A trecut un an de când am decis să îmi fac un blog. Parcă ieri am
hotărât să aştern, aici pe internet, câteva dintre gândurile mele. Recunosc, în
acesteste 12 luni nu am scris chiar tot ce am gândit sau ce am simţit. Unele
lucruri trebuie să rămână personale, atât de personale încât nici nu are rost
să le scrii pe o coală sau să le tastezi la calculator, pentru că poate le
găseşte cineva şi gata, nu mai sunt atât de personale.
Acest blog mi-a dat ocazia să îmi fac o mică ordine
în gânduri, să mă pronunţ asupra unor lucruri, mi-a dat oportunitatea să fac
altceva decât eram eu obişnuită. În redactarea unei ştiri, scrisul tău trebuie
să fie cât mai simplu, mai clar. Propoziţiile cât mai scrute. Aici însă am
putut să mă joc cu … cuvintele cum am vrut. Nu sunt însă o scriitoare, nici
măcar presă scrisă nu fac aşa că am dreptul să sper că nici criticile la
adresa mea nu sunt mari.
Câteodată nu am timp suficient de tine, blogule,
câteodată îmi amintesc ”aaa… tre' să mai scriu ceva… dar ce?... dar nu am
timp…” şi uite aşa, înţelegător cum eşti, ne întâlnim mai des sau mai rar. În
februarie nu am scris nimic pînă azi. Asta pentru că nu am apucat. Poate că
eşti sătul de atâtea scuze, de cât dau vina pe timp, însă asta e adevărul. Pe
bune, uite luna asta am fost şi eu într-un concediu binemeritat şi de aia nu am
scris nimic.. M-am suit în maşină cu mama şi am colindat ţara timp de o
săptămână. O experienţă interesantă despre care promit să povestesc la
următoarea postare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu