Gradinita perfecta

Probabil ca internetul e plin de articole pe acest subiect. Nu am crezut ca ma va interesa atat de mult pana nu m-am izbit de el. Vara asta am citit tot ce era scris despre gradinite.

Parerile sunt impartile. Oameni sunt diferiti si au pareri extrem de variate: unii vor educatori buni, altii nu, "ca oricum e prea devreme sa se lege cu adevarat ceva", unii un loc curat, pentru altii "sa fie luna" nu e o prioritate. Daca sunt parinti care considera ca e mai important sa stea mai mult cu familia, altii spun ca la gradi devine mai independent. Si despre metoda de predare si despre programa sunt o gramada de pareri. Ori lasa copilul sa decida singur cand e pregatit, ori il ghideaza spre programa de la stat pentru ca "aici vor merge la scoala si doar asa vor fi pregatiti", unii vor mancarea sanatoasa, "al meu e mai mofturos, poate se ia cu ceilalti si va manca mai bine". Pentru multi e important sa fie in aer liber sau sa puna accent pe miscare. Sunt tot multi parintii care cauta gradinite cu predare in limba straina. In Brasov, gradinitele in limba germana sunt la cea mai mare cautare.

Ok... si dupa ce intri in haosul asta de pareri ce faci? Probabil o lista cu ce asteptari ai tu, pe ce drum vrei sa il indemni pe copilul tau sa porneasca. Cred sincer ca e bine sa tii cont si de nivelul lui de sesibilitate sau de cat e de sociabil, de curios, de pasiunile lui. Daca ii place sa faca miscare, in indrumi spre una mai sportiva. Daca sunteti o familie bilingva, o gradinita in limba straina (vorbita si in familie) pare sa fie varianta ideala, etc. 

Eu am luat-o usor la pas si am tot vizitat gradinite, m-am intalnit cu multe doamne educatoare. Erau amabile si mi-au explicat metodele lor, programul, regulile, activitatile extra. 

Ce am decis? Am ales varianta pe care am considerat-o cea mai potrivita pentru fetita mea. Dar nu pot uita ca, fiind in era parenting-ului, am zis sa vorbesc cu Emma ca si cum as vorbi cu un om mare. Ne-am consultat. Am intrebat-o pe ea ce ar prefera. Cu un zambet siret pe chip mi-a zis ca vrea sa doarma cu copii. Bine ca, dupa mai mute discutii, nu am mers pe mana ei. Dupa nici o saptamana, cand am vizitat o  gradinita impreuna m-a intrebat ingrijorata: "Mami, eu nu raman sa dorm aici, nu? Dorm acasa!". Nehotarati mai sunt si copiii astia! Dar noi suntem?!

In incheiere, problema e la parinti. Sunt dezorientati. Odata ce ti-ai stabilit asteptarile, gasesti gradinita perfecta. Perfecta pentru copilul tau si care sa raspunda asteptarilor tale. O gasesti pentru ca sunt multe si variate si oamenii care lucreaza acolo sunt oameni care iubesc copii. Isi dau tot interesul sa faca treaba buna. Nu spun ca nu exista si exceptii, dar  eu am incredere in bunele intentii ale tuturor oamenilor cu care am stat de vorba in ultima vreme. Si nu au fost putini deloc. Si sigur, mai sunt si altii ca ei in tara. 

Si au trecut 15 ani

Azi a fost o zi frumoasa. 11.09.2016. Am fost intr-o drumetie in Postavarul, am luat un pranz intr-un restaurant traditional, inconjurata de prieteni. Copiii se jucau de-a v-ati ascunselea pe acolo. Am ajuns acasa obosita, dar incantata. Am vazut pe internet un documentar despre tragedia de acum 15 ani.

Mi-am amintit ca era tot o zi frumoasa, care parea normala pentru mine, ca oricare alta. Tocmai ajunsesem acasa de la un antrenament (facem handbal pe atunci). Am intrat in casa si i-am vazut pe parintii mei privind cu ingrijorare la televizor. Mi-au explicat, cat s-au priceput, ce se intampla. Nici nu au terminat bine ideea, ca am vazut cum al doilea avion a lovit unul dintre cele doua turnuri. Nu am apucat sa ne dezmeticim, sa intelegem tragedia la care asistasem live alaturi de milioane de oameni de pe aceasta planeta (multe televiziuni din lume erau pe breaking news) ca primul turn s-a si prabusit. 

http://m.adevarul.ro/entertainment/tv/film-documentar-intrarea-romaniei-breaking-news-ce-am-vazut-11-septembrie-2001-televizor-8_57d4e7e35ab6550cb88f41a5/index.html

Ma cutremuram privind. Aveam 16 ani si ma intrebam cum pot fi unii oameni atat de rai. De ce au recurs la asa ceva? Prin ce spaime au trecut cei din avioane, din turnuri, de pe strazile pline de praf si fum... Ce ganduri aveau ei, in tot acel infern? Eu nu ma mai puteam misca. Nu puteam decat sa privesc si sa ascult ceea ce povesteau cei care apareau pe post. Stiu ca apoi mi-a fost mult timp frica sa ma sui in avion. O fi si acesta unul din motivele pentru care nu ma simt deloc confortabil cand zbor. 

Au trecut 15 ani si desi de dimineata nu m-am gandit ca e fix 11 septembrie, cand am realizat ca e  de fapt "11.09" mi-am amintit cum mi-a decurs acea zi! Si la fel a fost si la altii. Oare cum? Oare din cauza acelei unde de soc, toti ne amintim atat de clar ce faceam atunci si tot ce am vazut? Cum de aceasta tragedie ne-a ramas atat de vie in minte? Parca si acum ni se scurg in fata ochilor acele evenimente.

Copii mei s-au nascut mult mai tarziu. Vor vedea documentare despre acea zi si vor afla din povestile noastre ce a fost atunci. Din pacate, nici ei nu traiesc intr-o lume mai buna decat cea de atunci. Din contra chiar, pare mai rea. Curios fapt: cu cat crestem cu atat lumea devine mai rea. Sa-i lasam sa ramana copii! Lumea lor e buna! Si vesela! Sa-i lasam in continuare sa se joace de-a v-ati ascunselea! 

In ce lume vor creste copiii mei?

Cand m-am gandit sa fac un copil eram foarte relaxata. Consideram ca aici, in Romania, o tara europeana, va creste in siguranta. Simteam ca suntem binecuvantati sa locuim in aceasta parte a lumii. Cand am ramas insarcinata tocmai ma intorceam dintr-o vacanta superba de pe Valea Loarei. Un loc minunat, care mi-a ramas in suflet pentru totdeauna. L-am nascut pe primul linistita, insa la al doilea aveam ceva ingrijorari in privinta contextului social, politic. Acum am doi copii mici si privesc cu groaza cum bombele si kalasnikovul au luat locul plimbarilor linistite in locurile pline de istorie. Eu nu mai  am curaj sa ma duc la vara pe Valea Loarei, si nici Bruxelles-ul nu ma mai atrage. Si nu ca nu ar fi frumoase, ci pentru ca nu mai simt siguranta pe care o simteam inainte.

Libertatea ta se termina acolo unde incepe a altuia. Scria azi, pe un zid. Si in contextul acestei zile urate, urate de tot, mi se pare potrivita afirmatia. Europa libera, democratica, cu peisaje, cultura, traditii incepe sa paleasca. Libertatile ei se duc undeva in jos.

Undeva Europa a gresit? Oare a gresit cand a fost rasista sau cand a fost mai toleranta decat era cazul, cand a cazut prada importului uman fara sa tina seama de repercursiuni, cand nu a stiut sa-i integreze pe cei care aveau o alta cultura? Le-a permis sa fie nemultumiti de ea, sa isi doreasca sa o darame, i-a lasat sa o urasca? A picat testul adaptari la vremurile noi, nu a stiut sa adopte copii celor carora le-a deschis candva usa, sau este victima propriei sofisticari?

Siguranta Europei scartaie rau. Tragedii ca cea de la Bruxelles sau de la Paris sunt din era noastra. Si vor face parte oare si din a copiilor nostri?  Imi doresc sa avem inteligenta sa stopam cumva valul asta infiorator care ne-a luat, ne tavaleste bine si aproape ca ne ineaca. De la al doilea razboi mondial am renuntat sa ne mai purtam conflictele cu arme. Ne place sa credem ca suntem mai civilizati si ne ducem luptele altfel: comunicam, negociem. Acum ne trezim ca suntem neputinciosi, vulnerabili, mereu surprinsi de forta irationala, bruta, fara nici un dram de logica. Sper ca mintile luminate care conduc Europa sa aiba o solutie. De dragul copiilor mei, imi doresc mult de tot sa o gaseasca. Imi doresc ca ei sa se plimbe linistiti prin Europa fara sa le fie frica de cei care ucid in numele unei divinitati.

Viata cu 2 copii mici

Cand este intrebat cum e viata cu doi copii mici, sotul meu are mereu acelasi raspuns: “Inchipuie-ti ca esti la wrestling.  Tu si el in ring. Si lupta devine cat de cat echilibrata, mai lovesti tu, mai loveste el. Apoi mai intra unul de partea lui! Cam asa e si cand vine al doilea copil.” Lasand gluma la o parte, viata cu doi copii te face sa uiti de cea cu un copil si sa asculti ca despre povestile cu extrateresti, cum traiesc cei fara copii.

Cand ai doi copii mici, uiti zilele saptamanii, uiti treburile pe care le ai de facut, in general devii mai uituc... o vreme. Apoi te reorganizezi si incepi sa te surprinzi vazand cate esti in stare sa faci. Viata cu doi copii este aglomerata si galagioasa. Timpul zboara. Baita, laptic, joaca, toane, nani, si acum te pregatesti si tu de culcare. Ai pus capul pe perna si te astepti sa adormi, dar pana sa se intample asta auzi in aparat:  “mamiiii??” Te ridici, mai pierzi putin notiunea timpului culcand copilul. Revii in patul tau, ai inchis ochii si s-a facut dimineata. Si apoi mai trece o zi si inca una si s-a facut anul. 

Pare un scenariu obositor si plictisitor. Este o rutina. Dar este una minunata! E o dulce sclavie (o numeste sotul meu). Viata cu 2 copii este insa frumoasa! Te topesti urmarind micutii care au atata nevoie de doua brate puternice pentru sprijin, siguranta si iubire. Multa iubire si energie iti mai consuma1Dar, cumva, te incarca si pentru ziua urmatoare si chiar stimuleaza producerea de mai multa iubire si energie. Asa se face ca nu se termina niciodata dragostea pe care le-o oferi zi de zi.

Cand ai doi copii, dragostea nu se imparte, se inmulteste! Nu il lauzi doar unul din ei. Nu e frumos doar cel mare, ci si cel mic, nu e destept doar cel mare, ci si celalat. Ce daca unul are 2 ani si jumatate, iar celalat are doar jumatate de an?

Cand ai doi copii mici simtiti ca esti asa… mai obosit. Ca te mai doare capul sau ca te ustura ochii de nesom. Insa iti iese inima din piept cand te uiti la ei, ai un zambet pe fata pe care doar un alt parinte ti-l poate recunoaste! Esti vesnic indragostit! De ei! Viata are alt ritm. Ea este mai grea azi decat acum 3 ani, dar este de 1.000 de ori mai frumoasa!

Doi galagiosi te zapacesc de cap, dar iti aduc bucurie in suflet!

Ps.: Daca va intrebati cand am timp sa scriu... seara, de obicei, dupa ce adorm copii.

Lacul Como si Bellagio

In mai putin de o ora cu masina ajungi din Milano la Lacul Como. Prima localitate care iti iese in cale este Como. De aici pana in Bellagio, drumul este superb, serpuit si ingust. Ai impresia, de fiecare data cand vine o masina din sens opus, ca urmeaza sa te tamponezi. Chiar si asa, aici iti doresti sa te afli intr-o decapotabila sa poti respira din plin  acest aer, parca cel mai curat aer din lume. Frumusetea acestor locuri a cucerit inimile multor vedete din intreaga lume, nu are cum sa nu o cucereasca si pe a ta! 

                       

                                 

Norocul meu a fost ca am participat la o nunta in Bellagio, asa am avut ocazia sa vad cu ochii mei perfectiunea acestui loc, perla lacului Como. Resedinte superbe, poteci romantice si foarte curate, casute mici cu vedere spre apa si hoteluri  elegante.  Nu trebuie ratate Vila Serbelloni, Vila Melzi, biserica San Giacomo sau Piazza Mazini.

Stradutele inguste si pietruite, aveau scari asa ca am facut si sport. Am vazut si biciclisti, multe bouticuri cochete si doamne elegante. De asemenea nu pot uita mirosul placut al florilor pe care le-am intalnit la tot pasul.

Poti sta ore in sir pe o banca sau la o terasa si nu mai ai nevoie decat sa privesti in zare. Sunt multe vaporase care fac legatura intre toate oraselele care marginesc acest lac. Asa ca  poti ajunge destul de repede dintr-un loc in altul. Problema e ca nu iti mai vine sa pleci din niciunul. 

Weekendul a trecut repede, insa frumusetea acestui loc mi-a intrat in suflet pentru totdeauna. Are un aer sic,  dar relaxat, mancare buna si oameni politicosi si linistiti. Nici nu e de mirare! Cred ca oricine poate fi linistit intr-un asemenea loc.

Pe aripile Mistralului

Zilele trecute am ascultat dupa foarte mult timp cantecul Mistral Gagnant si parca m-am teleportat in vacanta din sudul Frantei de acum doua veri, cand fetita mea facea primi pasi pe aleile inguste si frumos pietruite din Grimaud.

Cu melodia asta in urechi ne plimbam dintr-un orasel in altul, bucurandu-ne de frumusetea regiunii. Traficul era un dezastru, insa partea buna e ca o data ajuns intr-un orasel, uitai de tot pentru ca era pur si simplu prea frumos  Ajunsi de exemplu in Grimaud - un satuc de 4.000 de locuitori, un fel de Sighisoara, la 20 km de renumitul St. Tropez, te trezeai intr-o oaza medievala si  linistita, cu strazi inguste, unde parca toata lumea se odihnea.

Hmmm...parca simt si acum parfumul imbietor al florilor pe care le intalneam la tot pasul. Pe langa faptul ca infrumusetau satucul, iti incantau simturile cu mirosul lor.  

Treceai pe langa toate aceste casute cu flori in drumul spre cetate. Una destul de banala. Niste ruine. Dar niste ruine care deschideau o priveliste de vis. Poti vedea atat intinderile de pamant cat si Golful St. Tropez, iar realitatea este mai frumoasa decat fotografiile..

Coborand inapoi, am gasit extrem de putine terase deschise, mai ales ca in pauza lor de pranz poti sa mori de foame  ca nu primesti nimic. Si era ora panzului, ce-i drept. Noroc ca nu eram infometati, asa ca ne-am tot plimbat pe stradute. Am vazut o mica galerie de arta, operele fiind expuse pe strada. 

Am vizitat si "Venetia francezilor": Port Grimaud. Un loc destul de artificial pentru gustul meu, dar care merita vazut macar o data. Este copia celebrului loc italian, dar este mult mai bine calculat, canalele sunt mult mai spatioase (sa incapa barcutele private ale locuitorilor). Este curat si ingrijit, iar o locuinta aici costa chiar si 1 milion de euro. Deci francezii apreciaza locul mult mai mult decat mine. Si ce-i drept,  o fi  comod in garaj sa parchezi masina si din spatele casei sa pleci cu barca pe mare.

Cat despre St. Tropez.... este perla zonei. Celebritatile i-au facut reclama ani de zile. Ca arhitectura nu mi s-a parut peste celelate locuri. Diferenta o facea multitudinea de magazine, muzee, terase, (erau cu sutele), frumosul parc central, portul, faleza, masinile acelea scumpe si cu multi cai putere care erau parcate pe stradute sau masinile vechi, dar bine intretinute. 

Daca sunteti prin zona puteti face o oprire la Muzeul Fluturilor. Este extrem de interesant. Pe langa fluturi mai puteti admira si cateva picturi ale artistilor locali.

Despre celebrele plaje cu muzica si bautura si distractie pana seara, nu pot sa va dau amanunte pentru ca am fost prea ocupati ca sa ne bucuram de vacanta de familie. Am mers pe plaje linistite, unde pitica isi exersa cu brio mersul. Unde auzeam doar vantul care adia si ne racorea. Ai multe posibilitati daca vrei sa te bronzezi in zona. Sunt si plaje de nisip si cu pietre, si inguste, si cu terase. Apa este curata asa ca s-ar putea sa stai mai mult in mare decat la plaja.