Evadare

Am un obicei în ultima vreme. Călătoresc tot mai des. Prin ţară sau prin împrejurimi, pe perioade mai lungi sau mai scurte, cu o singură persoană alături sau cu un grup de prieteni. Nu contează! Important este să evadez puţin, să uit de trezitul dis de dimineaţă, de emoţiile directului, de eşecurile tricolrilor, de nebunia fotbalului românesc.

Le-am făcut o vizită “prietenilor noştri” italieni, în Veneţia pentru 2 zile. Două zile în care, din fericire, nu am avut deloc acces la internet (şi nici timp de pierdut în faţa laptopurlui). Am petrecut acolo 2 zile pline într-o altă lume, într-un loc invadat de turişti. Am întâlnit români plecaţi departe de casă, care m-au servit amabili la un restaurant respectuos de acolo. Am stat la câteva cozi, dar nu m-a împins nimeni ca să intre mai repede în Basilica San Marco, în Palatul Dogilor sau la Peggy Guggenhaim (acolo unde era o opera a lui Brâncuşi la loc de cinste între Picasso, Dali şi Henry Moore).

Veneţia este un loc magnific, care te teleportează în altă lume. Te trimite în perioada ei de glorie din secolului al X-lea, atunci când era cel mai important centru comercial din Europa, iar populaţia ei era mai numeroasă decăt cea din Londra sau Paris. Clădirile, canalele, gondolele, străduţele ei, toate păstrează un aer vechi, toate te duc cu mintea la vechile timpuri. Am aflat multe poveşti despre Veneţia, de la oamenii locului, de la gondolierii veseli, am stăbătut alei mai înguste decat Strada Sforii din Brasov şi am trecut peste podete cochete. Am admirat casa în care a locuit Casanova, dar şi pe cea a lui Marco Polo. Ca o ironie a sorţii, sau nu, a lui Casanova era mult mai mare şi mai spectaculoasă decât cea a lui Marco Polo, deşi Casanova nu a muncit nici o zi în viaţa lui.