţii şi zâmbete false, un loc de muncă asigurat, casă de la stat, lumină, căldură şi mâncare cu porţia, etc. Am mai văzut ceva filmuleţe pe youtube şi materialele făcute de colegii mei din Antena. Toate m-au făcut să am cât de cât o idée despre ce se întâmpla atunci.

De curând am auzit de “Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”. Am citit pe blogurile altor personae despre asta. M-am organizat cu mai mulţi prieteni, iar acum câteva seri m-am prezentat la film. M-am aşezat comod şi am aşteptat cuminte să descopăr cât mai multe despre viaţa de dinainte de ‘89.

Am văzut un preşedinte cu nimic superior celui de azi, din punctual meu de vedere, un om cu o dicţie ce lăsa mult de dorit, veşnic stângaci în ceea ce făcea, dând exasperant din mîna dreaptă, de parcă era teleghidat. În plus, mi-a dat impresia că era tot timpul beat.

Nicolae Ceauşescu. El era omul pentru care se organizau manifestaţii impresionante, care purta butoni la cămaşă şi era primit mereu în urale de nişte români cu feţele zbârcite de la atâta muncă pe câmp. Feţe bătute de soare, dar “fericite”.... când trecea tovarăşul. Am avut ocazia să descopăr şi copilul sensibil din interiorul “conducătorului prea iubit”: a plâns când vorbea despe părinţii săi la un discurs.

Am văzut însă şi rochii interesante şi ochelari moderni supradimensionati. Purtaţi evident de Elena Ceausescu. Doar de ea. I-am văzut pe cei doi la mare. Ea înota graţioasă … însă acolo unde apa era de 40 de cm. Pesemne “tovaraşei” îi era puţin cam frică de apă.

Am auzit de atâtea ori cuvinte ca: dezvoltare, cercetare ştiinţifică şi bună organizare încât aveam impresia că România avea ca scop gestionarea Universului.

Una peste alta, filmul a fost interesant în măsura în care am mai aflat câte ceva. Sunt voci care zic că atunci era mai bine decât acum. Altele că e rău acum, dar nici atunci nu era mai bine. Da, poate pentru ca aveai asigurată o casa şi un loc de munca.... însă părerea mea: erai limitat, nu aveai acces la libertate, unul dintre cele mai importante lucruri pe lumea asta! Românii păreau nişte marionete, cu zâmbetul tatuat pe buze, dar ochii trişti..

Personal, mă bucur că nu am prins perioada aia. Cei care au avut curajul să iasă în stradă, să se lupte cu sistemul şi să stige împotriva conducatorului prea iubit, sunt cu adevărat nişte eroi pentru mine. Nişte eroi care mi-au dat şansa ca azi să scriu pe blog şi să nu stau la câmp să dau cu sapa, să călătoresc în voie în lume, să ascult orice muzică vreau eu, să pot să îmi aleg mâncarea, să cumpăr câtă vreau de la supermarket. Nici acum viaţa în Romania nu e uşoară, însă măcar acum sunt liberă să fac şi să spun ce vreau, fără să mă trezesc cu un securist la uşă. Şi ăsta e mare lucru!

Marea în noiembrie

2010-11-17T18:08:00.000+02:00

Sunt de la munte şi îi cunosc feţele în toate perioadele anului. De mică mi-am dorit însă să văd marea în extrasezon. Vroiam să ştiu dacă e la fel de albastră şi toamna, dacă soarele apune şi răsare la fel şi în iunie şi în noiembrie. Vroiam să văd plaja goală, fără umbreluţe, şezlonguri, vroiam să o descopăr liniştită. Aşa cum e ea... "de la natură", fără artificiile sezonului, fără gălăgia manelelor sau a ritmurile cântăreţilor din top. Am vrut mereu să mă plimb prin nisipul mării, fără să îmi frigă tălpile. Am vrut doar să o văd, să o admir, să mă uit la ea şi să o ascult, să mă bucur de zborul pescăruşului.... şi asta am făcut.

Am ajuns la ea în noiembrie. M-am plimbat pe malul marii în adidaşi, nu mi-am arănjat nici un costum de baie, nu am stat cu sticla de apă lângă mine, să ma răcoresc, nu m-am prăjit la soare şi nici nu m-am bălăcit. Am pozat-o, am studiat-o, am admirat-o.

M-am lămurit îmi place marea mai mult in noiembrie, aşa liniştită şi pustie, decât în zilele încinse şi aglomerate de vară.

Viaţa ca un drum pe DN1

2010-11-13T17:21:00.000+02:00

Indiferent că mergi dinspre Capitală spre munte sau dinspre Ardeal către Bucureşti parcursul e acelaşi. Porneşti maşina după ce un om drag ţi-a zis "drum bun", conduci relaxat o distanţă mai lungă sau mai scurtă (în cazul meu de la Braşov până pe la Azuga, Buşteni) apoi urmează o porţiune de nervi, un sector în care stai şi aştepţi să se mişte ăla din faţa ta. După ce ai trecut de Comarnic…. veselie!!! Porţi circula din nou.

Cam aşa mi se pare mie că se întâmplă şi în viaţă. Te afli într-o perioadă în care lucrurile merg bine, totul decurge conform planului, şi personal şi profesional, eşti împăcat cu tine şi cu ceilalţi, mergi înainte sigur că totul va fi bine. Asta ar fi distanţa Braşov-Buşteni. Ajungi însă în staţiunea de pe Valea Prahovei şi te trezeşti dintr-o dată la o coadă de câtiva kilometri. Îţi pui mâinile în cap, spui "Nu, nu din nou", te enervezi, vrei să găseşti soluţii, ai face o depăşire riscantă, dar îţi amiteşti că sunt oameni care te iubesc si ar plînge după tine, eşti ca pe ace, l-ai împinge puţin pe şoferul din faţă să mai înainteze un metru, să se mai mişte ceva. Te simţi prins într-o cuşcă, de fapt cam aşa eşti,într-o cuşcă. Te gîndeşti să te întorci înapoi, să o iei pe DN1 A, nu mai ai răbdare, îţi cauţi de lucru în maşină, scrii pe facebook despre aglomeraţie, vorbeşti la telefon, doar doar va trece timpul mai repede şi scapi de statul bară la bară. Aceaşi poveste e şi în viaţă. Când totul merge bine, te trezeşti bruc într-o vâltoare pe care nu o poţi controla, în care, logic, nu ai fi vrut să te afli, descoperi că cineva, apropiat sau nu, te critică pentru deciziile luate. Eşti acuzat de anumite fapte şi tras la răspundere, deşi tu ştii mai bine decât toţi ce s-a întâmplat cu adevărat. Te simţi după cum spuneam într-o cuşcă, prins într-un loc fără soluţie, fără capacitatea de a face ceva, sau hotararea de a face ceva…aştepţi doar să treacă timpul şi să scapi de nebunia în care te afli.

Şi într-un final asta se şi întâmplă. “Treci de Comarnic”! Ai scăpat din stres, nu mai eşti aşa nervos cum erai “prin Sinaia”. Acum nu faci decât să calci acceleraţia la maximum să recuperezi timpul pierdut. Exact aşa e şi în viaţă. Ai scăpat de criza în care erai şi pleci cu viteză înainte în speranţa că nu vei întâlni nici un accident pe drum care să te mai încurce până la destinaţie. E perioada bună în care te întreci cu tine, în care faci depăşiri în voie, în care nu mai ţii cont de ceilalţi şoferi, mergi déjà pe două benzi şi eşti stăpân pe faptele tale. Conduci fericit prin viaţă!

Şi totul se repeată la întoarcere… Şi apoi o iei iar de la capăt, iar şi iar…..

Suntem totuşi oameni

2010-11-11T18:59:00.000+02:00

Deşi mulţi nu se mai aşteaptă ca ceva să meargă bine în ţara asta, iar fotbaliştii şi suporterii lor sunt demult etichetaţi, aseară am trăit un moment de o însemnătate rară uitându-mă la Dinamo - Craiova. Nu o să scriu despre victoria câinilor din Cupă la penalty-uri, nici despre ocaziile celor două echipe sau despre arbitraj. Sunt alţii care se pricep mai bine să comenteze.
Pe mine m-a impresionat momentul în care pe stadionul din Ştefan cel Mare a răsunat imnul Craiovei. În memoria marelui poet, Adrian Păunescu la începutul partidei s-au auzit versurile “Olteniei, eterna terra nova….” moment în care, culmea, dinamoviştii nu au huiduit, nu au aruncat cu nimic. Au ascultat civilizat cântecul. A fost o dovadă că există suporteri care mai fac şi altceva decât să se bată la meciuri, că sunt pe stadioane şi oameni cu judecată şi bun simţ. Tot aseară s-a auzit şi poezia “Rugă pentru părinţi” a fostului poet care a fost apaludată îndelung.
Suntem pe drumul cel bun, parcă începem în ciuda greutăţilor zilnice, să creştem mai frumos şi mai civilizat! ;)

Cântec pentru Oltenia- versuri Adrian Păunescu

Rugă pentru părinţi- versuri Adrian Păunescu

Despărţirile

2010-11-10T09:20:00.000+02:00

Urăsc despărţirile de orice fel. Mi-e teamă că atunci când plec şi spun “la revedere, ai grijă de tine” e pentru totdeauna, că nu voi mai întâlni acea persoană, că nu vom mai vorbi niciodată, că nu voi mai şti dacă îi e bine sau rău.

E greu să pleci atunci când te desparţi de un om drag, de un om pentru care ai avut nişte sentimente, pe care l-ai admirat şi respectat. Nu ai ştiut poate cum să îi vorbeşti, cum să îi arăţi ceea ce crezi şi simţi, când ştii că îţi va fi dor de el şi ţi-l vei mai dori prin preajmă. Unii oameni merită mai mult decât le poţi oferi tu şi atunci trebuie să îi laşi să plece.

Oamenii se despart pentru că unele lucruri nu merg, că oricât şi-ar dori…. ceva nu se legă. Fără să se înşele, să îşi bată joc unul de celalat sau să se mintă ceva se strică, undeva. “Oare de ce mor iubirile?”…mă întreba mai demult….”Nu ştiu”, i-am răspuns atunci. Nici acum nu am aflat încă răspunsul…

Câteodată nu suntem suficient de buni pentru oamenii extraordinari!

Ceaţa zilelor mele

2010-11-07T10:01:00.000+02:00

Acum câteva zile era afară era o ceaţă incredibilă. Dimineaţa la 5, când mergeam eu la muncă nu vedeam nimic la o distanţă mai mare de 10 metri. Dacă in mod normal făceam vreo 5-6 minute până la serviciu, în condiţiile date, timpul se dublase.

Nu ştiu cum s-a întâmplat dar ceaţa asta parcă s-a luat…. şi a ajuns şi la mine, în minte şi mi-a înceţoşat gândurile pentru o vreme…Am mai întrezărit câteva raze, ceva idei, însă nu le-am văzut prea bine…din cauza ceaţii evident. Parcă nu aveam chef să râd prea tare, dar nici să stau bosumflată. Nu vroiam să mă agit toată ziua, dar nu puteam nici să stau pe scaun. Nu vroiam să rămân prea mult într-un loc, dar nici nu aş fi plecat.

Hmmm…Bine că a trecut ceaţa … şi a luat cu ea şi negura din mine…

Mi-e clar: nu-mi prieşte ceaţa! ;)

SOS Romania

2010-10-30T13:55:00.000+03:00

Mihai nu mai are nevoie de nici o prezentare. Este băiatul ăla vesel, noncomformist care te face să râzi până la lacrimi, cu el e o plăcere să stai de vorbă. Nu te mai saturi să-l urmăreşti pe scenă, la teatru. Tot el e omul care spune exact ce gândeşte, nu se ascunde de nimeni şi nimic. Le zice aşa direct pentru că ... aşa e el.

Hmmm... se pare că i-am făcut totuşi o mică prezentare. Mai pot spune multe despre el, dar mă opresc aici. Am postat mai jos o melodie, e manifestul lui faţă de clasa politică de la noi. Nu ştiu dacă mesajul va ajunge la urechile mai marilor din guvern, dar sunt convinsă că pe un român de rând versurile de la SOS Romania nu îl lasă indiferent.

Mihai ... jos pălăria... like always! ;)

O noua pasiune II

2010-10-28T21:00:00.000+03:00

O pasiune

2010-10-26T21:17:00.000+03:00

Nu cu mult timp în urmă mi-am descoperit o nouă pasiune: fotografia. Îmi place să pozez clădiri, peisaje, oameni, obiecte, animale, nu contează ... poze să fie! Cât mai multe!... Şi cât mai frumoase....
Înainte de a pune vreo poză vă spun un lucru: nu fiţi prea critici, ţineţi totuşi cont că sunt făcute de un amator, unul care nici să mânuiască prea bine propriul aparat nu ştie.

Iată prima parte a "operei de artă"

PS:În primăvară am în plan să mă înscriu la un curs foto împreună cu o colegă ;)

Zile şi zile

2010-10-18T21:14:00.000+03:00

Sunt zile în care nu îmi vine să ies din casă, sunt zile în care nu aş face altceva decât să stau tolănită pe canapea, să mă uit la filme, la cât mai multe şi să sorb egoistă din ceaşca cu ceai cald alături de un om drag. Sunt zile în care aş dormi mult, mult de tot, asa să îmi reîncarc bateriile şi să recuperez restanţele de somn acumulate într-un an.. Sunt zile ca acestea …

Însă ca să fac tot ce am scris mi-ar trebui un concediu şi nu vreau să irosesc aşa zilele alea preţioase…

Prefer să vin la muncă pentru că îmi place, să ies în frig ca să fiu alături de prietena mea când are nevoie de mine, să mă plimb prin ploaie doar are şi ea farmecul ei. Prefer să rămân în urmă cu filmele de pe DVD-uri şi cu restanţe la orele de somn în continuare. Păstrez zilele de concediu pentru adrenalină, pentru călătorii, pentru familie şi pentru ski că tot se apropie iarna.

Frânturi din Jurnalul ei

2010-10-09T20:01:00.000+03:00

Am scris acum câteva zile despre Jurnalul Oanei Pellea. Spuneam că merită citit. Eu cufundându-mă în paginile Jurnalului am descoperit o Oana Pellea sensibilă, puternică, tristă, profundă, credincioasă, neînfricată, împăcată cu soarta dar răzvrătită.... Într-o zi am primit un mail de la o prietenă, o fostă colegă din Braşov care îmi trimitea niste paragrafe din cartea Oanei, impresionată şi ea de sensibilitatea acestui om cu adevărat mare. Am selectat şi eu câteva şi le-am trecut mai jos. Sunt interesante şi precis vă vor da de gândit:

Din păcate trebuie să ne luam cu noi peste tot. Ce odihnitor ar fi să ne despărţim din când în când de noi. pag. 20

Dacă am urât ceva în viaţă a fost să plec dintr-un loc în altul. Să mă despart, să las oameni în spatele meu. Peroanele şi despărţirile din gări, aeroporturile. Le detestam şi de fiecare dată plângeam, pentru că întotdeauna mi se părea că e definitiv. pag. 20

Dar cel mai uşor şi cu plăcere m-aş despărţi din când în când de mine. Ce bine ar fi să ne uitam putin. Cred că ne-am iubi mai mult când ne-am regăsi. Ce dor îmi e să îmi fie dor de mine. pag. 21

Să nu îţi vinzi niciodată sufletul. pag. 21

Eu cred că poţi exista şi fără compromisuri. Eu până acum am rezistat, deci se poate. Nu spune nimeni că nu e mai greu, dar cu siguranţă ai o satisfacţie când în spatele tău e curat. Sigur că asta se plăteşte. Şi se plăteşte din plin. pag. 22

La ce bun silicoane peste tot, dacă spiritul nu lucrează? pag. 22

Urăsc siliconul şi epoca lui. O epocă în care pe primul loc e reforma. Ce pierdere de repere şi de adevăr. Ce deviere de la drumul bun şi, în ultimă instanţă, ce pierdere de timp. Cum să îţi găseşti salvarea în silicon? E ca şi cum ai reduce omul la o păpuşă de plastic. Dar asta se şi întâmplă. Sunt femei-păpuşă, atât. Imaginea pe care o văd e grotească. Femei care se comportă şi se tratează pe ele ca pe obiecte. pag. 23

Toată lumea simte că nu e bine, toată lumea e nemulţumită, dar nimeni nu face nimic şi toţi dăm vina pe altcineva, niciodată pe om. pag. 25

Ziarele scot în evidenţă numai urâţenia, jegul şi scandalul de ultimă speţă. pag. 31

Sunt convinsă că de aia te izbeşti de tot ce nu-ţi place în viaţă, ca să înveţi să treci pragul. pag. 34

Mi se pare incredibil de frumoasă viaţa. O minune. E o minune că exist şi una şi mai mare că îmi dau seama că exist. Mai departe, ce faci cu viaţa ta sau ce fac alţii cu ea este altă discuţie. Dar viaţa rămâne o minune. pag. 36

Da, există pe pământul ăsta oameni mari. Şi când iî cunoşti, îţi dai seama că aerul din jurul lor are altă densitate. pag. 37

Dacă ştii să priveşti aerul din jurul unui om, îţi poate spune multe despre el. Are multe de povestit, numai să ştii să-l ascultaţi şi să-l vezi. În jurul oamenilor meschini, aerul e îmbâcsit. În jurul celor răi, e întunecos. În jurul celor bucuroşi, e luminos. În jurul oamenilor mari însa, e ca şi când l-ar îmbrăca şi l-ar scoate în relief. Nu ştiu să explic, ştiu să văd. pag. 38

Părinşii mei sunt cei mai buni, cei mai drepti şi sunt... pentru totdeauna. pag. 48

După un om rămâne ecoul gândurilor, faptelor şi cuvintelor lui. pag. 51

Nu mai avem când să ne întâlnim cu noi... ne uităm la vitrine colorate, la preţuri, ne grăbim spre nu se ştie ce şi putem foarte uşor să ratăm întâlnirea la un colţ de stradă cu noi. Atâta treabă am cu mine şi nu mă pot opri să fug prin timp. pag. 54

Dacă ai nevoie de o mână de ajutor o vei găsi la capetele braţelor tale. Cu timpul vei înţelege că ai două mâini. Una pentru tine, alta ca să-i ajuţi pe ceilalţi. pag. 58

Nu-mi place să bârfesc. Am constatat că nu face bine la sănătate. Pur şi simplu. pag. 71

În acelaşi timp cunosc oameni cu trăsături superbe care sunt urâşi. Şi asta pentru că pe dinăuntru sunt murdari şi îmbâcsiţi. pag. 79

Mă tot gândesc cum e în avion. Există două momente de adevăr în avion, decolarea şi aterizarea. Îmi place să mă uit la oameni în avion. Toţi vin importanţi, îmbrăcaţi în social, în convenţional. Pornesc motoarele, se leagă centurile şi gata pornim. E spectaculos cum toţi, când avionul se desprinde de sol, absolut toţi sunt reduşi la uman. Nu mai sunt importanţi, nu mai contează funcţia sau contul în bancă, nu mai contează culoarea sau naţia. Când motoarele se ambalează înainte de decolare, cefele tuturora se încordează. Frica îi reduce pe toţi la esenţă. Când se stinge becul care te anuntă ca pericolul a trecut şi îţi poţi desface centura, automat toţi revin la convenţe şi fiţe. Totul se repetă identic la aterizare. În momentele astea de adevăr toţi se roagă, fiecare în felul său. Toţi se gândesc la cei pe care-i iubesc. Toţi înţeleg că nimic de fapt nu e important decât că eşti în viaţă. Când coboară din avion sunt ca şi cum s-au născut din nou. Stau şi mă întreb de ce numai de frică devenim esenţă. pag. 84-85

Cui să te plângi? De ce să te plângi? Pe cine să întrebi? De ce să întrebi şi mai ales ce vinovat să găseşti? Poate de asta e şi greu de suportat. Că nu poţi găsi niciun vinovat. Pur şi simplu aşa e viaţa. pag 114

Mulţumesc! Trebuie să mulţumesc tuturor oamenilor pe care i-am întâlnit şi care mi-au atras atenţia cum nu trebuie să fii, aşa cum trebuie să mulţumesc tuturor celor care m-au învatat cum trebuie şi cum ai putea să fii. pag 118

Ce ciudată stare-când nu mai ai nimic de pierdut. pag. 121

As urla la tăcerea mea dar ştiu că e inutil. E surdă pag. 121

Ce groaznică boală e invidia. pag. 149

Eşti foarte iubit cât timp nu reuşeşti nimic în România. pag. 149

Trăiţi-vă viaţa nu alergaţi după ea! pag. 155

Mă doare România. Vreau să-i fie bine. O vreau apărată şi frumoasă. Vreau să-i fie bine. pag. 175

Mi-e lehamite de o populaţie needucată care nu ştie să vorbească româneşte, dar se vrea europeană, care habar nu are cultura, dar se vrea acceptată în lume şi în Europa. Stai la rând, Românie! Parte din tine trebuie să înveţe. Să înveţe să se spele, să vorbească româneşte, să se repecte. Să ierte. Drumul e lung şi n-am răbdare regală sunt un biet om … mâncat şi sufocat de mârlănie şi mitocşnie… şi am încredere în orice altă specie în afară de cea umană… cu mici excepţii, dar foarte mici! Scriu cu durere, mare durere, despre ţara pe care o iubesc. Dar trebuie să ne trezim. pag. 180

Există clipe când se cască pământul sub tine şi cazi în hău. Când rămâi fără respiraţie. pag. 182

Londra e vie şi respiră. Şi o simţi. Şi te bucuri că faci parte din respiraţia ei. pag. 188
Stau pe canapea şi realizez că am ajuns să mă închin mai des în faţa televizorului decât în biserică. Mă închin spunând ferească bunul Dumnezeu, la aproape tot ce văd. pag. 201

Toţi vorbesc de criză de când o simt în buzunar. Nimeni nu vorbeşte de ea când o simte în suflet şi în cap. Criza e de mult. Criza de modele de frumos de ideal de visuri. pag. 201

Dacă după ce nu voi mai fi oamenii vor zâmbi cu drag... va fi exceptional. pag. 209

Mai mare minune decât viaţa nu există, mai mare virtute decât modestia nu există şi mai mare bucurie decât iubirea nu există. Şi peste toate e Dumnezeu. Asta e credinţa mea. Iar celor care se simt înca departe de El nu le pot dori decât să-l regăsească: pentru că l-au cunoscut. Dar s-au rătăcit puţin. Toţi ne rătăcim zilnic. Şi unii îl regăsesc zilnic, alţii se întalnesc cu El pe neaşteptate, aşa cum spunea tata: la un colţ de stradă…pag. 219

Am revenit!

2010-10-08T07:03:00.000+03:00

Da ,da ...ştiu! Nu am mai scris nimic din iulie. Dacă spun că am fost ocupată, că am călătorit mult, că am muncit şi mai mult nu ştiu dacă mă crede cineva.

Probabil că nu e o scuză dar am trăit intens, am învăţat semnificaţia lucrurilor mărunte, m-am obişnuit cu firimiturile magice ale vieţii, am prins gustul suav al descoperirilor de peste mări şi ţări, am aflat că am pasiuni noi.... poate asemeni Oanei Pellea "când sunt fericită nu scriu, doar trăiesc".

PS. Apropo de Oana Pellea. Jurnalul ei chiar merită citit!

În ce cred eu

2010-07-23T14:32:00.000+03:00

Cred
... în iubire
... în oamenii cu suflet bun
... în forţele proprii
... că nimic nu e întâmplător şi că nu există coincidenţe
... că orice îţi doreşti cu adevărat poţi avea
... cred că norocul ţi-l faci cu mâna ta
... într-o forţă divină, în Dumnezeu
... că familia este comoara cea mai de preţ
... că nu e singur cel care nu are oameni în jur, ci cel care se simte aşa într-o mulţime de oameni
... cred în ochii nepoţelului meu
... în promisiunile iubitului (nu-mi săriţi în cap... e dreptul meu :P)
... cred că există prieteni adevăraţi
... că sunt mai simpatică atunci când sunt fericită
... că îţi poţi face meseria cu zâmbetul pe buze
... că fiecare om face cel puţin un bine în fiecare zi
... că totul se schimbă şi indiferent de cât de bună sau rea e situaţia ea va trece
... cred că te poţi hrăni doar cu zâmbete, vise, priviri
... că fluturii din stomac sunt cea mai consistentă mâncare
... că fiecare om trebuie să călătorească
... că oricât am greşi există cel puţin un om care ne va ierta
... că nimeni nu mă iubeşte pe lumea asta mai mult decât mama mea
... cred în soare dimineţii
... în glasul vântului, în zgomotul iernii
... că fiecare om este norocos... depinde cum vede el lucrurile

Tu în ce crezi?

A plecat .... dar muzica ei ne încantă

2010-07-15T16:36:00.000+03:00

"A murit…Cine?? … Mădălina Manole! … Esti sigură? S-a sinucis… Ai verificat? Se confirmă?” …. Toate capetele din redactie se întorc brusc spre cele două colege care discută despre ultima “bombă” ajunsă în redacţie, vestea morţii Mădălinei.

A murit un mare talent al muzicii româneşti. Este un şoc pentru mulţi dintre noi, pentru cei care îi distingeau vocea dintr-o mie, pentru aceia care au crescut cu melodiile ei, au visat pe versurile din cântele ei, s-au îndrăgostit ori s-au regăsit în ele. Mulţi au admirat-o pentru calităţile ei, pentru aspectul fizic, pentru energia pozitivă.

Eu îmi amintesc aceea vacanţă la bunici, în care am pus pe repet caseta ei de o mie de ori şi am ascultat “ Ei şi ce” pînă l-am disperat pe verişorul meu. În urmă cu vreo 2 luni, trebuia să ajungă la Observator, la ora 16. Eram încântată pentru că urma să o văd. Era una din primele vedete pe care eu le-am descoperit atunci cînd descopeream câte ceva despre viaţă. La ora 14 producătorul îmi spune: “Nu mai vine. E la spital”… Am citit câteva zile mai târziu că a avut probleme de santate. Apoi că şi-a anulat concertele şi lansarea albumului. Am crezut că îşi va reveni şi va veni totuşi la Observator. Nu a mai venit. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu ea, cu omul Mădălina Manole. A murit de ziua ei, împlinea 43 de ani... Sunt gesturi pe care unii le fac şi nu ni le explicăm, nu avem cum să le înţelegem. Asta poate şi pentru că nu ne putem pune în locul lor. Fata cu părul de foc a plecat, iar noi nu trebuie să o uităm.

Iată câteva melodii care mi-au încălzit sufletul de multe ori:

Fată dragă

Jucătorul de iubiri

Tu n-ai avut curaj

Te-am văzut mi-ai plăcut

Ei şi ce

A fost iubire

Să nu mă minţi

Dumnezeu să o ierte!

Fată dragă nu fii tristă.....

2010-07-14T15:17:00.000+03:00

.... fiindcă e păcat....

Dumnezeu sa o ierte!

Un an fără Michael

2010-06-25T09:25:00.000+03:00

25 iunie 2009.

Nu voi uita niciodată acea seară. Am fost la karaoke cu mai mulţi colegi de-ai mei. Am râs, am dansat, am cântat o grămadă, ne-am prostit şi am povestit orice. Din vorbă în vorbă am ajuns la subiectul Micheal Jackson... doar mai erau 3 săptămâni şi susţinea primul concert la Londra. Mă mândream că aveam bilet şi că o să îl văd live pe “The King”….

Ajung acasă, mă pregătesc de culcare, nu aveam somn. La un moment dat sună telefonul. Paula, colega mea, cu care povestisem cve mai devreme despre Michel mă întreabă dacă sunt acasă. “Da” zic eu. “Deschide televizorul. A murit Michael Jackson!”….

Am încrememit. Am făcut ochii mari şi mă uitam în gol. Era incredibil. Am pus mâna pe telecomadă şi am dat pe Antena3. Acolo Raluca Tache discuta cu diverşi oameni din domeniu despre moartea megastarului. Nu am prea dormit în noaptea aia. Am plâns. M-am ofticat….Eu urma să îl văd. Aşteptam momentul de ani de zile (în ’96 nu m-au lasat ai mei să vin la Bucureşti pentru că eram prea mică). Cu doar câteva ore înainte, susţineam sus şi tare că e singura mea şansă să îl văd … iar acum priveam în gol.

Nu stiu la cât m-am dus la culcare, oricum spre dimineaţă. A doua zi, la muncă, printre treburile de serviciu am căutat totul despe el pe net. Ştiam eu câte ceva, dar acum voiam să ştiu totul. Am înroşit Youtube-ul cu melodiile lui. Eram ochi şi urechi la ediţiile speciale realizate despre el pe toate posturile. Am urmărit funerariile lui cu ochii în lacrimi, am ascultat amintirile celor care l-au cunoscut şi interviuri cu el. Aşa au decurs mai multe zile…. Mi-a luat ceva timp să trec peste…să mă obişnuiesc cu gândul că voi merge la Londra ...dar la O2 nu o să îl văd.

13 iunie 2009. La O2 sărbătoare. Tineri de toate naţiile, îmbrăcaţi a la Michael sau cu tricouri cu poza lui cântau, dansau şi se bucurau. Sărbătoreau déjà Legenda Michael Jackson.

Şi bine au făcut. El nu trebuie plâns. Trebuie să mulţumim ca a fost pe aici şi ne-a încântat cu muzica şi spectacolele lui. Despre Michael sunt multe de spus, mult prea multe. Vor scrie şi au scris déjà alţii cărţi. Eu vreau doar să spun că sunt mândră că am fost contemporană cu el, că îi ascult în orice moment melodiile cu plăcere, că poate datorită unor versuri ca “I see the kids in the street, with not enough tot eat, how am I to be blind pretending not to see their need”, “Heal the world make it a meter place, for you and for me and the entire human race”, “We can’t go on pretending day by day that someone, somehow will soon make a change”…am devenit poate puţin mai atentă la cei din jur. A fost un fenomen, o industrie, un superstar, a fost contestat şi judecat, implicat în procese şi scandaluri, însă vocea lui, emoţia transmisă, înregistrările în care el era exceptional nu i le va lua nimeni. A fost cu mult înaintea vremii sale, iar la final a reuşit cumva să ne unească. A fost plâns de oameni din toate colţurile lumii, indiferent de naţie, rasă, sex sau religie.

Cred că ar trebui să ducem în spaţiu un CD cu Michael Jackson să afle întreg Universul ce geniu a fost aici pe Pământ! ;)

PS: Mi-au rămas în minte doua mesaje lăsate de fani la moartea lui: “Doctorii ar trebui să îi pună altă inimă în loc. Dacă e nevoie o dau eu pe a mea” şi ”Thank you for the contribution of this world… History will read your reputation in the end…. May you fly with angels. God is surely now learning the moonwalk” ;)

Să înceapă spectacolul!

2010-06-11T13:42:00.000+03:00

Aştept să văd deschiderea, aştept să văd meciurile, agitaţia dinafara stadioanelor şi nebunia dinăuntrul lor. Aştept să prezint rezultate, surprize, confirmări, poveşti de la Mondial. Vreau să văd cine ia Cupa până la urmă, cine iese golgeter sau cine va fi desemnat cel mai bun. Citesc toate materialele legate de World Cup care îmi pică în mână, sunt dornică să aflu cât mai multe despre ce se întâmplă în Africa de Sud. Cufundându-mă în articole am impresia că sunt acolo. Vorbesc cu ai mei colegi despre favoritele turneului, despre jucători şi antrenori, cine e în formă, cine e déjà la apusul carierei. Abia aştept să văd meciuri frumoase!

Să nu vă mire că eu scriu despre Mondial. Da scriu! Şi o fac pentru că îmi place sportul, inclusiv sportul rege.

Astăzi în jurul orei 15 va avea loc deschiderea oficială a Cupei Mondiale 2010, iar de la 17 primul meci: Africa de Sud-Mexic. 32 de ţări vor lua parte la cea mai mare sărbătoare fotbalistică. Favoritele la câştigarea trofeului sunt Brazilia, Spania, Anglia, Italia, Germania şi Argentina iar printre cei care se luptă pentru titlul de cel mai bun jucător… Messi (binenţeles), Cristiano Ronaldo, Wayne Rooney, Kaka, Didier Drogba, Fernando Torres. 11 stadionae vor găzdui meciurile din cele 8 grupe de la Cupa Mondială.

Acum că am trecut de partea informativă haideţi să vă povestesc ceva: priveam o reclamă şi îi vedeam pe Chivu şi Lobonţ uitând-se zâmbitori către un televizor. În josul imaginii scria: “trăim fotbalul împreună”. Da…poate că fotbalul da. Ei dau tot ce pot, încearcă să formeze o echipa care să fie măcar în grupe la Mondiale şi la Europene. Ok! Fotbalul îl trăim împreună, Cupa Mondială nu. Din păcate vom urmări (şi ei şi noi) meciurile astea la televizor. Îi vom susţine pe alţii, nu pe “ai noştri”. E bine însă pentru cei cu probleme cardiace. Nu se mai implică, nu mai au Doamne fereste vreo problemă.

Ce vreau eu de la acest Mondial? Spectacol! Vreau să văd meciuri frumoase, goluri multe, pase cu călcâiul, un-doi-uri. Nu contează ce echipă câştigă. Să câştige fotbalul! Şi spectatorii! Şi telespectatorii!!

PS: Cine vrea să vadă la treabă jucători români de top pot urmări de azi până pe 1 iulie (ora 19) cele mai bune meciuri făcute de echipa naţională la Mondiale (din ‘70 până în ‘98). Emil Grădinescu va comenta pe GSP TV meciuri ca România –Argentina (SUA ‘94), România-Suedia (SUA ‘94), România-Brazilia (Mexic ‘70),etc.

Şi acum motivele pentru care să rămâi aici

2010-06-08T22:26:00.000+03:00

1. pentru că eşti suficient de patriot încât să îţi iubeşti pământul, graiul şi neamul; nu-ţi poţi părăsi ţara şi încă te mai gândeşti că poate nici dincolo nu e mai bine...

2. pentru că nicăieri nu mai găseşti sărmălute, mititei şi mămăligă ca aici

3. pentru că iubeşti Drgobetele nu Sfântul Valentin, Crăciunul, Revelionul şi Paştele nu Ziua Recunoştintei

4. pentru că în ţara asta există câteva locuri de-a dreptul fabuloase ... de exemplu: Cheile Bicazului, Delta Dunării, Valea Oltului, porţile din Maramureş, mănăstirile din nordul Moldovei

5. pentru că tot aici dai peste oameni primitori, dispuşi să te ajute şi să te sfătuiască dacă te rătăceşti

6. pentru că ţi-ai lăsa în urmă prietenii, familia, casa în care ai crescut şi crezi că ai muri de dorul lor dacă ai pleca

7. pentru că încă mai crezi că poţi schimba cursul acestei ţări, pentru că încă mai crezi că ea poate fi resuscitată

8. pentru că ai totuşi un job care te face să te trezeşti cu plăcere dimineaţa şi ai şi colegi cu care îţi face plăcere să lucrezi

9. pentru că vrei ca ai tăi copii să crească alături de bunicii lor, nu la o distanţă de 5.000 km de ei

10. pentru că te poţi mândri că eşti român de-al Nadiei, de-al lui Ilie Năstase sau Hagi, al lui Szabo sau Belu şi Bitang.

…..pentru că iubeşti ţara asta… asa imperfectă cum e ea!

PS. Vă puteţi imagina o lume fără Româmia?
http://www.youtube.com/watch?v=4yPhBmafabs&feature=related

Motive pentru care să te muţi din România

2010-06-04T11:37:00.000+03:00

1 pentru că suntem într-o criză nesfârşită şi de ani de zile românii trăiesc de azi pe mâine

2 pentru că este o ţară în care şefia e formată din pile, relaţii şi prietenii

3 pentru că aici invidia şi bârfa sunt la loc de cinste

4 pentru că nu vrem ca la pensie să nu avem din ce să ne cumpărăm de mâncare, să plătim medicamentele şi întreţinerea

5 pentru că la bătrâneţe vrem să fim noi asemeni chinezilor, nemţilor, danezilor care îşi permit excursii şi croazirere ca deh … ei se relaxeaza la vârsta a III-a

6 pentru că ne-am săturat să muncim fără să fim apreciaţi, fără şanse de promovare şi lipsiţi de curajul de a cere o mărire de salariu cînd munca e de 10 ori mai mare decât la angajare

7 pentru că ne-am săturat de bătăile la semafor, de claxoanele din trafic, de gropi, de praful şi mizeria de la tot pasul şi vrem să trăim într-o ţară civilizată, cu parcuri, cu şosele asfaltate şi chiar autostrăzi

8 pentru că …. dacă tot cotizăm la CNAS, atunci când ajungem în spital să nu fim nevoiţi să dam şpagă şi să nu ne alegem cu vreo boală de acolo

9 pentru că vrem un venit care să ne asigure că obţinem un împrumut de la o bancă şi suficient cât să ne putem plăti apoi ratele fără să facem foamea

10 pentru că vream să trăim într-o ţară în care a avea o casă, o maşină, un concediu pe an şi doi copii să nu fie echivalentul cuvântului SACRIFICIU

11 pentru că vrem să dormim şi noi liniştiţi noaptea şi să nu mai vedem feţe triste la tot pasul

12 pentru că vream să mergem pe stradă fără să ne fie frică că în urma noastră e unul care ne vrea mobilul, lănţicul, ceasul sau portofelul, să mergem cu metroul fără să ne facă cineva la buzunare şi să stăm la semafor fără să ne gândim că piciul ce se apropie să ne spele parbrizul ne poate sparge geamul dacă nu îl plătim

13 Pentru că ne-am săturat de discrepanţa imensă dintre săraci şi bogaţi, că ni s-a acrit de craii si pipţele de Dorobanţi, de înfumuraţii îmbrăcaţi în D&G şi de tricourile lor Armani

14 Pentru că nu vrem să trăim în ţara în care un om cu handicap este umilit zi de zi de societate, pentru că ne îngrozeşte numărul mare de copii abandonţi de părinţi

15 Nu în ultimul rănd pentru că ne-am săturat de Simona Senzual, Blonda lui Bote sau a lui Iri, Voicu şoferu, de băieţii ăia mulţi din cluburi cu maşini tari şi fetele lor siliconate din cauza cărora nu au loc la TV sau în ziare români care au făcut sau chiar fac ceva în ţara asta.

Iniţial am vrut să fac o listă cu 10 motive, dar punând ideile pe foaie mi-am dat seama că sunt mult mai multe. .. M-am limitat însă la 15.

PS. Şi pentru ca să nu fie totul aşa de negru voi reveni şi cu o listă cu motive pentru care sa nu parăsim România (promit să încerc să găsesc măcar 10 motive)

Pentru prietenii mei

2010-06-02T22:48:00.000+03:00

Prietenul adevărat
…e cel care te face să râzi, deşi erai convins că urmează să plângi
…cel care stă cu tine noaptea 3 ore pe telefon sau chiar mai mult
...e acela care vrea să plece cu tine în lume doar ca să nu mergi singur
…e cel care simte ce ai, deşi nu ai apucat să zici nimic
…care îţi spune ce trebuie, nu ce vrei tu să auzi
…îţi dă o palmă ca să te trezeşti când nu poţi să o faci singur
…e ăla care te susţine, te ceartă, te laudă şi te critică
…alături de care poţi râde o zi întreagă fără să ţii cont de nimic
…cel care îţi oferă ajutorul, fără să i-l ceri
…te împrumută când ai rămas fără bani
…sau îţi plăteşte factura şi nu îţi cere dobandă pentru asta
…îţi ascultă poveştile iar şi iar, deşi le ştie déjà pe de rost
…e cel care ştie când să te caute şi când să te lase singur
…e omul care se bucură cu adevărat pentru bucuria ta şi râde odată cu tine…

Prietenul adevărat e a opta minune a lumii
E o comoară pe care nu o câştigi uşor, dar pe care nimeni nu ţi-o poate lua niciodată
Doar tu poţi să o păstrezi!

Un weekend la Roma

2010-05-25T13:30:00.000+03:00

Un weekend la Roma te încarcă de energie. Te afli în capitala fostului mare imperiu. Vezi la tot pasul urmele civilizaţiei care a trăit acolo. Privind Columna te simţi unul de-al lor… în realitate chiar eşti, însă într-o foarte foarte mică măsură, pentru că drumurile noastre s-au intersectat prea puţin. Privind măreţia lucrurilor lor, privind viaţa de acolo, pieţele alea pline de fântâni şi flori la tot pasul, ruinele Forumului Roman şi ceea ce a mai rămas din Colosseum, încep să regret că dacii noştrii s-au ţinut tare şi nu s-au lăsat cuceriţi mai din timp.

Pe străzi mii de turişti. Roma este un furnicar, poate primi premiul de excelenţă la capitolul turism. Dacă vorbim de premii nu doar pentru turism pot lua italienii premii, ci şi pentru cum şi-au construit partea nouă din “Cetatea Eternă”, pentru cum te ademenesc ospătarii cu bucătăria lor, pentru străzile devenite adevărate podiumuri de modă… Ştiţi sintagma ”italiano vero”, nu? Ei bine am întâlnit o grămadă pe acolo.

Cred că fiecare om trebuie să meargă măcar o data în viaţă la Roma. Are multe de văzut. Nu are rost să scriu cum a fost în cazul meu pentru că nu aş termina nici in 3 zile. Şi oricum… o excursie la Roma nu se povesteşte. Se trăieşte!

Puţin jogging nu strică niciodată

2010-04-22T21:55:00.000+03:00

Am descoperit de curând plăcerea de a alerga prin parc. De 3 ori pe săptămână îmi iau colegele şi mai bine de o jumătate de oră suntem prin Herăstrău. Am făcut sport ani de zile, însă rezistenţa nu a fost niciodată punctul meu forte. Este pentru prima dată când alerg distanţe lungi de plăcere. Întotdeauna preferam să joc handbal, să înot, să schiez, să merg cu bicicleta, să dansez, să fac aerobic …orice, dar nu rezistenţă. Acum mi-am schimbat părerea…

Dragii mei, chiar e frumos să alergi prin parc! Să te bucuri de adierea vântului şi razele soarelui de primăvară, să auzi păsărelele ciripind în timp ce tu faci mişcare. Nu ai parte de aşa ceva într-o sală de fitness. În parc, îţi menţii organismul sănătos, în timp ce te întâlneşti cu persoane de toate vârstele: bătrâni (ieşiţi la o plimbare), elevi (care probabil trag chiulul de la ore, dar cine n-a chiulit niciodată… ), adolescenţi sau adulţi în toată regula care aleargă. Sunt din ce în ce mai mulţi români care au ajuns la aceeaşi concluzie la care am ajuns şi eu: nimic nu se compară cu mişcarea în aer liber.

PS: Din când în când îmi pun ceva muzică la i-phone, căştile în urechi şi alerg ruptă de tot ce mă înconjoară. Parcă sunt doar eu cu mine, cu gândurile mele.. uit de ceilalţi. Mă relaxează. Nici nu îmi dau seama cum trece timpul sau când şi dacă obosesc. Îmi dau seama totuşi de ceva…parcă m-am mai tonifiat pe ici pe colo ;)
Încercaţi şi voi! Dă rezultate!

O nouă provocare!

2010-04-16T17:44:00.000+03:00

Începănd cu această săptămână vă aştept pe GSP TV în fiecare vineri de la 23 şi 15 minute!
Nu de alta, dar v-am pregătit o emisiune frumoasă şi haioasă cu materiale din “sportul rege”. Voi continua alături de ai mei colegi de la GSP TV Florin Dobre si Marius Cioroaba proiectul început cu doar câteva luni în urma şi până azi cu Anca Rusu. Azi va fi o ediţie “mai speciala”... vom prezenta împreună emisiunea, iar de săptămâna viitoare rămân singură pe baricade.

Sunt încântată de această propunere! Promit că o să vă prezint această emisiune mereu cu zâmbetul pe buze! Credeţi-mă! Nici nu am cum altfel! Ne vom amuza împreună de “perlele” din fotbal, îi vom descoperi pe fotbalişti altfel decât sunt ei pe teren, le vom afla pasiunile şi poveştile. Vom face topuri de tot felul şi interviuri în exculsivitate.

Dacă v-aţi întrebat cum rămâne cu jurnalele mele de ştiri, ei bine… nu e nici o schimbare. Vă aştept pe Antena 1 de luni până vineri de la 6 la 8 dimineaţa şi la ora 16.

Va pup pe toţi! ;)

Gata!

2010-04-06T10:10:00.000+03:00

Mi-am safisfăcut pofta de ski, de înot, am dormit destul, am râs în hohote, mi-am câştigat prieteni noi şi mi-am consolidat vechile prietenii, m-am relaxat, am visat cu ochii deschişi sau închişi, am trăit şi m-am bucurat de fiecare zi din plin.
Concediul s-a terminat însă amintirea lui îmi va rămâne întodeauna! S-a dus şi Paştele pentru mine, dar, aşa scurt cum a fost (luni eram deja la munca) … a fost una dintre cele mai reuşite sărbători pe care le-am petrecut alături de cei dragi.

Sper că şi voi aţi trăit din plin aceste zile!

Vacanţă

2010-03-26T11:22:00.000+02:00

Am chef să înot, să schiez
Am chef să zbor, să descopăr
Vreau un masaj
Vreau să plec undeva…departe
Simt nevoia să uit
Simt dorinţa să trăiesc
Într-un loc curat
Într-un loc vesel
Cu prietenii
Cu omul drag
Cu persoane de încredere
Printre străini
Plec într-o vacanţă
Abia aştept zilele libere
Iar pe mine mă aşteaptă un concediu minunat
Cred că mă voi bucura din plin
Cred că …vă voi povesti mai multe la întoarcere…

PS: AMR doar o zi…;)

Mi-e dor….

2010-03-24T12:08:00.000+02:00

Câteodată îmi e dor să fiu iar copil

Mi-e dor să mă joc în faţa blocului cu prietenele mele, plecate acum prin ţări străine sau la casele lor

Mi-e dor să alerg ca apucata fără să obosec, să mă joc Tip-Top, Flori-fete, Castel, Partizan, etc….

Singura grjă să-mi fie cum să stau mai mult pe afară

Să împart aceeaşi îngheţată cu prietena mea cea mai bună

Să mi se pară din nou imensă straduţa de doar 10 metri

Să mă dau cu bicicleta de dimineaţă până seară

Să mă murdăresc pe haine, pe mâini şi pe faţă şi să nu îmi pese

Mi-e dor de mirosul ăla adevărat de gumă Turbo şi de un suc de la TEC

Aş vrea să dau timpul înapoi şi să mă bucur de serile în care stăteam pe gard de poveşti până târziu

În care ne rugam de părinţi să ne mai lase 5 minute

De vremea în care mă ţineam de mână cu o fată, nu cu un băiat şi juram prietenie veşnică, nu iubire veşnică

În care “el” îmi cerea prietenia, iar la De-a v-aţi ascunselea se făcea că nu mă vede pentru că eu eram prietena lui

Mi-e dor de vremea când purtam doar adidasi şi pantaloni scurţi, când eram julită non-stop în genunchi de la căzături şi aveam unghiile tăiate din carne

De vremea în care nu ştiam de pensat, de machiaj, de vopsit şi trend-uri în modă

Când singurii pantofi cu toc din casă erau ai mamei şi singurele sutiene tot ale ei

Mi-e dor de vremea când îl întrebam pe tata ce înseamnă p...., m…. că am auzit eu afara şi el se fâsticea încercand să îmi dea un răspuns decent

Mi-e dor să plâng că nu mă lasă mama la joacă decât după ce îmi termin lecţiile

Că afară plouă şi nu mă mai pot întâlni cu Simona

Mi-e dor de Sailor Moon, de Capitan Planet, de Mila, de Tom si Jerry, de concursurile de gimnastica cu Lavinia Milosovici şi Gina Gogean

Mi-e dor să urc şi să cobor dealurile de la mămăiţa din sat, să mă sui în copacii din livadă şi să “fur” nuci, cireşe, mere (binenţeles încă necoapte)

Mi-e dor de poeziile şi zicătorile lui tătăiţa (Moromete al nostru)

Să mă joc cu sora si cu Lulu, unchiul meu cu pernele câte o oră în fiecare dimineaţă de vară

Mi-e dor să mai stau de vorbă cu un căţelus, cu un pisoi, cu un pui de raţuşcă şi să le spun toate secretele mele

Viaţa e frumoasă în toate stadiile ei…dar ninic nu se compară cu copilăria. Când privesc înapoi nu îmi aduc aminte de nimic urât. Am păstrat doar amintirile frumoase. Micile certuri şi supărăriile de atunci nu mă fac acum decât să zâmbesc!

PS: Vouă de ce vă e dor?

Câteva minute de linişte

2010-03-20T15:16:00.000+02:00

O vreme de primavară spre vară, o zi superbă, o curte spaţioasă, un scaun orientat spre soare, aer tare de munte, singurul zgomot - făcut de nişte vietăţi care cresc pe lângă casa omului, un lătrat de câine şi ciripit de păsărele….

Eu, pe scaunul de mai sus (destul de comod), stau puţin la soare. Razele lui îmi înfierbântă obrajii, ochii, fruntea, buzele…doar o adiere uşoară mă mai răcoreşte din când în cînd….

Să nu vă închipuiţi că făceam plajă, erau maximum 20 de grade, nu mai mult. Pur şi simplu am lenevit câteva minute asa….relaxată, zâmbind la soare ;)

Remember me

2010-03-19T07:26:00.000+02:00

Gaudi spunea că “orice faci în viaţă e lipsit de importanţă, dar e foarte important să faci”

Asta am reţinut eu în primul rând dintr-un film emoţionat, dintr-o poveste de dragoste adolescentină, dintre o confruntare între un tata bogat şi ocupat şi un tânăr rebel şi neînţeles. Orice ai face în viaţă, cu oricine te-ai întelege sau certa, important este să trăieşti cu adevărat, să simţi că trăieşti, pentru că totul trece şi, la un moment dat, totul se încheie.

Nu mă pricep la filozofie, nici nu am pretenţia asta...vreau doar să vă zic ceea ce încerc eu să aplic în fiecare zi: Trăiţi, faceţi ce vă dicteaza inima, uitaţi de bariere sociale, uitaţi de prejudecăţi!!!

Deşi trebuie să recunosc că nu reuşesc să fac de fiecare dată asta (din varii motive pe care nu are rost să le enumăr acum) încerc mereu să fac ceea ce inima îmi dictează.

Important e să trăim, să ne bucuram de tot din jurul nostru, să ii iubim la maximum pe cei dragi pentru că totul trece, totul se termină într-o zi şi oricum îi vom regreta pe cei iubiţi, măcar să nu regretăm ce am trăit cu ei.

Aşadar TRĂIŢI! FACEŢI CE VĂ DICTEAZĂ INIMA...ÎNCERCAŢI MĂCAR!!!

http://www.youtube.com/watch?v=IMBfTdm9ALk

PS: Trailler-ul de la un film recomdandat domnişoarelor, visătorilor, romancilor... “Remember me”

Şi puţin handbal

2010-03-16T13:50:00.001+02:00

Am fost duminică la Vâlcea la meciul dintre Oltchim şi Hypo Viena. Am ajuns acasă cu o mie de gânduri, cu o grămadă de întrebări, plină de speranţa ca în România sportul încă nu vrea să moară, deşi sunt foarte puţini cei care îi mai acordă credit. Şefii de la Oltchim sunt o excepţie. Trag cu dinţii ca şi pe vremuri de criză această echipă să meargă …şi merge. Şi merge mai bine decât orice echipă de fotbal de la noi, mai bine decât toate echipele de fotbal de la noi la un loc. Ne-am mândrit cu parcursul în Europa al Unirii Urziceni, echipa care nu a trecut grupele Ligii Campionilor. În Liga Campionilor, dar la handbal, fetele noastre fac legea. Defilează, şi acasă şi în deplasare, bat nume mari din handbalul mondial şi sunt déjà calificate în semifinale Ligii Campionilor de pe primul loc din grupa lor. Sunt extrem de aproape de finala Ligii şi de câştigarea ei. De când nu a mai ajuns aici o echipă de fotbal …sau când va ajunge, sau ….va ajunge?

Revenind la handbal am văzut la Vâlcea două generaţii. Cea a Steluţei Luca, a Valeriei Motogna, a Ramonei Maier, nişte jucătoare ce ţin ştacheta sus de câţiva ani încoace. Le-am văzut însă şi pe mai tinerele Neagu, Fiera, Vizitiu. Acolo se produce un schimb de generaţii, fără tam-tam. Acolo totul are loc firesc. Se înlocuiesc unele pe altele de parcă joacă toate de o viaţă împreună. Am văzut-o pe Neagu (22 de ani) cum şi-a surprins prin câteva pase nu doar adeversarele, ci şi colegele. Am văzut-o pe Vizitiu (21 de ani) cu nişte aruncări năucitoare care vor face KO mulţi portari mari de acum încolo. Am încredere în fetele alea care vin tare din spate. Le urmăresc cu drag când joacă, iar la finalul meciului aştept să treacă să bat palma cu ele (eu stau mereu în primul rând). Este déjà un ritual acolo ca după fiecare meci handbalistele să facă înconjurul terenului pentru a-şi saluta publicul, familia lor.

Cred că avem speranţe, cred că jucătoarele acestea pot creşte încă şi pot aduce cupa Ligii Campionilor la Vâlcea. Mai cred că ele vor putea lua într-o zi aur pentru România la un campionat mondial sau european. De când am descoperit eu handbalul încă nu am apucat să văd medalia de aur la gâtul fetelor noastre. Am convingerea că asta se va întampla. Merită! Iar eu le ţin pumnii în continuare! Şi o să merg în continuare la Vâlcea să le văd cum fac instrucţie cu adversarele lor (mă repet, nume mari din handbalul mondial).

Mă opresc aici. Deşi despre handbal aş putea să vorbesc cu oricine o zi întregă şi tot nu aş epuiza subiectul.

De vis!

2010-03-14T14:43:00.000+02:00

Am schiat astăzi, acum la finalul sezonului de schi, mai bine decât întreg sezonul. Profitând de puţin timp liber am zis să mai fac câteva coborâri, probabil ultimele din iarna asta. Bine am făcut. Am ajuns dis de dimineaţa pe pârtie, am urcat cu prima telegondolă şi am avut parte de nişte momente senzaţionale. Pârtiile erau într-o stare foarte bună, afară nu era nici frig nici cald. Am făcut vreo 5-6 coborâri fără să îmi dau seama cum a trecut timpul.

Am ajuns acasă obosită crut dar numai un zâmbet! Cine schiază mă înţelege! Cine nu schiază, ar face bine să se apuce că nu ştie ce pierde.

Coborârile în care simţi cum vântul te loveşte în faţă, adrenalina pe care ţi-o dă viteza pe pârtie, încercarea continuă de a te perfecţiona în tehnica acestui sport, scârţâitul schiului pe zăpadă, peisajul superb pe care îl vezi oriunde priveşti, încercarea de a te întrece mereu, discuţiile interminabile din telegondolă….. toate te fac să uiţi de orice altceva. Să te relaxezi! Să te bucuri de viaţă! Să te bucuri de clipa aceea! Eu mă bucur că nu a trecut acest weekend fără a schia, mai ales că de acum vine primăvara (au auzit eu din surse sigure ;))!

Oricum ziua nu s-a încheiat şi mă mai aştepată câteva momente frumoase despre care vă voi povesti mai multe mai încolo!

PS: Nu lăsaţi să treacă o zi fără să faceţi ceva ce vă bucură! Nu rataţi şansa de a fi fericiţi!

Just imagine.....

2010-03-10T07:01:00.000+02:00

La multi ani, MAMA!

2010-03-08T08:45:00.001+02:00

Mama ... te iubesc mai mult decât orice pe lumea asta....

Ţi-am zis de atâtea ori că te iubesc că.... acest banal... "te iubesc" nu mai are nici o valoare….

Nu am nevoie de cuvinte ca să îţi spun. Tu simţi despre ce vorbesc eu

Cu vocea ta mă trezesc dimineaţa şi nici nu pun capul pe pernă fără să îmi zici tu noapte bună

Când sunt departe aştepţi cu nerăbdare şi îngijorare să ajung acasă, să mă vezi din nou în faţa uşii

Când suntem cu toţii, acasă, îmi spui de fiecare dată : "Ăsta e cel mai frumos moment pe care l-am trăit"

Când îţi dau un cadou, mă lămureşti imediat că tu nu ai nevoie de cadouri ... cadoul meu pentru tine sunt eu şi tata şi Paula...şi Bogdi şi mai stim noi cine... ;)

Nimeni înafară de noi două nu ştie ce reprezinţi tu pentru mine

Tu ştii că fără tine m-aş simţit legată de mâini şi de picioare

Că tu eşti sprijinul meu când îmi e greu, la tine mă plâng când sunt supărată şi tot tu eşti prima persoană care îmi află bucuriile

Deşi eşti mai mereu departe de mine, pentru că am crescut şi am plecat de lângă tine

Mama tu eşti, de fapt, mai aproape ca niciodată: eşti adânc înfiptă în sufletul meu!

Tu ştii că nu mai sunt bună de nimic, dacă te sun şi nu îmi răspunzi, gândindu-mă că ţi s-ar putea întâmpla ceva rău…..

Mama mea e cea mai bună mamă din lume (ştiu că toţi avem impresia că a noastră e cea mai bună) dar a mea chiar este.... face zilnic sacrificii mai mari sau mai mici pentru copii ei...

Pentru mine de exemplu, de aproape un an, se trezeşte în fiecare dimineaţă la 4 pentru a fi sigură că m-am trezit să merg la muncă... iar ăsta, zic eu, este un gest profund de iubire... şi e doar un exemplu restul le păstrez pentru noi două

Mami tu ştii…nu trebuie să îţi scriu nimic…important e că exişti şi ştiu că indiferent de câţi prieteni aş avea sau cât de mult m-ar iubi omul de lângă mine... întotdeauna, dar chiar întotdeauna te am pe tine.... şi îmi e suficient....şi îmi dau seama cât sunt de norocoasă!

Pentru o zi de martie....

2010-03-04T07:10:00.000+02:00

Azi îmi propun:

să râd mai mult
să dau o mână de ajutor
să cred în mine mai tare ca niciodată
să mă reapuc de un proiect uitat undeva printr-un sertar
să îmi petrec dimineaţa cu ale mele colege dragi
să nu mă enervez în trafic
să ascult o muzică bună
să mă bucur de viaţă!

.... pentru că nu am decât una....

Primăvara mea!

2010-03-03T14:44:00.000+02:00

Vreau să cred că a venit primăvara! Vreau să cred că lapoviţa care va cădea în weekend (dacă se adeveresc spusele colegelor de la meteo) reprezintă ultima zvâcnire a iernii înainte de a pleca definitiv. Lăsaţi-mă să cred că de acum putem renunţa la cojoc, UGG-uri, cizme îmblănite, palton, puloverele groase şi că vom scoate din nou din şifonier cămăşile, vestele, pantofii, adidaşii, balerinii, tricourile, bluzele, sacourile şi binenţeles haina de piele neagră.

Vreau să cred că acum a venit primăvara de tot! Nu doar ca anotimp. Că s-a dus iarna bârfelor, a răutăţilor, a vorbelor aruncate. Vreau să cred că oamenii s-au săturat de frig, de deszăpezit, de polei, de gheaţă şi troiene de zăpadă aşa cum s-au săturat să fie răi, să bârfească şi să judece fără să fie în cunoştinţă de cauză.

Aştept să întâlnesc colegi, prieteni, oameni dragi sau pur şi simplu oameni pe stradă veseli, zâmbitori şi bucuroşi.

Opriţi-vă puţin din ceea ce faceţi şi uitaţi-vă pe geam. Trageţi aer în piept! Priviţi soarele... cerul! Ce soare frumos e afară! Faceţi puţin linişte şi ascultaţi păsărelele! Am un feeling că a venit primăvara! Simt că îmi va aduce zile senine, cu reuşite, cu ploi de scurtă durată din care să am ce învaţa, fără tunete şi fulgere, că va mai bate vântul din când în când, acel vânt al schimbărilor în bine. Ştiu că va adia buna dispoziţie, veselia.

PS: Şi ieri şi azi mi-am scos pantofii la plimbare, am renunţat la cizme. Mi-am afişat optimismul şi am renunţat la încruntare! Şi parcă mă simt deja mai bine! A venit primăvara! Hai să ne bucuram de ea! Eu profit deja la maxim de cerul senin de afara! :)

Acum chiar că urăsc drumurile de la noi!

2010-03-01T06:58:00.000+02:00

Scriam săptămâna trecută că urăsc drumurile de la noi. Dacă până acum doar le uram, în acest moment le urăsc din tot sufletul. Mi-am băgat aseară la 10 maşina în service, după ce am luat din plin o groapă.

Dar ca să nu vă derutez, hai să vă povestesc cum a fost.
Circulam eu liniştită în jurul orei 21 pe DN 1 cu direcţia Bucureşti, cu Michael Jackson în timpane. Am spus liniştită, pentru că deşi eram pe 2 benzi nu aveam mai mult de 100 la oră...Nu mă grăbeam nicăieri şi în plus eram şi cu o altă maşină... nu aia a mea de pe acte... Să o numim "de împrumut" pe aceasta. Dintr-o dată m-a zguduit ceva şi parcă m-a înţepat inima de durere gândindu-mă la săraca maşină. Am tras imediat pe dreapta să văd în ce stare se află, însă nu am sesizat nimic în nergulă.... nu pană, nu sâsâit, nu capac sărit de pe jantă.... nimic. Totul fiind în regulă mi-am continuat drumul, însă nu îmi mai ardea de cântat atât de tare. Groapa aia şi sperietura m-au făcut să îmi cam piară cheful. Am mers ce-am mers şi am început să observ că volanul trage uşor spre stânga, că maşina parcă începe să tremure. Am oprit iar şi m-am minunat. Aveam o pană de toată frumuseţea.

Ei bine, datorită mai marilor statului, care sunt mai preocupaţi de flacăra violet decât de ce se întâmplă în ţara asta, acum am reuşit performanţa de a fi cu două maşini în service în acelaşi timp (una la Brasov- pentru o verificare, alta la Bucureşti)...

Aaa.... în tot răul e şi un bine ;) Am trăit şi eu experienţa de a mă plimba cu platforma pe DN1 :P , pentru că pana pe care am făcut-o a fost una aşa de serioasă încât a trebuit dusă la meserişi.

În concluzie dragilor: dacă nu sunteţi obligaţi, siliţi şi ameninţaţi să mergeţi pe DN1... nu o faceţi! S-ar putea să aveţi probleme cu maşina din cauza drumului.... ;)

Dupa cum era si normal....

2010-02-26T15:45:00.000+02:00

"Unirea a rămas cu amintirea unui vis spulberat simplu de o echipă prea mare pentru a fi victima românilor" (Gazeta Sporturilor).
...Aşadar să nu uităm că Liverpool, echipa cu cel mai frumos imn din lume, are 5 Cupe ale Ligii Campionilor. Unirea nu are nici măcar acelaşi număr de prezente în Ligă, de cupe nici nu încape vorbă.

Aseară stadionul a fost plin. Unirea a început bine, dar s-a "rupt" după ce a ieşit Glamaz. A pierdut cu 3 la 1 în Ghencea. A părăsit Europa, însă Sevillia, Stuttgard şi Rangers îşi vor aduce cu siguranţă aminte de ea. Poate chiar o vor întâlni la anul prin Ligă... din nou.

Keep walking, Whitney!

2010-02-23T08:49:00.000+02:00

Toţi aveam nişte idoli când eram mai mici. Eu am admirat-o pe ea ani întregi (printre alţii) şi am ascultat-o de mii de ori. Am urmărit-o în "The Bodyguard" de vreo 5 ori. Am încercat să o imit (nu vă imaginaţi ce concerte susţineam sub duş)... Melodiile ei m-au inspirat, m-au făcut să visez, să cânt, să dansez, am dedicat celui drag de nenumărate ori "I will always love you" crezând că iubirea e veşnică... Am plâns pe melodiile ei, am iubit-o, am încercat să fiu ca ea, iar în perioadele în care nu mai lansa nimic nou îi duceam dorul.

Acum citesc cu tristete că Whitney Houston încă nu şi-a încheiat "socotelile" cu drogurile. Mai mult... că acestea îi pun din ce în ce mai serios viaţa în pericol. A avut o viaţă tumultoasă ca şi cariera ei. Sper însă că va ieşi învingătoare.

Aş vrea să o ajut cu ceva, să pot să îi dau înapoi ceva din tot ce mi-a dat ea mie ani de zile prin muzica ei, mai ales acum, când sunt convinsă că are mare nevoie de sprijin. Ştiu totuşi că eu nu pot face nimic pentru ea. E lupa ei şi trebuie să o ducă singură!

Eu doar mă întristez când văd că una din legendele muzicii se stinge puţin câte puţin....

PS: I will awlays love you, I have nothing, I'm every woman, Try it on my on, One moment in time, I learned from the best, When you belive (cu Mariah Carey), Where do broken heards go, I look to you... sunt doar câteva dintre melodiile care au scris nu o pagină, ci mai multe din istoria muzicii ....

De ce urăsc drumurile de la noi….

2010-02-21T22:50:00.000+02:00

Mai exact de ce urăsc DN1….
Pentru că e plin de gropi! Zăpada a lăsat urme nu glumă. Poţi să faci slalom printre gropi. Sunt destule pe ambele sensuri între Bucureşti şi Braşov. Iar când iei o gropă cu o sută şi ceva la ora te cam doare sufletul. Asta când ai ocazia să mergi cu viteză, pentru că pe DN 1 doar pe zona cu două benzi pe sens se merge bine, în rest e coşmarul de pe lume.

Am făcut 3 ore azi doar între Predeal şi Comarnic …3 oreeee!!! Pe această porţiune am mers doar cu 10 km la ora. Hai să nu exagerez … poate, din când în când, cu 20 km la ora. Nu mai mult! Nici nu mă bucuram de fărâma de viteză că mă opream iar. Trist! Să le fac vreo sugestie domnilor guvernanţi? Precis nu m-ar bag în seamă…

Cert e că nu am fost singura care mai avea puţin şi îşi blestema zilele la volan. Erau maşini cât vedeam cu ochii şi înaintea mea şi în urma mea. În astfel de momente îţi vine să te muţi din România, oricât de patriot ai fi!

Nicaieri nu-i ca acasă!

2010-02-20T18:56:00.000+02:00

2 zile la Brasov. După vreo 3 săptămâni, după vreo 3 ore pe un DN1 plin de gropi şi înceţoşat am ajuns ACASA. Acolo m-a întâmpinat Bogdănel, (nepoţelul meu de aproape 10 luni) care are o mutriţă ce îmi poate şterge şi cea mai mare supărare de pe suflet. Ne-am jucat câteva ore…până a plecat la casa lui:P

Azi am făcut lucruri de care îmi era dor. Am fost la un meci al Rulmentului, am stat la masa presei şi am fost şi la meciul de Liga I, FC Brasov-Unirea Alba Iulia. Rulmentul a câştigat meciul cu Bacăul. Greu dar câştigat. O victorie, fie ea la doar 2 goluri, e o victorie şi o mare gură de oxigen, într-un meci direct pentru evitarea retrogradării… Aici la Sala Sporturilor m-am uitat cu drag la luptele de pe semicerc, la contraatacuri, la schemele din atac şi mi-am amintit de perioada în care şi eu îmi juleam genunchii pe podea Sălii Sporturilor. M-am întâlnit cu o fostă antrenoare şi mi-am susţinut o fostă colegă acum jucătoare la Rulmentul. Tot acolo am văzut-o şi pe Mariana Târcă, una din femeile pe care le admir cel mai mult de la noi. A fost o jucătoare excepţională. Deşi eu am prins-o foarte puţin jucând, îmi amintesc cum înscria prin diferite execuţii când te aşteptai mai puţin. Mereu te lua prin surprindere. Este o antrenoare excelentă şi performanţele pe care le-a realizat la Rulmentul, când a câştigat Cupa României, campionatul şi Challenge Cup nu i le poate lua nimeni, indiferent de cât de tare ar contest-o unii.

Am ajuns şi la Tineretului. Era o vreme de plajă, vreo 20 de grade, lume nu foarte multă. Erau însă oameni care au făcut o atmosferă extrem de plăcută pe stadion şi din fericire nu am auzit nici foarte multe înjurături. Am stat din păcate doar o repriză, dar am văzut două goluri frumoase. Am aflat mai târziu că s-a terminat 2 la 1 pentru FC Braşov. Acum, Braşovul e pe locul 6. (FC-ul are ca obiectiv în acest sezon, un loc de cupă europeană)

Hmm…. e abia 19. Ziua nu s-a încheiat! Deci mai e timp…timp de petrecut frumos!

Adio…. dar raman cu tine!

2010-02-19T22:46:00.000+02:00

Vine o vreme când trebuie să pleci. De acasă, dintr-o relaţie, dintr-un oraş, dintr-un job…. După 16 ani, respectiv 7 ani de Antena 1, Sandra şi Lucian încep proiecte noi. I-am urmărit astăzi pentru ultima oară ca prezentatori ai Observatorului de 19. M-au emoţionat până la lacrimi. Am crescut cu ei, i-am admirat, i-am analizat, le-am sorbit fiecare cuvant, am "furat" meserie de la ei, i-am ascultat ani întregi când ne spuneau mie şi ţie lucruri importante ce se petreceau prin lumea asta.

Am trăit alături de ei cel mai haios şi mai frumos moment de până acum în televiziune (pentru mine). O să zâmbesc mereu când îmi voi aminti episodul petrecut în Ajunul Crăciunului, despre o lavalieră împărţită cu Lucian în direct. O să zâmbesc cu aceeaşi plăcere când mi-o voi aminti pe Sandra cum a găsit soluţia ideală într-o fracţiune de secundă.

Doi oameni pe care i-am pus ani de zile pe un piedestal, fiind “prezentatorii Observatorului de 19”. Sandra şi Lucian... vă iubesc şi o să vă urmăresc şi în continuare! Sunt mândră că am lucrat alături de voi!

PS: Dumnezeu nu închide niciodată o poartă

fără a deschide o alta! ;)

Despre speranta

2010-02-19T11:31:00.000+02:00

“România e ţara unde se speră cel mai mult în lume” spunea o gură aurită de pe la noi. Şi eu, ca să nu fac notă discordantă, am speranţele mele. De data aceasta o să vă spun de speranţele legate de Unirea Urziceni. Vă anunţ, din start ca nu am o afinitate specială pentru această echipă, ci doar admiraţie. Ţin cu toate echipele de la noi în competiţiile europene, iar Unirea este singura care a continuat parcursul internaţional aşa că mă opresc la ea.

Am văzut aseară o echipă care i-a ţinut mai bine de 80 de minute piept legendarei Liverpool. Pe celebrul stadion Anfield Road (permiteţi-mi să-i numesc) “ai noştri” nu s-au făcut de ruşine. Au primit un gol, ce-i drept, meritat după cum s-a desfăşurat partida însă ialomiţenii au dovedit, pentru a nu ştiu câta oară, că au ambiţie, stau bine în teren şi nu se lasă intimidaţi, prea tare, de numele echipei cu care se luptă.

Vorbeam la început de speranţă. Ei bine, ei au sperat într-un rezultat bun şi a fost 1 la 0 în Anglia. Eu sper într-un rezultat cel puţin la fel de bun, acasă în România. Sper că vor reuşi să ne mai uimească o dată şi să meargă mai departe. Ar realiza un lucru excepţional pentru o echipă românească, dar mai ales pentru istoria acestui club, nou pe harta fotbalului, club care oricum a făcut mai multe decât (hai să recunoaştem) ne aşteptam mulţi dintre noi.

Sper că voi reuşi să bată la două goluri şi să îi determine astfel pe britanici să înveţe numele corect “Unirea“ nu “Urinea” dragii mei…. Dacă nu se va putea, sper că vor reuşi să scoată măcar un 1 la 0 la finalul celor 90 de minute, ca să le demostreze englezilor că nu îşi vând uşor pielea …. Cred că şi ei speră la ce am scris eu mai sus şi că vom vedea cel mai bun joc al lor de până acum din Europa, pe 25 februarie, “acasă în Ghencea”. Unirea are de ce să spere la mai mult…. Haideţi să sperăm alături de ea…

Lambada

2010-02-17T07:59:00.000+02:00

Ma asteapta o zi plina si... cum altfel puteam sa ma umplu de energie, daca nu cu o melodie buna? Pentru ca de ieri sunt putin nostalgica, am ales Lambada :) Desi e cam dimineata, cred ca o sa-mi invit colegii la dans, aici, in redactie :P Nu v-am uitat nici pe voi... Dansam? :)

Buna seara blogosfera!

2010-02-16T20:10:00.000+02:00

Va intrebati ce caut si eu pe aici? Ei bine, am zis sa intru in rand cu lumea. Citesc cu drag multe bloguri, bloguri care m-au inspirat, m-au binedispus, m-au informat si simt ca a venit momentul sa ma aflu si eu aici.

De ce tocmai azi? Asa s-a nimerit. Ma gandeam de cateva zile la el, la sfatul insistent al unei prietene, iar acum am facut-o si pe asta. Oricum, azi e o zi speciala pentru mine din mai multe motive: azi isi sarbatoresc ziua de nastere doi membri ai familiei si un prieten bun, azi am primit o veste excelenta si azi am descoperit oameni noi si frumosi (pe interior, in primul rand). Nu cred ca e o coincidenta ca tocmai azi a luat nastere “minunatul” meu blog. Nu cred in coincidente. O fi un semn …

Va pup pe toti!