joi, 18 iunie 2015

Primăvara mea!

Vreau să cred că a venit primăvara! Vreau să cred că lapoviţa care va cădea în weekend (dacă se adeveresc spusele colegelor de la meteo) reprezintă ultima zvâcnire a iernii înainte de a pleca definitiv. Lăsaţi-mă să cred că de acum putem renunţa la cojoc, UGG-uri, cizme îmblănite, palton, puloverele groase şi că vom scoate din nou din şifonier cămăşile, vestele, pantofii, adidaşii, balerinii, tricourile, bluzele, sacourile şi binenţeles haina de piele neagră.

Vreau să cred că acum a venit primăvara de tot! Nu doar ca anotimp. Că s-a dus iarna bârfelor, a răutăţilor, a vorbelor aruncate. Vreau să cred că oamenii s-au săturat de frig, de deszăpezit, de polei, de gheaţă şi troiene de zăpadă aşa cum s-au săturat să fie răi, să bârfească şi să judece fără să fie în cunoştinţă de cauză.

Aştept să întâlnesc colegi, prieteni, oameni dragi sau pur şi simplu oameni pe stradă veseli, zâmbitori şi bucuroşi.

Opriţi-vă puţin din ceea ce faceţi şi uitaţi-vă pe geam. Trageţi aer în piept! Priviţi soarele... cerul! Ce soare frumos e afară! Faceţi puţin linişte şi ascultaţi păsărelele! Am un feeling că a venit primăvara! Simt că îmi va aduce zile senine, cu reuşite, cu ploi de scurtă durată din care să am ce învaţa, fără tunete şi fulgere, că va mai bate vântul din când în când, acel vânt al schimbărilor în bine. Ştiu că va adia buna dispoziţie, veselia.

PS: Şi ieri şi azi mi-am scos pantofii la plimbare, am renunţat la cizme. Mi-am afişat optimismul şi am renunţat la încruntare! Şi parcă mă simt deja mai bine! A venit primăvara! Hai să ne bucuram de ea! Eu profit deja la maxim de cerul senin de afara! :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu