duminică, 11 septembrie 2016

Si au trecut 15 ani

Azi a fost o zi frumoasa. 11.09.2016. Am fost intr-o drumetie in Postavarul, am luat un pranz intr-un restaurant traditional, inconjurata de prieteni. Copiii se jucau de-a v-ati ascunselea pe acolo. Am ajuns acasa obosita, dar incantata. Am vazut pe internet un documentar despre tragedia de acum 15 ani.


Mi-am amintit ca era tot o zi frumoasa, care parea normala pentru mine, ca oricare alta. Tocmai ajunsesem acasa de la un antrenament (facem handbal pe atunci). Am intrat in casa si i-am vazut pe parintii mei privind cu ingrijorare la televizor. Mi-au explicat, cat s-au priceput, ce se intampla. Nici nu au terminat bine ideea, ca am vazut cum al doilea avion a lovit unul dintre cele doua turnuri. Nu am apucat sa ne dezmeticim, sa intelegem tragedia la care asistasem live alaturi de milioane de oameni de pe aceasta planeta (multe televiziuni din lume erau pe breaking news) ca primul turn s-a si prabusit. 



Ma cutremuram privind. Aveam 16 ani si ma intrebam cum pot fi unii oameni atat de rai. De ce au recurs la asa ceva? Prin ce spaime au trecut cei din avioane, din turnuri, de pe strazile pline de praf si fum... Ce ganduri aveau ei, in tot acel infern? Eu nu ma mai puteam misca. Nu puteam decat sa privesc si sa ascult ceea ce povesteau cei care apareau pe post. Stiu ca apoi mi-a fost mult timp frica sa ma sui in avion. O fi si acesta unul din motivele pentru care nu ma simt deloc confortabil cand zbor. 




Au trecut 15 ani si desi de dimineata nu m-am gandit ca e fix 11 septembrie, cand am realizat ca e  de fapt "11.09" mi-am amintit cum mi-a decurs acea zi! Si la fel a fost si la altii. Oare cum? Oare din cauza acelei unde de soc, toti ne amintim atat de clar ce faceam atunci si tot ce am vazut? Cum de aceasta tragedie ne-a ramas atat de vie in minte? Parca si acum ni se scurg in fata ochilor acele evenimente.

Copii mei s-au nascut mult mai tarziu. Vor vedea documentare despre acea zi si vor afla din povestile noastre ce a fost atunci. Din pacate, nici ei nu traiesc intr-o lume mai buna decat cea de atunci. Din contra chiar, pare mai rea. Curios fapt: cu cat crestem cu atat lumea devine mai rea. Sa-i lasam sa ramana copii! Lumea lor e buna! Si vesela! Sa-i lasam in continuare sa se joace de-a v-ati ascunselea! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu