Şi puţin handbal

Am fost duminică la Vâlcea la meciul dintre Oltchim şi Hypo Viena. Am ajuns acasă cu o mie de gânduri, cu o grămadă de întrebări, plină de speranţa ca în România sportul încă nu vrea să moară, deşi sunt foarte puţini cei care îi mai acordă credit. Şefii de la Oltchim sunt o excepţie. Trag cu dinţii ca şi pe vremuri de criză această echipă să meargă …şi merge. Şi merge mai bine decât orice echipă de fotbal de la noi, mai bine decât toate echipele de fotbal de la noi la un loc. Ne-am mândrit cu parcursul în Europa al Unirii Urziceni, echipa care nu a trecut grupele Ligii Campionilor. În Liga Campionilor, dar la handbal, fetele noastre fac legea. Defilează, şi acasă şi în deplasare, bat nume mari din handbalul mondial şi sunt déjà calificate în semifinale Ligii Campionilor de pe primul loc din grupa lor. Sunt extrem de aproape de finala Ligii şi de câştigarea ei. De când nu a mai ajuns aici o echipă de fotbal …sau când va ajunge, sau ….va ajunge?

Revenind la handbal am văzut la Vâlcea două generaţii. Cea a Steluţei Luca, a Valeriei Motogna, a Ramonei Maier, nişte jucătoare ce ţin ştacheta sus de câţiva ani încoace. Le-am văzut însă şi pe mai tinerele Neagu, Fiera, Vizitiu. Acolo se produce un schimb de generaţii, fără tam-tam. Acolo totul are loc firesc. Se înlocuiesc unele pe altele de parcă joacă toate de o viaţă împreună. Am văzut-o pe Neagu (22 de ani) cum şi-a surprins prin câteva pase nu doar adeversarele, ci şi colegele. Am văzut-o pe Vizitiu (21 de ani) cu nişte aruncări năucitoare care vor face KO mulţi portari mari de acum încolo. Am încredere în fetele alea care vin tare din spate. Le urmăresc cu drag când joacă, iar la finalul meciului aştept să treacă să bat palma cu ele (eu stau mereu în primul rând). Este déjà un ritual acolo ca după fiecare meci handbalistele să facă înconjurul terenului pentru a-şi saluta publicul, familia lor.

Cred că avem speranţe, cred că jucătoarele acestea pot creşte încă şi pot aduce cupa Ligii Campionilor la Vâlcea. Mai cred că ele vor putea lua într-o zi aur pentru România la un campionat mondial sau european. De când am descoperit eu handbalul încă nu am apucat să văd medalia de aur la gâtul fetelor noastre. Am convingerea că asta se va întampla. Merită! Iar eu le ţin pumnii în continuare! Şi o să merg în continuare la Vâlcea să le văd cum fac instrucţie cu adversarele lor (mă repet, nume mari din handbalul mondial).

Mă opresc aici. Deşi despre handbal aş putea să vorbesc cu oricine o zi întregă şi tot nu aş epuiza subiectul.