Ca să nu-i uităm

O capodoperă, un film extrordinar pe care cine nu l-a văzut trebuie să îl vadă, cine l-a văzut trebuie să îl revadă. Aşa suna un comentariu lăsat în josul trailler-ului “La vita e bella”.

Auzisem de mult de acest film însă din varii motive nu l-am văzut decât în urmă cu vreo două săptămâni şi nici acum nu pot spune decât că m-a impresionat extrem de tare, că este un film excepţional.

La vita e bella prezintă povestea unei familii ajunsă într-un lagăr de concentrare. Prezintă relaţia dintre un tată şi fiul său, puterea imaginaţiei de a se împotrivi crudelor realităţi .Tatăl, pentru a-i salva viaţa fiului, îl păcăleşte pe copil ca totul e doar un joc. Capacitatea lui de a glumi, de a munci, energia, sacrificiile şi riscurile la care se supune sunt incredibile. Însă pentru a întelege despre ce vorbesc trebuie văzut filmul. O poveste incredibilă, despre Holocaust care pune accent pe relatia dintre cei doi.

Premii :
Oscar - rol principal masculin - Roberto Benigni
Oscar - cel mai bun film strain
Oscar - coloana sonora - Nicola Piovani

Alte filme incredbilile legate de ororile asupra evreilor pe care eu le-am văzut şi m-au cutremurat au fost :Lista lui Schindler, Băiatul în pajama vărgată, Falsificatorii, Zona gri.

Ps. Poate va intrebati de ce am pus titlu “Ca să nu-i uitam”. Ei bine, întristată şi confuză, la finalul filmului am întrebat de ce se fac aceste filme? Ca să plângem, ca să ne hrănim noi oamenii pofta animalică de sânge? Însă răspunsul primit mi-a împrăştiat orice nelămurire: ca să nu-i uităm…