Viaţa ca un drum pe DN1

Indiferent că mergi dinspre Capitală spre munte sau dinspre Ardeal către Bucureşti parcursul e acelaşi. Porneşti maşina după ce un om drag ţi-a zis "drum bun", conduci relaxat o distanţă mai lungă sau mai scurtă (în cazul meu de la Braşov până pe la Azuga, Buşteni) apoi urmează o porţiune de nervi, un sector în care stai şi aştepţi să se mişte ăla din faţa ta. După ce ai trecut de Comarnic…. veselie!!! Porţi circula din nou.

Cam aşa mi se pare mie că se întâmplă şi în viaţă. Te afli într-o perioadă în care lucrurile merg bine, totul decurge conform planului, şi personal şi profesional, eşti împăcat cu tine şi cu ceilalţi, mergi înainte sigur că totul va fi bine. Asta ar fi distanţa Braşov-Buşteni. Ajungi însă în staţiunea de pe Valea Prahovei şi te trezeşti dintr-o dată la o coadă de câtiva kilometri. Îţi pui mâinile în cap, spui "Nu, nu din nou", te enervezi, vrei să găseşti soluţii, ai face o depăşire riscantă, dar îţi amiteşti că sunt oameni care te iubesc si ar plînge după tine, eşti ca pe ace, l-ai împinge puţin pe şoferul din faţă să mai înainteze un metru, să se mai mişte ceva. Te simţi prins într-o cuşcă, de fapt cam aşa eşti,într-o cuşcă. Te gîndeşti să te întorci înapoi, să o iei pe DN1 A, nu mai ai răbdare, îţi cauţi de lucru în maşină, scrii pe facebook despre aglomeraţie, vorbeşti la telefon, doar doar va trece timpul mai repede şi scapi de statul bară la bară. Aceaşi poveste e şi în viaţă. Când totul merge bine, te trezeşti bruc într-o vâltoare pe care nu o poţi controla, în care, logic, nu ai fi vrut să te afli, descoperi că cineva, apropiat sau nu, te critică pentru deciziile luate. Eşti acuzat de anumite fapte şi tras la răspundere, deşi tu ştii mai bine decât toţi ce s-a întâmplat cu adevărat. Te simţi după cum spuneam într-o cuşcă, prins într-un loc fără soluţie, fără capacitatea de a face ceva, sau hotararea de a face ceva…aştepţi doar să treacă timpul şi să scapi de nebunia în care te afli. 

Şi într-un final asta se şi întâmplă. “Treci de Comarnic”! Ai scăpat din stres, nu mai eşti aşa nervos cum erai “prin Sinaia”. Acum nu faci decât să calci acceleraţia la maximum să recuperezi timpul pierdut. Exact aşa e şi în viaţă. Ai scăpat de criza în care erai şi pleci cu viteză înainte în speranţa că nu vei întâlni nici un accident pe drum care să te mai încurce până la destinaţie. E perioada bună în care te întreci cu tine, în care faci depăşiri în voie, în care nu mai ţii cont de ceilalţi şoferi, mergi déjà pe două benzi şi eşti stăpân pe faptele tale. Conduci fericit prin viaţă!

Şi totul se repeată la întoarcere… Şi apoi o iei iar de la capăt, iar şi iar…..