joi, 18 iunie 2015

Importanta unui frate

Mereu mi-am dorit sa am doi copii, sa creasca impreuna si sa se aiba unul pe celalalt. Asta pentru ca si eu am o sora, la randul meu. Am fost doua la parinti si stiu ce inseamna sa cresti in compania altui omulet care e "in aceasi minte" cu tine.

Si pentru ca azi este ziua ei m-am gandit sa ii fac "un cadou" mai diferit, cateva ganduri care ma leaga de ea.

Diferenta de varsta intre noi este de 1 an si 3 luni si de aceea am fost foarte apropiate. Copilaria noastra a fost foarte frumoasa, pentru ca am trecut prin ea impreuna. Cand s-a intamplat sa fim departe, nu a vrut cadouri de Craciun, ci pe "Uzuca aia mica"(adica pe mine). Ne-am avut una pe alta si cand nu puteam iesi afara in fata blocului la joaca, noi ne jucam bine mersi in casa. Mici fiind ne-am certat pe jucarii ani la rand. Apoi, cand am mai crescut, ne-am certat pe haine. Dar facem si o echipa adevarata pe contraactac la handbal (eu centru, ea extrema).

Am copiat-o de multe ori, iar ea imi spunea sa nu ma mai iau dupa ea. Ceva ma tot determina sa o imit. Sa nu isi faca griji. Era pentru ca o admiram. Plagiatul e cel mai frumos compliment, nu? M-am inscris la handbal, pentru ca facea ea handbal, m-am dus la Liceul cu Program Sportiv pentru ca acolo s-a inscris ea cu un an inainte.

Am schimbat vestitii pantaloni sport si adidasii cu haine mai elegante pentru ca vazusem la ea paltoanele lungi si cizme cu toc. Paula m-a invatat sa merg pe tocuri si m-a imbracat prima dat cu o fusta in clasa a zecea. Tot ea era make-up stilistul familiei si cand ma duceam la cate un chef pot spune ca eram imaginea ei: vestimentatie, make-up, hair by Paula. Mi-am facut primele suvite blonde, ca mi-a spus ea ca e timpul sa imbunatatesc ceva la look-ul meu de liceanca. Si au iesit cele mai frumoase suvite pe care le-am avut vreodata. Ea mi le facuse.

Cand eram doar noi acasa, pana sa vina parintii de la servici ne imparteam treburile casnice. Tu pregatesti mancarea, eu o duc in sufragerie sa mancam in fata televizorului, eu spal vasele, tu stergi praful, etc.  Tot atunci ne povesteaam primii fiori de dragoste, ne prezentam una alteia pretendentii, ca apoi sa ne sfaturim. Cand imi era frig noaptea ma lipeam de ea si ma incalzeam imediat, iar daca nu aveam chef de somn  o tineam de povesti pana tarziu. Dimineata era mai simplu la trezire ca stiam ca urma sa plecam impreuna spre scoala avand orare asemanatoare.

A mai trecut timpul si a facut un copil. Si asa mi-a activat si mie instincutul de mama. Mi-a facut o placere reala sa fac naveta in fiecare weekend pana la Brasov (pe atunci lucram in Bucuresti) sa ii vad baietelul pe care si acum, cand am copilul meu, il iubesc din tot sufletul. Este Valentinul meu cel mic.

Alaturi de ea am invatat ce inseamna sa ai un frate. Cand facem scandal, luam bateie in mod egal, ne acuzam reciproc ca "Luiza a facut aia!" "Ba nu, Paula!", ne acopeream una pe alta, dar ne mai si dadeam de gol cand existau neintelegeri. Am invatat ca indiferent de cat de bune prietene iti sunt colegele de echipa, cel mai fain e sa iti fie si sora acolo.

E bine ca la minciuni ne potriveam, ce-i drept, cand am mai crescut. Odata, cand ne fugaream, am trecut cu mana prin geamul usii si  m-am taiat in vreo 4 locuri, asa ca am pregatit o poveste impreuna cum rar am auzit....sau cand in a 3-a zi de liceu m-am accidentat urat la un deget, m-a auzit tipand, desi era la ea in clasa. A zis "eu ies, ca asta e sora-mea... a patit ceva." Si am plecat impreuna la Spitalul de Copii  sa repare doctorii ce srticasem eu.

Nu am cuvinte sa spun cat ma bucura existenta ei. Dar am sa incerc sa le gasesc.
Ma bucur ca exista si ca astfel nu m-am simtit singura. Ca i-am impartasit fiecare bucurie intr-o clipa si ca a stiut cel mai bine cand nu mi-a fost bine. Pentru ca m-a ajutat sa iau decizii mai bune si m-a tras de maneca atunci cand greseam. Pentru ca imi este cea mai buna prietena. Pentru ca, dupa ce am nascut, si-a prelungit sederea in clinica (nascuse si ea cu 2 zile inaintea mea) ca sa stea mai mult langa mine. Sa ma ajute, ca ea e curajoasa dintre noi, iar eu fricoasa si aveam mare nevoie de ea. Azi a mai adaugat un an la calendarul vietii ei si desi a trecut atata timp eu tot pe roscata de 18 ani o vad.


Sora, iti doresc tot binele, sa iti indeplinesti visele si sa ai parte de tot ceea ce iti doresti. Sper sa ne bucuram si de acum de timpul petrecet impreuna, sa mergem in vacante cu tot cu piticii, sa sarbatorim Caciunul in noua ta casa, iar copii tai si ai mei sa devina oameni de nadejde si sa se inteleaga macar cum am facut-o noi. Love you sis'!

Povestea continua....

Dascalii mei

In toata nebunia, din ultimele zile, legata de profesori mi-am amintit de viata mea din liceu. De profesorii mei. Niste oameni respectabili, educati, civilizati, oameni destepti, pregatiti si implicati. Imi amintesc cu drag de perioada aia, de colegii mei, de importanta fiecarei note si a fiecarei absente nemotivate. Imi amintesc in ce tensiune stateam inainte sa imi aflu nota. Secundele pana era rostia parca erau ore. De cifra aia depindea parca destinul nostru. 

La ora de chimie, doamna profesoara Trante, printre tabelul elementelor, H2O si Ca ne-a spus intr-o zi, vazandu-ne neinteresati de carte "invatati ca o sa ajungeti mari si veti avea nevoie de tot ce aflati acum... de limba engleza, invatati-o! ca veti creste si o sa dati bani grei pe mediatii sau cursuri sa invatati peste ani ce nu invatati acum. Veti vedea." Si a trecut timpul....si am vazut. Da, doamna profesoara ati avut dreptate!

Fizica era ora in care hohotele de ras si lacrimile se impleteau perfect. Domnul Comes ne scotea cate 3 la tabla, ne punea 2 intrebari pentru nota 8. Cine vroia 10 primea o problema de rezolvat. Nu prea ne incumetam la 10, ne multumeam cu putin, nota 8 era ideala pentru noi. Domnul profesor facea o atmosfera extrem de placuta, glumea cu noi printre intrebari si raspunsuri. Distractia se termina cand spunea nota. Insa povestile lui si glumele cu cei "3 clienti inalti ca brazii (ofiliti)" mi-au ramas si acum in minte.

La matematica era "fain" de tot, toti eram cam nepriceputi, iar cand intra doamna Reit (Balanescu) se facea liniste deplina in clasa. Cand chema pe cate unul la tabla, toti ceilalti rasuflam bucurosi ca am scapat pentru cateva minute. Isi aranja zambitoare ochelarii, se facea comoda pe scaun si mai poftea apoi cativa clienti, deci nu prea scapam. Cred ca la nici o materie nu eram asa de stresata ca la mate. Recunosc nici nu eram cea mai buna la materia asta.

Limba romana in schimb imi placea. Iubeam poeziile... si romanele. Nici nuvelele nu-mi displaceau. Adoram sa fac comentarii si sa aflu cat mai multe despre autorii romani. Doamna Sarb cred ca isi aminteste si azi cu cata placere raspundeam la orice intrebare. Cat de atenta eram la orele dansei si cat de lungi erau raspunsurile mele, desi incercam din rasputeri sa sintetisez informatia. Totul era important. Asa ca vorbeam o gramada cand ma lasa sa raspund.




Orele de teorie sportiva erau o incantare pentru mine. "Zi copilu!". Asa ne spunea domnul profesor Harhoi cand urma sa dam un raspuns despre deprindere si pricepere motrica, act, actiune sau activitate motrica. Si ne povestea despre diferenta dintre educatie fizica si sport, despre miscarea aeroba sau anaeroba,  iar eu sorbeam parca fiecare afirmatie. 

Au fost materii la care am excelat si altele la care nu prea m-am priceput. Am luat si note bune si note proaste, insa mereu imi voi aminti cu drag de profesorii mei: corecti, morali, fiecare cu stilul lui, cu modalitatea de predare si notare tipica. Abia astept sa-i reintalnesc in primavara, la intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului.


Dragi profesori, sunt oameni care va respecta, va admira si va doresc toate cele bune. Sa nu va deruteze scandalurile din aceste zile. Sa nu uitati ca sunt persoane pentru care prin ceea ce faceti sunteti eroi, modele si asa veti ramane toata viata, sunt elevi care v-au trecut prin mana, iar acum sunt la casele lor si isi amintesc cu placere de orele din liceu.... si zambesc ....pentru ca era frumos..... si pentru ca au avut profesoti buni! Buni!       

4 ani si .... 40 de mii de multumiri

Acum aproape 4 ani, cand eram la inceput cu acest blog, am primit aprecieri care m-au determinat sa scriu in continuare. A fost insa si un baiat civilizat, dar "putin rautacios" (se autointitula el atunci), care mi-a dat niste sfaturi nu tocmai pe placul meu. Mai exact m-a indemnat sa povestesc despre nuci, castraveti, cozonaci, dupa ce postasem un material in care imi exprimam gandurile cu privire la evolutia Unirii Urziceni in Liga Campionilor.

Nu i-am facut pe plac. Am continuat sa scriu si despre echipa nationala de fotbal si despre cea de handbal si despre diferiti sportivi, despre ce-mi place, ce imi starneste interes fie sport, evenimente de viata, intamplari amuzante.

Acest blog este o placere pe care mi-o ofer, o posibilitate de a ma exprima, dupa cum imi dicteaza inima si mintea. Nu este un act jurnalistic, nici o opera literara. Si, dragul meu prieten "putin rautacios", nu am apucat sa scriu deocamdata despre cozonaci, nuci, castraveti. Poate ca, la un moment dat, cand gastronomia va face parte din aria mea de interes, voi scrie despre asta.

Pana atunci vreau sa precizez ca nimeni nu este obligat sa citeasca postarile mele, nu vrea, nu da click. E simplu. Ai citit o data, ti-a placut, mai citesti. Nu ti-a placut, nu mai citesti.

Scriind aici simt ca povestesc cate ceva prietenilor mei, ca stau de vorba cu ei. Si cred ca sunt destui cei carora le face placere sa ma citeasca. In mai putin de 4 ani, blogul a inregistrat peste 40 000 de vizualizari, iar asta inseamna foarte mult pentru mine avand in vedere ca au fost luni bune in care nu am scris nici o litera.


Va multumesc dragii mei prieteni. Imi dati impresia ca nu "vorbesc" singura. Este raspunsul vostru. Va apreciez si sper sa scriu in continuare lucruri pe care sa le cititi cu placere.

Redescoperirea unei vechi placeri

Precis ati auzit vorba aia " Paris is always a good ideea". Si este. Iubesc Parisul. Dar pentru mine, fata crescuta la munte si sportiva, si o minivacanta de schi este intotdeauna o idee buna.
Am plecat  impreuna cu sotul meu pentru cateva zile in Austria. Se stie ca acolo domeniul schiabil e imens, statiuni sunt cu sutele, preturile nu difera cu mult de cele de aici, dar calitatea partiilor e mult mai buna.


 Prima zi a decurs in ritm alert. Parca aveam niste baterii duracel. Nu aveam rabdare. Dimineata ne-am trezit  la 8:00. A sunat alarma. Pusesem telefonul seara sa ne trezeasca de dimineata ca sa ajungem primii pe partie. Micul dejun l-am luat in graba si am urcat repede cu telecabina pana la 2500 m. Alaturi  de Calin, m-am echipat si am pornit in prima coborare. Eheee prima coborare dupa mai bine de un an de pauza a fost ceva special. Redescopeream placerea de a schia, dar in acelasi timp depuneam eforturi serioase sa ma tin dupa sotul meu. Sa am si viteza si tehnica.... nu mi-a fost usor la prima tura. Aveam totusi din nou acei fluturi in stomac. Simteam ca zbor, ca aerul rece ma bate din nou in fata, ca imi lucreaza intreg organismul. Uitasem senzatiile astea. Peste toate, la fiecare viraj auzeam unul din sunetele mele preferate: scrajnetul facut de schi pe zapada batuta bine de ratrac.


Au urmat apoi alte si alte coborari, aceleasi senzatii placute. Parca eram in transa, ca la un concurs. Nici nu ajungeam bine jos, fugi la telescaun, ajunsi sus, ia-o la vale in viteza.  Pana la pranz aveam deja 11 ture. Dupa atata agitatie ni se facuse foame asa ca am stat mai bine de o ora la cabana.
Seara nu am ratat baia la piscina. Dupa o zi petrecuta pe partie in frig, o baie si o sauna te fac sa te simti minunat. Nu ca pe partie n-ar fi minunat...Este...doar ca acolo e si mai frig. 

Celelate zile au decurs in acelasi ritm alert, care ne umplea de energie, doar ca mi se facea tot mai tare dor de casa. Si normal! Aveam o fetita de 5 luni care ne astepta!.... insa pana la sosirea noastra se intretinea cu bunicii, prietenii, musafirii.



 Nu ma puteti vedea, dar am un zambet larg pe fata, care nu vrea sa se mai stearga. Sunt fericita ca am ajuns din nou pe partie. Abia astept urmatoarea coborare. Si nu va fi peste mult timp!  

De ziua ta

Draga România,
De ziua ta iti doresc sa ai parte de pace, iar locuitorii tai sa trăiască in înțelegere. Iti doresc niște conducători drepti, intelepti, harnici, care sa nu te mai fure si sa nu își mai bată joc de populatia ta.

Iti doresc niște tineri puternici, destepti, scoliti care se te ajute sa urci cat mai sus. Sa te transforme intr-un stat puternic. Un stat in care mulți străini sa isi doreasca sa trăiască, sau măcar sa vina la munca aici.

Iti doresc statiuni de schi ca-n Austria sau Elveția si unele de vara ca-n Caraibe sau Franta. Iti doresc autostrăzi finalizatate pe care sa circule romanii fara frica unui accident frontal. Apropo de circulație, ar fi bine daca șoferii tai nu s-ar mai grăbi atât si s-ar mulțumi sa circule cu 100-120 km/ora.

Iti doresc sa fii un stat verde, curat, îngrijit. Fiecare primar sa încerce sa facă din orașul lui cel mai frumos oraș, "probabil the best city in the word". 

Românie draga, iti doresc ca locuitorii tai sa te iubeasca si sa nu își mai doreasca atât sa te părăsească si sa nu le mai spună copiilor ca le e mila ca trebuie sa ii crească aici. 

Iti doresc musafirii mulți, investitori străini si turiști care sa se fotografieze in pesterile tale, pe muntii tai inalti, pe dealurile tale, in orase cu incarcatura istorica, sa urmeze exemplul printului Charles si sa isi achizitioneze cate o locuinta de vacanta aici, sa manace bucurosi din preparatele tale, sa bea o palinca si un vin 100% bio.

Tara mea, mi-as dori ca oamenii tai sa nu te mai huiduie, sa nu se mai planga de neajunsurile de aici (care apropo ar fi minunat sa mai scadă ca sunt destul de multe), mi-as dori sa fie mândri de tine si sa nu mai spună "in tara asta nu se poate", "e vai de România asta". 

In Romania asta s-au format Nadia si Hagi si Nastase sau Țiriac si Angela Gheorghiu . Oameni remarcabili care se mandresc cu tine in lume. Sunt cei mai buni ambasadori ai tai. Nici o firma de PR nu ar putea face mai mult pentru tine. Mai sunt si alți mari romani care iti fac cinste in lume. Sunt multi, nu-i pot enumera pe toți. Iti doresc sa produci cat mai mult astfel de persoane si daca poți fa cumva sa ii păstrezi la tine. Acasă. Sa nu mai plece printre străini spunând ca altundeva e mai bine.

Iti doresc mult noroc, un nivel de trai mai ridicat si oameni destepti care sa te ajute sa te dezvolti.

La mulți ani România,
Cu drag Luiza


Descopera ca poti

Dupa principiul "viata femeii nu se incheie in momentul in care devine mama, poate incetineste putin, dar nu se opreste", m-am gandit sa ma inscriu zilele trecute la un curs Adobe Photoshop. Motto-ul celor de la Beeds media, cei care au tinut cursul, a fost "Descopera ca poti". Un motto care mie mi-a dat energia pentru a-mi completa cunostintele din domeniul foto. Nu de alta, dar aceasta pasiune a mea avea un punct fragil: prelucrarea imaginilor.

Am aflat de pe Facebook despre un curs de 3 zile la Brasov, asa ca m-am organizat cu ingrijirea Emmei, am acceptat orice ajutor mi s-a oferit si 3 zile am stat mai mult in sala de curs decat acasa. A fost interesant. Am invatat notiuni esentiale de grafica publicitara, rezolutie, editarea textelor, gradienti si nu in ultimul rand am aflat cum sa scot mici defecte din fotografii, fie ele pe figurile celor imortalizati, fie sub forma de obiecte clandestine (care chiar nu isi aveau locul in poza).

Cum teoria nu-i tot una cu practica, acum urmeaza partea mai grea: exercitiul, pentru ca el e mama invataturii. Am luat cateva fotografii din vacante si am inceput sa le prelucrez. Fie ca le-am mai inchis cu 2-3 tonuri, fie ca am scos cate un obiect din imagini, le-am studiat atent si sunt multumita de ce mi-a iesit.

Enjoy! 

Dupa principiul "viata femeii nu se incheie in momentul in care devine mama, poate incetineste putin, dar nu se opreste", m-am gandit sa ma inscriu zilele trecute la un curs Adobe Photoshop. Motto-ul celor de la Beeds media, cei care au tinut cursul, a fost "Descopera ca poti". Un motto care mie mi-a dat energia pentru a-mi completa cunostintele din domeniul foto. Nu de alta, dar aceasta pasiune a mea avea un punct fragil: prelucrarea imaginilor.

Am aflat de pe Facebook despre un curs de 3 zile la Brasov, asa ca m-am organizat cu ingrijirea Emmei, am acceptat orice ajutor mi s-a oferit si 3 zile am stat mai mult in sala de curs decat acasa. A fost interesant. Am invatat notiuni esentiale de grafica publicitara, rezolutie, editarea textelor, gradienti si nu in ultimul rand am aflat cum sa scot mici defecte din fotografii, fie ele pe figurile celor imortalizati, fie sub forma de obiecte clandestine (care chiar nu isi aveau locul in poza).

Cum teoria nu-i tot una cu practica, acum urmeaza partea mai grea: exercitiul, pentru ca el e mama invataturii. Am luat cateva fotografii din vacante si am inceput sa le prelucrez. Fie ca le-am mai inchis cu 2-3 tonuri, fie ca am scos cate un obiect din imagini, le-am studiat atent si sunt multumita de ce mi-a iesit.

Enjoy! 








Hai Romania!

Acum 5 ani, in iunie 2008 debutam la stirile sportive ale Antenei 3! 
A fost un moment magic in viata mea... Prezentam stirile din sport, eram la o televiziune de top, intalneam oameni incredibili, pe multi ii vazusem doar la tv si pe langa toate astea primele mele stiri, in prima mea zi la Antena 3 erau despre echipa nationala. O echipa de care eram tare mandra, facuse egal cu Franta, urma sa intalneasca Italia la Euro 2008... 

In redactie era o atmosfera incantatoare, tricouri galbene, fulare tricolore, se puneau pariuri, ne strangeam gramada in fata unui televizor sa urmarim meciurile. Eram emotionati, speram la victorie, ne ofticam, dar echipa Romaniei era acolo! Eram la Euro si intalneam echipe mari. Tin cu nationala de mica si voi tine mereu fie ca va ajunge la turnee finale, fie ca nu. 


Ar fi insa minunat ca nu peste mult timp o alta fata sa debuteze la pupitrul stirilor sportive intr-o atmosfera ca cea in care am debutat eu! Si romanii sa aiba un mare motiv de bucurie!!! Si sa se umple din nou Piata Universitatii!!! De bucurie!!! 


Hai Romania!!! :)

Ti-e frica sa zbori? Si mie!

Omenirea isi dorea de sute de mii de ani sa zboare, iar unora dintre noi, cei de acum, le e frica de inaltimi. Cum vine asta? Sa fie doar un moft?

Statisticile spun ca zborul cu avionul este cel mai sigur mijloc de transport. Sotul meu imi zice mereu care este cel mai periculos moment al zborului: drumul pana la aeroport cu masina. De fiecare data cand ma plang ca imi e frica sa zbor, un prieten bun imi explica usor ironic: “tu, de fapt, esti cea mai curajoasa dintre noi toti, tu ai curajul sa faci drumuri lungi cu masina...noi astia mai fricosi preferam sa zburam ca e mai sigur”.

Am ceva zboruri la activ, ultimul, anul trecut. Mi-l amintesc de parca a fost ieri. De cand a aparut frica asta, pana acum, am tot incercat sa trec peste, m-am suit si am zis "ce-o fi o fi”, doar ca desi, totul decurgea normal, eu ma panicam la orice zgomot, la cele mai mici turbulente. Am zis ca trebuie sa consult un psiholog, precis imi va fi de ajutor. Ei bine, nu mi-a fost. Incapatanata mai sunt. Daca-mi intra o idee in cap nu o mai scot de acolo nici cu clestele.

Si totusi….sa fac mii de kilometri cu masina pentru o vacanta de 5 zile, nu e o idee prea buna. Incapatanata, cum am mai spus, vreau totusi sa incerc din nou sa imi inving aceasta aerofobie. 

Si s-ar putea sa iau cu mine si un ajutor de nadejde. O carte pe care sa o mai rasfoiesc in timpul zborului. Am gasit-o intamplator intr-o librarie. Avea ca titlu  “Zboara cu incredere”. Parca mi-a facut cu ochiul. Este scrisa de un pilot de la British Airways si de o specialista in psihologie. Mi-am zis: e pentru mine!... si m-am pus repejor pe citit. Asa am aflat multe despre aerodinamica, despre portanta, despre motoare si cand sunt ele necesare mai exact, cat de periculoase sunt turbulentele, cat de imprevizibila poate fi vremea, cat de pregatiti sunt cei care ajung sa piloteze un avion, avand in mana lor, la figurat desigur, vietile a mii de oameni, etc.



 Parca parca am inceput sa ma conving ca nu e chiar atat de rau sa zbori. In teorie pare sa fie chiar fain. Trebuie doar sa incerci sa nu lasi gandurile rele si pesimismul sa te copleseasca.

Daca aveti si voi acest mic pitic va indemn sa luati cartea! Nu zic ca am descoperit secretul bine ascuns printre nori si altitudini. Cred insa ca le poate da fricosilor (categorie in care ma incadrez cu brio) un imbold. Sunt atat de multe locuri frumoase de vazut.....


 Eu am sa incerc sa ma sui in avion cat mai curand! Am sa revin cu detalii dupa ce ma voi intoarce din vacanta!

Viata cu un bebelus

La ultima postare, cea despre sarcina si iminenta marire a familiei, mi-a scris o prietena ca spera sa pot descrie trairile pe care le are o mama, pentru ca ea, cumva, nu gasea cuvintele potrivite.

Eu am sa incerc, dar nu sunt convinsa ca le voi gasi. Cred ca nu exista cuvinte care sa exprime tot ce aduce un copil in viata parintilor sai.

Pot spune cu mana pe inima ca nasterea Emmei a fost cel mai frumos moment din viata mea. Nu se compara nici cu emotiile de la nunta, nici cu cele ale directului, nici cu bucuria pe care am avut-o cand am dat mana cu idolul meu, cu nimic, cu nici un succes scolar sau profesional. E altceva. E un moment cu totul si cu totul special. Chestia aia mica, infasurata ca o sarmaluta, pe care ti-o pun asistentele pe piept, devine centrul existentei tale. Dragostea pentru copilul tau creste de la o zi la alta, de la un minut la altul, atat de mult incat ajungi sa te uiti la el si sa simti ca expodeaza ceva inauntrul tau.

Sigur sunt si momente mai grele. Ingrijorari pentru orice fleac, plansete, mici disperari ca nu stii ce sa-i faci, discutii in contradictoriu cu diverse persoane despre ce e mai bine pentru copil... Vei mai pleca in cate o minivacanta, vei evada pe la o nunta, un botez, o petrecere ceva, ca sa nu te uiti pe tine, tu cea dinainte, vei mai iesi in oras fara bebe, il vei mai pasa la bunici, insa dupa 2-3 minute deja iti va zboara mintea la faptura care ti-a modificat viata definitiv. Tu nu mai esti cea dinainte.

Viata alaturi de un copil inseamna multa multa bucurie, livrata in pachete mari, nu cu lingurita. Inseamna ingrijorari pentru orice, calcule, discutii interminabile despre "noua generatie" cu alte mamici, inevitabilele comparatii, atentia pentru alimentatie. Inseamna nopti in care nu mai dormi cum dormeai. Nu ca n-ai fi obosita, insa cumva  nu te ia somnul .... sau, daca ai adormit, te tot trezesti doar asa sa vezi ce mai face. Sa il admiri cum doarme. Si iti sare inima din piept privindu-l, privindu-l dormind adanc, linistit, cuminte. Ti-e tare drag de el cand doarme! Tare de tot!

Cumva fara sa imi dau seama, viata mi s-a schimbat, prioritatile sunt altele. Lucruri care altadata ma consumau, acum nu mi se mai par importante. In schimb ma preocupa alimentele bio, conduc mai incet, ma afecteaza mult mai tare un film, un accident in trafic, o problema de sanatate a cuiva. Mereu ma gandesc ca acum trebuie sa am mare grija de mine ca sa pot avea grija de fetita mea. Nu ma gandeam la treaba asta pana acum. Nu ma gandeam asa la viitor.

Bebele schimba multe. Iti completeaza viata, te implineste ca femeie, iti ofera dragoste neconditionat. Tocmai ai adus pe lume a doua persoana care te va iubi indiferent de ce vei face, cat de bine vei face, care nu te va judeca, care te va urma, care te va astepta mereu sa ajungi acasa. Prima e mama ta.

Rasul bebelusului meu este cel mai frumos cantec! Nu am auzit unul mai frumoas. Ganguritul ei mi se pare ca formeaza cele mai curate cuvinte. Spuneam pana acum ca imi place mirosul de iarba proaspat taiata... Nu exista miros mai frumos decat cel al Emmei! Imi tresarea inima cand ma apuca sotul de mana. E...acum sa vezi cum e cand ma strange junioara cu degetelele ei mici. Ma bucuram cand imi zambea o persoana draga din jurul meu... De 4 luni mi se tot inmoaie picioarele, cand, de bucurie ca ma vede dimineata, fetita mea imi zambeste cu gura, cu ochii, cu mainile. E cel mai frumos zambet. Nu am vazut unul mai frumos. Este atat de fragila, de mica, de inocenta, de vesela, de curioasa, de iubitoare, de prietenoasa. Este minunata!

Vrei sa ai o viata mai frumoasa? Fa un copil! Nu va fi tocmai simplu la inceput, va fi chiar foarte greu uneori, insa vei avea o viata frumoasa! Mult mai frumoasa. O viata cu zile si nopti care vor zbura si vor lasa in urma doar amintiri placute!






..... Si tot cred  ca nu am putut scrie ceea ce simt gandindu-ma la copilul meu.....


Girl, you'll be a woman....soon!

Au mai ramas doar cateva zile pana cand viata mea se va schimba. Cu totul. A mai trecut ea prin tot felul de transformari, dar de data asta nu am nici un dubiu ca e ceva major. Bine, o sa spuneti ca viata se schimba in fiecare zi, ca evenimentele zilnice, semnificative sau nu, o tot modifica. Nu am sa va contrazic. Asa e. Doar ca, de data asta sunt sigura ca se va schimba, simt, stiu, nu se intampa asa ... neplanificat. 

Imi plac schimbarile. Am tot schimbat macazul atat in plan personal cat si profesional de multe ori. Acum nu mai e mult pana cand familia mea se va mari. O sa mai vina un omulet, al nostru, al meu si al sotului meu, o sa ne umple casa, o sa faca galagie si o sa ne schimbe din doi oameni simpli care se iubesc si locuiesc impreuna, in parinti. Cred ca va fi interesant! 

Va fi o experienta noua pentru mine, asa cum au fost aceste 9 luni de graviditate. Ca orice tipa insarcinata am suferit de mici greturi, pofte, arsuri de stomac, insa am simtit bucurii pe care nu mi le puteam inchipui, am trait situatii despre care doar auzisem ca exista, m-am emotionat mult mai usor si mi-am dat seama ca pot avea rabdare. 9 luni de rabdare. De asteptare pana la intalnirea cu ea. Fetita mea.


Mult a fost, putin a ramas. Gandurile, ingrijorarile, bucuriile, intrebarile mele se amplifica odata cu trecerea zilelor si apropierea de momentul intalnirii. Sper ca de acum incolo sa fie totul cel putin la fel de frumoas ca aceste ultime 9 luni. Desi stiu ca o sa am parte si de momente epuizante.

Poate nu am fost cea mai tonifiata graviduta, nici cea mai slabuta, nici cea mai frumoasa, nici cea mai atenta, dar am fost cu siguranta un om fericit, implinit, emotionat, plin de speranta si de planuri de viitor, planuri care includ in primul si in primul rand familia mea marita.


Girl, you'll be a woman....soon! :)


Scoala de soferi e "mic copil"

Am primit ieri un mail. Un fel de "manual de instuctiuni", care mi-ar fi fost foarte util acum vreo 5 ani, cand am ales sa plec la Bucuresti pentru o perioada nedeterminata.

Asta in conditiile in care, atunci cand am decis sa ma mut in Capitala, auzisem eu ceva zvonuri cum ca e greu cu traficul acolo. Ce-i drept, pentru mine, a fost cat de cat complicat, la inceput. Cand am ajuns in Micul Paris aveam doar de vreo 6 luni carnet, iar bulina galbena era prietena mea cea mai buna. Am primit o gramada de claxoane si de injuraturi. Insa.... insa...recunosc: au fost si bucuresteni cu suflet mare, care, atunci cand imi murea motorul sau nu stiam ce banda sa aleg, uitandu-se la semnul distinctiv de pe geamul din spate, asteptau cuminti sa rezolv problema. Pe cuvant! Nu fabulez! Acesti oameni exista!...Si ii poti intalni si in Bucuresti!

In timp m-am adaptat la stilul "repezit" de Bucuresti, insa daca as avut instructiunile de mai jos cred ca mi-ar fi fost mai usor :P

Cum sa conduci masina ca un bucurestean adevarat:

I. Oprirea si stationarea
Poti sa opresti unde vrei si sa stationezi cat vrei, cu conditia sa:
a) nu fie vreun politist prin apropriere
b) sa pui luminile de avarie, daca ai chef. Daca nu ai chef, se tine cont numai de punctul anterior.

II.Prioritatea
In Bucuresti exista urmatoarele tipuri de prioritate:
a) prioritatea de dreapta (optionala) - se aplica numai in cazul in care tu esti cel care vine din dreapta
b) prioritate de tramvai
c) prioritate de camion
d) prioritate de taxi
e) prioritate de smecher. Prioritatea de smecher se obtine prin unul din procedeele "ia-i fata", "baga-te cu tupeu", "taie-i calea" si "ia mai da-l dracului, ca n-o sa stau aici toata ziua". Pietonii NU au prioritate niciodata.

III. Alte sfaturi la fel de utile
Daca vrei sa fii un bucurestean veritabil trebuie sa tii cont de urmatoarele recomandari privind circulatia pe drumurile publice:

* Semnificatia culorilor semaforului:
- verde - treci fara probleme
- galben - repede ca se pune rosu
- rosu - repede, ca e ultima sansa pina sa le dea drumul celorlalti.

* Daca este coada la stop si un sir lung de masini, iti recomandam tehnica "sirului shuntat". In acest scop, mergi pe contrasens pe toata lungimea cozii de masini, pana ajungi la stop si apoi in virtutea prioritatii de smecher (vezi si punctul anterior) reintri in coloana, in pole-position.

* Daca te afli al doilea la semafor, in secunda in care apare culoarea verde, trebuie sa apesi pe claxon, cat mai lung si mai insistent, pentru a-l zori pe mocaitul din fata. Un claxon viguros este expresia unei personalitati puternice deci, nu ezita!

* Daca esti prima masina de la stop si cineva te claxoneaza imediat cum se pune verde, opreste motorul, ia-ti bata de baseball (obligatorie, se tine sub scaun), da-te jos din masina, du-te la cel care te-a claxonat si sparge-i fata.

* Pe timp de noapte circula obligatoriu cu faza lunga. Poti folosi faza lunga si ziua, atunci cand mergi cu viteza.
* Daca circuli noaptea si o masina vine din fata cu faza lunga, baga-i si tu faza lunga in fata, de cateva ori, intermitent. Farurile cu halogen dau efecte atat distractive cat si psihedelice.

* Daca inaintea ta se afla cineva cu o masina care merge mai incet claxoneaza-l si baga-i faza lunga in ochi: sa se duca dracului acasa daca are masina si merge ca mortu'.

* Folositi claxonul cat mai mult, mai nervos si in mai multe tonalitati. Injura cu sete. Arata-i degetul mijlociu. Intai mana stanga, apoi ambele - in Bucuresti se poate conduce tinand volanul cu genunchii.

* Daca nu stii sa injuri, nu esti sofer. Daca nu stii sa injuri 20 de minute in sir fara sa te repeti, nu esti sofer bucurestean.

* Cand ploua, va puteti face ziua mai vesela trecand in viteza cu masina prin baltoace in asa fel incat sa improscati cat mai multi pietoni, sau unul dar bine. Daca improscati pietoni aflati in travesare regulamentara pe zebra, obtineti un bonus de stil.


:P Buneee sfaturi... :P Oricum mai antrenate decat regulile alea multe si plictisitoare de la scoala de soferi, nu? Ma bazez totusi pe faptul ca aveti simtul umorului dezvoltat si sti ti deja ca am postat textul asta, doar asa, sa ne inveselin.



Scoala de soferi e esentiala, iar ce am invatat acolo ramane valabil ;)

Cand m-am iubit pe mine indeajuns....

Am gasit acum mult timp intr-o revista un text preluat dintr-o carte a unei scriioare pe nume Kim McMillen. Titlul mi-a atras atentia imediat: "When I loved myself enough"... Hmmm asa ceva suna interesant. Ia sa vad cum e cand te iubesti indeajuns, am gandit... Nu de alta, dar partea aia in care nu te iubesti indeajuns o serveam pe paine zi de zi... M-am gandit ca n-ar strica sa vad cum se vede viata si din tabara "multumitelor", poate o fi mai frumoasa...

              Nu mi-au luat doua minute sa citesc randurile. Le-am recitit apoi de multe ori. Datorita acelei pagini nu am aruncat revista niciodata (e din 2008). De fiecare data cand mai faceam ordine prin birou dadeam de ea si ma puneam iar pe citit. 

             Poate ca unii dintre voi stiti deja despre ce e vorba in cartea asta, insa cine nu stie ar putea sa arunce un ochi la cele de mai jos. Sunt propozitii simple, dar care pot modela un om, sunt niste cuvinte banale, dar care pot schimba punctul de vedere al unor oameni. Mie mi-a prins tare bine si cred ca m-a ajutat sa ma inteleg mai bine cu mine, sa imi fiu eu, mie, mai simpatica.

Cand m-am iubit pe mine indeajuns....
-M-am simtit silita sa incetinesc, s-o las mai usor... Si acest lucru a insemnat Diferenta.
-Am inceput sa indragesc sa fiu singura, inconjurata de tacere, impresionata de vraja sa, ascultandu-mi universul interior.
-Am realizat ca nu sunt speciala, dar sunt unica.
-Am redefinit ideea de „succes” si viata a devenit simpla.
-Am renuntat la convingerea ca „viata este grea”.
-Am invatat sa imi intalnesc propriile nevoi, fara sa le numesc egoism.
-Am inceput sa vad ca dorintele inimii chiar vin, si am crescut mai rabdatoare si mai calma, cu exceptia momentelor cand... am uitat.
-Am renuntat sa imi mai ignor sau sa imi accept durerea.
Inima mea a devenit atat de sensibila incat poate sa intampine bucuria si durerea, in egala masura.
-Am inceput sa meditez in fiecare zi, iar acesta este un gest profund de dragoste-de-sine.
-Am inceput sa ma simt ca un cadou pentru Lume si am adunat multe panglici si funde frumoase care, pentru a-mi aminti, inca atarna pe perete.
-Nu am mai avut nevoie de oameni sau de lucruri pentru a ma simti in siguranta.
-Am incetat sa-mi mai doresc ca viata mea sa arate altfel si am inceput sa o vad asa cum este; viata mea mi-a folosit in evolutia personala.
-Am inceput sa inteleg complexitatea, misterul si vastitatea sufletului meu. Cat de nechibzuita am fost sa gandesc ca stiu sensul vietii Celuilalt!...
-Am incetat sa imi proiectez fortele si slabiciunile asupra celorlalti si le-am tinut numai pentru mine.
-Am inceput sa simt o prezenta divina in mine si sa ii percep indrumarea. Invat sa am aceasta incredere si sa traiesc din ea.
-Am incetat sa ma mai epuizez prin incercari exagerate.
-M-am oprit din a ma mustra pe mine insami pentru deciziile pe care le-am luat – care m-au facut sa ma simt in siguranta si pentru care mi-am asumat responsabilitatea.
-Am inceput sa pasesc si sa urc toate treptele pe care am putut, alegand traseul exagerat.
-Am devenit propria mea autoritate, ascultandu-mi intelepciunea inimii. Asa e modul in care imi vorbeste Dumnezeu. Inseamna intuitie.
-Am inceput sa accept inacceptabilul.
-Am observat ca ceea ce sunt face parte din sufletul meu. Cu aceasta schimbare de perceptie, eul meu si-a pierdut partea stridenta si paranoia si si-a putut vedea de treaba sa.
-As putea sa ma trezesc uneori, in noapte, cu muzica din interiorul meu!
-Am inceput sa abandonez tot ceea ce nu era sanatos. Acest lucru a presupus oameni, locuri de munca, principiile si obiceiurile mele – tot ceea ce ma retinea „mica”.
-Am renuntat la perfectionism, acest ucigas al veseliei.
-Am putut spune adevarul despre talentele si despre limitele mele.
-Nu am mai raspuns la telefon atunci cand nu voiam sa vorbesc.
-Iertarea celorlalti a devenit un fapt irelevant.
-Am putut sa-mi amintesc, in momentele de confuzie, de efort, de mahnire, ca acestea sunt parte din mine si merita dragostea mea.
-I-am putut permite inimii sa galopeze fara prejudecati si sa-si asume durerea lumii.
-Am inceput sa ridic gunoiul de pe strada.
-Am inceput sa scriu despre viata mea si despre convingerile mele, pentru ca am stiut ca acest lucru reprezinta drepturile si responsabilitatile mele.
-Am inceput sa imi vad scopul si sa ma indepartez incet de lucrurile care ma distrageau.
-Am invatat sa spun „da” atunci cand am vrut si „nu” atunci cand n-am vrut.
-Am vazut dincolo de bine si de rau si am devenit neutra. La inceput am crezut ca aceasta a insemnat indiferenta. Acum realizez cum claritatea vine odata cu pozitia de neutralitate.
-Am inceput sa-mi hranesc pofta de singuratate si sa sarbatoresc inexplicabila satisfactie care vine odata cu aceasta.
-Mi-am recunoscut curajul si temerile, naivitatea si intelepciunea si le-am facut loc tuturor la masa mea.
-Mi-am dat seama ca nu sunt niciodata singura.
-Nu am mai incercat sa alung criticile venite de la vocea din capul meu. Acum ii spun „multumesc pentru ca mi-ai impartasit punctul tau de vedere”. Am incheiat discutia!
-Am renuntat la a incerca sa fiu salvarea pentru ceilalti.
-Am pierdut teama de a marturisi propriul adevar, pentru ca mi-am dat seama cat de valoros este.
-Am inceput sa-mi torn sentimentele in jurnale. Acesti „prieteni apropiati” vorbesc limba mea. Nu avem nevoie de traducatori.
-Am incetat sa caut experti si am inceput sa-mi traiesc propria viata.
-Am ajuns sa realizez cum furia ma invata despre responsabilitate si cum aroganta ma invata despre umilinta.
-Am putut sa fiu impacata cu fluctuatiile de disperare.
-Am renuntat sa fiu „asa cum trebuie”, lucru care ma facea, de fapt, sa fiu de neinteles.
-Am invatat sa ma exteriorizez pentru durerile din viata, in loc sa-mi ingreunez inima cu povara lor.
-M-am iertat pentru toate momentele in care am crezut despre mine ca sunt indeajuns de buna.

-Am incetat sa retraiesc trecutul si sa ma tem de viitorul care ma tine in prezent, acolo unde domneste viata.
-Mi-am dat seama ca mintea mea poate sa ma tortureze si sa ma amageasca, dar toate acestea... spre folosul inimii mele.

-Mi-am gasit puterea si am scris aceste randuri. 


              Si.... cum e? Vi se par interesante randurile de mai sus? :P