Ce a fost a fost, ce va fi va fi….

Anul 2010 tocmai se termina, iar 2011 sta sa inceapa. Pana sa ma arunc cu capul inainte spre necunoscut stau si ma gandesc cateva minute la tot ce am trait in acest an. Au trecut 12 luni pline, 12 luni aglomerate, in care am calatorit mult. Am impachetat si despachetat anul acesta la bagaje cum nu am facut-o niciodata. Nu am vrut weekenduri pentru somn, ci pentru drumuri multe. Daca nu spre casa, atunci spre alte orase spre locuri necunoscute ochiului meu, spre culturi diferite de cea in care am crescut, spre oameni care vorbesc alta limba decat a mea. M-am plimbat mult, am zburat, am condus, am admirat natura prin care m-am pierdut, am ars de nerabdare pana cand nu m-am vazut in locul visurilormele. Am alergat pe stadionul pe care concurau vechii greci, am refacut istoria privind constructii incredibile care au rezistat in ani, am tras in piept “aer scump”, regal, m-am pierdut prin multime in metropole aglomerate, am meditat ”la nemurire” in Delta linistita si plina doar de apa si pesti. Dupa fiecare escapada am pus capul pe perna insa mintea si sufletul meu inca mai colindau locurile prin care au trecut. 

Am avut in acest an alaturi de mine cea mai destepta persoana pe care am cunoscut-o de cand ma stiu, omul cu sufletul cel mai bun, mai iertator si protector din cati am intalnit, cel mai vesel si optimist, cel mai successful si mai agitat. Am petrecut luni din viata mea langa o persoana care fara sa stie si fara sa stiu m-a modelat, m-a ajutat sa cresc in ochii mei, mi-a fortat limitele, m-a ajutat sa ma dezvolt.

Tot in acest an de criza viata mea a fost mai bogata ca niciodata. Cand reveneam acasa la Brasov, ma astepta o “mica-mare comora” cu ochi mari si gene lungi care ma striga “Tiza” si ma cuprinde cu manutele mici cand vreau sa stiu daca ma iubeste. Este nepotelul meu, care ma poate face sa uit de tot in doar cateva secunde. Am mai descoperit cat de bogat devii pe criza atunci cand dai, atunci cand faci surprize, atunci cand ajuti fara sa astepti nimic, dar absolute nimic inapoi, doar te bucrui de bucuria cuiva. 

Cum viata nu e un rau din lapte si miere prin matca anului s-au scurs si mici ”prabusiri interioare”. Am picat cateva examene (nu la facultate) am avut neimpliniri, alegeri gresite, zile mai proaste, dimineti in care nu m-as fi ridicat din pat si seri in care nu ma lua somnul. Si toate astea pentru ca asa ne este viata, pentru ca toti avem bucurii si necazuri, impliniri si tristeti, clipe in care ne sare inima din piept de bucurie si secunde in care simtim ca ne scurgem si avem impresia ca nu mai putem continua. 

Pentru anul 2011 imi doresc sa-mi iau “examenele picate”, sa continui lista periplului prin lume, sa uit in continuare ce e trist in tara asta prinvind niste ochisori nevinovati, sa ma topesc de drag uitandu-ma in dreapta mea, sa ajut oamenii de langa mine, sa mai cresc, sa mai invat, iar la finalul lui sa zambesc asa cum zambesc acum gandindu-ma la ce am trait in 2010.

Pana atunci insa… La multi ani!Anul 2010 tocmai se termina, iar 2011 sta sa inceapa. Pana sa ma arunc cu capul inainte spre necunoscut stau si ma gandesc cateva minute la tot ce am trait in acest an. Au trecut 12 luni pline, 12 luni aglomerate, in care am calatorit mult. Am impachetat si despachetat anul acesta la bagaje cum nu am facut-o niciodata. Nu am vrut weekenduri pentru somn, ci pentru drumuri multe. Daca nu spre casa, atunci spre alte orase spre locuri necunoscute ochiului meu, spre culturi diferite de cea in care am crescut, spre oameni care vorbesc alta limba decat a mea. M-am plimbat mult, am zburat, am condus, am admirat natura prin care m-am pierdut, am ars de nerabdare pana cand nu m-am vazut in locul visurilormele. Am alergat pe stadionul pe care concurau vechii greci, am refacut istoria privind constructii incredibile care au rezistat in ani, am tras in piept “aer scump”, regal, m-am pierdut prin multime in metropole aglomerate, am meditat ”la nemurire” in Delta linistita si plina doar de apa si pesti. Dupa fiecare escapada am pus capul pe perna insa mintea si sufletul meu inca mai colindau locurile prin care au trecut. 

Am avut in acest an alaturi de mine cea mai destepta persoana pe care am cunoscut-o de cand ma stiu, omul cu sufletul cel mai bun, mai iertator si protector din cati am intalnit, cel mai vesel si optimist, cel mai successful si mai agitat. Am petrecut luni din viata mea langa o persoana care fara sa stie si fara sa stiu m-a modelat, m-a ajutat sa cresc in ochii mei, mi-a fortat limitele, m-a ajutat sa ma dezvolt.

Tot in acest an de criza viata mea a fost mai bogata ca niciodata. Cand reveneam acasa la Brasov, ma astepta o “mica-mare comora” cu ochi mari si gene lungi care ma striga “Tiza” si ma cuprinde cu manutele mici cand vreau sa stiu daca ma iubeste. Este nepotelul meu, care ma poate face sa uit de tot in doar cateva secunde. Am mai descoperit cat de bogat devii pe criza atunci cand dai, atunci cand faci surprize, atunci cand ajuti fara sa astepti nimic, dar absolute nimic inapoi, doar te bucrui de bucuria cuiva. 

Cum viata nu e un rau din lapte si miere prin matca anului s-au scurs si mici ”prabusiri interioare”. Am picat cateva examene (nu la facultate) am avut neimpliniri, alegeri gresite, zile mai proaste, dimineti in care nu m-as fi ridicat din pat si seri in care nu ma lua somnul. Si toate astea pentru ca asa ne este viata, pentru ca toti avem bucurii si necazuri, impliniri si tristeti, clipe in care ne sare inima din piept de bucurie si secunde in care simtim ca ne scurgem si avem impresia ca nu mai putem continua. 

Pentru anul 2011 imi doresc sa-mi iau “examenele picate”, sa continui lista periplului prin lume, sa uit in continuare ce e trist in tara asta prinvind niste ochisori nevinovati, sa ma topesc de drag uitandu-ma in dreapta mea, sa ajut oamenii de langa mine, sa mai cresc, sa mai invat, iar la finalul lui sa zambesc asa cum zambesc acum gandindu-ma la ce am trait in 2010.

Pana atunci insa… La multi ani!