În timp înveţi

Acum vreo 5 ani de zile, am primit această poezie a lui Borges pe mail de la o colegă. Aveam în jur de 20 de ani, credeam că pot muta munţii din loc şi că ştiu totul despre viaţă, că învăţasem destul acasă, la şcoală, în mediul meu de prieteni. Am citit poezia asta, apoi am mai citit-o o dată si am zis “Uauuu ce profundă e!!”. 

Am recitit-o de zeci de ori. Am ajuns să o învăţ aproape pe derost..... Hmmm o ştiam pe derost, dar nu o înţelegeam foarte bine. Acum ştiu că nu ştiu totul despre lume, îmi dau seama cât de mică sunt, că mai sunt mii de lucruri de descoperit, de învaţăt, de trăit, însă acum, abia acum, am înţeles cu adevărat unele din versurile de mai jos. 

Va mai trece ceva timp (aşa cum spunea Borges „după un timp”)... până voi învăţa valoarea tuturor versurilor.

În timp înveţi 

(de J L Borges)

După un anumit timp,
omul învaţă să perceapă diferenţa
subtilă între a susţine o mână 
şi a înlănţui un suflet,
şi învaţă că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva 
şi că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranţă,
şi aşa, omul începe să înveţe…
că săruturile nu sunt contracte 
şi cadourile nu sunt promisiuni,
şi aşa omul începe să-şi accepte căderile cu capul sus şi ochii larg deschişi, 
şi învaţă să-şi construiască toate drumurile
bazate în astăzi şi acum,
pentru că terenul lui ‘mâine‘
este prea nesigur pentru a face planuri …
şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se opresc însă la jumatatea drumului. 

Şi după un timp, omul învaţă că daca e prea mult,
până şi caldura cea datatoare de viaţa a soarelui, arde şi calcinează.
Aşa că începe să-şi planteze propria grădină 
şi-şi împodobeşte propriul suflet,
în loc să mai aştepte ca altcineva să-i aducă flori, 
şi învaţă că într-adevăr poate suporta,
că într-adevăr are forţă,
că într-adevăr e valoros, 
şi omul învaţă şi învaţă … 
şi cu fiecare zi învaţă.

Cu timpul înveţi că a sta alături de
cineva pentru că îţi oferă un viitor bun,
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te întorci la trecut.

Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil să te iubească cu defectele tale,
fără a pretinde să te schimbe,
îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti.
Îţi dai seama cu timpul că dacă eşti alături de acea persoană doar pentru a-ţi întovărăşi singurătatea, 
în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.

Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sunt număraţi,
şi că cel care nu luptă pentru ei, 
mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii.

Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie, 
pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit.

Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine,
dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot face.

Cu timpul înţelegi că dacă ai rănit grav un prieten,
e foarte probabil ca niciodată prietenia lui să nu mai fie la fel.

Cu timpul îţi dai seama că deşi
poţi fi fericit cu prietenii tăi, 
într-o bună zi vei plânge
după cei pe care i-ai lăsat să plece.

Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă trăită alături de fiecare fiinţă, 
nu se va mai repeta niciodată.

Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau dispreţuieşte o fiinţă umană,
mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi
umilinţe şi dispreţ, dar multiplicate, ridicate la pătrat.

Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se petreacă, 
asta va determina ca în final, 
ele să nu iasă aşa cum sperai.

Cu timpul îţi dai seama că în realitate, 
cel mai bine nu era viitorul, 
ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.

Cu timpul vei vedea că deşi te simţi fericit cu cei care-ţi sunt împrejur,
îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine
şi acum s-au dus şi nu mai sunt…

Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să
ceri iertare, 
să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor,
să spui că ai nevoie, 
să spui că vrei să fii prieten,
dinaintea unui mormânt, 
nu mai are nici un sens. 

Dar din păcate,
toate se învăţa doar cu timpul…